miercuri, 19 noiembrie 2008

Despre criza (II)


Pentru o apreciere corecta a fenomenului , este necesar sa intelegem natura avertismentului primit de “liderii” natiunii americane de la cei capabili sa anticipeze cursul evenimentelor . Dupa cum spuneam , acest avertisment poate fi rezumat in cateva cuvinte “zilele de aur ale neo liberalismului se apropie de sfarsit” . Pe ce se intemeia acest avertisment ?

In mod deliberat , se incearca acreditarea ideii cum ca actuala criza este o repetare a crizei cunoscuta sub numele de “Marea criză economică” din anii 1929 – 1933 . Cat se poate de fals . Desi exista opinii diferite , Marea criza a fost o criza determinata de supraproductie . Actuala criza este , de fapt , rezultatul suprapunerii mai multor crize diferite , care se potenteaza reciproc . Sa vedem despre ce este vorba :

Actuala paradigma economica a lumii “civilizate” actuale poate fi rezumata in doua cuvinte : de consum . Adica o spirala in care productia stimuleaza consumul iar consumul impulsioneaza productia . Atatata timp cat acesti factori cresc continuu , sustinut si echilibrat , toata lumea “civilizata” este fericita . Daca apar mici dezechilibre , mecanismul incepe sa scartaie . Daca unul dintre factori isi incetineste cresterea , economia tinde spre recesiune . Dar ce se intampla daca unul dintre acesti doi factori nu numai ca isi incetineste cresterea sau stagneaza , dar intra in colaps ? Raspuns : sistemul se prabuseste .

Acuma , daca consumul poate tinde spre cote care frizeaza dementa fara a da semne de oboseala , cu productia lucrurile sunt ceva mai complicate . Ca sa produci din ce in ce mai mult ai nevoie , printre altele , de cantitati din ce in ce mai mari de materii prime . Asemenea si in ceea ce priveste energia . Si aici incep problemele . Mari . Fiindca nu dispunem nici de materii prime , nici de energie in cantitati nelimitate . Mai precis , majoritatea materiilor prime strict necesare pentru functionarea spiralei sunt finite , neregenerabile si de neinlocuit . In plus , o parte sunt pe terminate . Situatie oarecum asemenea si in cazul energiei . Dar , in contra aparentelor , problemele insolubile nu vor fi cele energetice .

Am putea rezuma esenta acestei prime crize prin fraza “de unde tot iei si nu mai pui … se termina” . Iar daca dintr-o cantitate limitata de ceva anume iei din ce in ce mai mult si mai repede , oare ce se intampla ?

A doua criza deriva din prima . Spirala produce deseuri si poluare , intr-un ritm din ce in ce mai rapid si in cantitati din ce in ce mai mari . Ca orice sistem , si Pamantul are o capacitate limitata de a absorbi factorii de stress . Putem anticipa cu precizie ca , daca agresiunea asupra sistemului continua , se va atinge punctul in care acest sistem se va transforma . De obicei , acest tip de transformari sunt profunde si precipitate .

A treia criza este suprapopularea . Cand m-am nascut eu , Pamantul suporta cca. 3,275 miliarde oameni . La data prezenta , populatia numara 6,72 miliarde oameni . In mai putin de o jumatate de secol , pe aceeasi suprafata limitata , populatia si-a dublat numarul . Si cresterea , neliniara , continua . Acest plus ocupa aceeasi suprafata , consuma aceleasi resurse limitate , polueaza acelasi sistem , si actioneaza atat ca o criza in sine , cat si ca un catalizator al primelor doua .

In afara acestor crize , sistemul dezvolta si altele , de o mai mica amploare . Dar care pot degenera in crize globale . As aminti problemele sociale generate de repartitia inegala a consumului , amplificarea focarelor de instabilitate care pot degenara din conflicte zonale in conflicte majore , s.a.m.d. .

Trebuie sa dai dovada de un optimism care frizeaza prostia crasa sa speri ca putem urma aceeasi directie evitand consecintele . Ei bine , “liderii” natiunii americane , in pofida faptului ca actioneaza ca si cand ar fi optimisti incurabili , nu sunt . Sunt doar niste disperati pusi in fata unei alegeri : schimbarea paradigmei (adica renuntarea la “the american way of life”) , eliminarea crizelor de o maniera care sa le permita pastrarea paradigmei sau catastrofa . Care varianta au ales-o ? Sa vedem …
.

Despre criza (I)


De catva timp suntem bombardati mediatic cu o “stire” : a cazut criza pe noi ca iarna pe sat . Asa , dintr-o data . In fata televizorului , ramanem cu snack-ul in gura (sau cu degetul , dupa caz) cand vedem fierberea care a cuprins “lumea civilizata” pusa fata cu criza .

Ce este , cum se manifesta de fapt si care vor fi evolutiile si consecintele acestei crize este ceva mai greu de priceput . Ca sa nu mai amintesc de cauze … Astea chiar sunt de nepatruns . Toate lucrurile mergeau bine , de fapt mergeau din ce in ce mai bine , pana cand , hodoronc-tronc , nu se stie de unde , de ce si cum , ne trezim cu criza peste noi . Iar “mijloacele” media nu ne prea ajuta sa intelegem . De fapt , parca se straduiesc sa ne bage-n ceata . Asa se face ca dau apa la moara unor oameni rai si cartitori , care profita de moment si ne ameninta ca lumea noastra civilizata se apropie de momentul scadentei . Iata ce sustin acesti nasoi (varianta foarte scurta) :

Departe de a fi o surpriza , aceasta criza a fost previzibila inca din deceniul opt al veacului trecut . In acei ani , un actor de mana a cincea , ajuns sa-si joace rolul vietii , pe numele lui Ronald Reagan , face , aparent din senin , o declaratie ciudata , care avea sa fie inteleasa exact deabia in secolul curent : “Nivelul de trai al poporului american nu este negociabil” .

Anii ‘90 . “Comunismul” intrase in istorie , URSS-ul se dezintegrase , lumea “civilizata” jubila . In Washington insa se muncea . Presedintele Clinton semneaza “Defense Planning Guidance for the Fiscal Years 1994 – 1999” , plan elaborat in timpul administratiei lui Bush Intaiul sub directa coordonare a lui Wolfowitz . Acest plan “de aparare” continea o gramada de lucruri interesante . Printre ele , definitia noii strategii americane . De aparare . Spicuim din aceasta strategie : “… pentru a impiedica ca o putere ostila sa domine o regiune ale carei resurse ar fi suficiente pentru a genera o putere globala” . Nici mai mult , nici mai putin . Dar partea groasa urmeaza : strategia nu vizeaza numai “o putere ostila” , ci si “tari industriale avansate , pentru a le descuraja sa ne sfideze leadership-ul sau sa incerce sa rastoarne ordinea politica si economica constituita” .

De ce aceasta veritabila declaratie de razboi adresata intregii lumi ? Simplu . Liderii Imperiului fusesera avertizati : zilele de aur ale neo liberalismului se apropie de sfarsit . Odata cu asta sosea si scadenta : enormul , irationalul , sfidatorul , nesimtitul consum american , facut pe daiboj , trebuia decontat . Imensa escrocherie dirijata de pe Wall Street se precipita spre masa critica …

Primavara anului 2001 . Statele Unite intra in recesiune . Recesiune care va fi ascunsa de ochii si urechile publicului pana in noiembrie 2001 . Adica pana dupa consumarea faimosului , de acum , “Nine Eleven” . Care eveniment pica la fix pentru a amana catastrofa economica care plana deasupra Americii . Putin cam prea la fix , dupa cum o sa vedem .

In 6 noiembrie 2001 , presedintele Bush al doilea renunta la formalisme si rosteste fraza care pune capat iluziilor unei etape istorice : "You're either with us or against us in the fight against terror." Noua Ordine Mondiala isi iteste chipul had …

P.S. Oare unde am mai citit eu ideea asta , “ori sunteti cu noi , ori sunteti impotriva noastra” ?
.

duminică, 16 noiembrie 2008

Richard Dawkins, credinta si stiinta – variatiuni mici la o tema mare. Un fel de “replay” lui Florin Staicu (articol scris de Tibor Hartel)

Richard Dawkins, credinta si stiinta – variatiuni mici la o tema mare. Un fel de “replay” lui Florin Staicu

Am citit atent articolul semnat de Florin Staicu, si ma bucur ca am aceasta posibilitate de a (1) gandi (imi plac aceste provocari) si (2) de a schimba idei. Recunosc, orasul nostru are oferte foarte “slabe” pentru astfel de dezbateri.

Referitoare la credinta lui Dawkins. Intr-adevar, cartea Dawkins amintita de Florin Staicu in articolul precedent, nu abordeaza cu totul aceasta problema (desi undeva daca bine imi amintesc , Dawkins aminteste ca tindem sa explicam hazardul ca si rezultatul "actiunii" divinului, mai ales cand intamplarile se aseaza intr-un mod in care par a fi direct planificate sa ne ajute). Dawkins are multe eseuri, printre care unul intitulat "Is Science a Religion?" unde raspunde exact la afirmatiile de genul, "chiar si cercetatorul CREDE in ceea ce studiaza (etc., multe variatiuni, dar tema este asta).

Pana la urma, el demonstreaza ca, cu toate aparentele, credintza lui in ceea ce face, ca om de stiinta nu este similara cu credinta omului religios. Omul religios/credincios accepta ceva ca si "real" fara evidente masurabile. Acest lucru este comun in toate religiile existente. Ca sa citez pe Dawkins, din eseul sus amintit:

“One reason I receive the comment about science being a religion is because I believe in the fact of evolution. I even believe in it with passionate conviction. To some, this may superficially look like faith. But the evidence that makes me believe in evolution is not only overwhelmingly strong; it is freely available to anyone who takes the trouble to read up on it. Anyone can study the same evidence that I have and presumably come to the same conclusion. But if you have a belief that is based solely on faith, I can't examine your reasons. You can retreat behind the private wall of faith where I can't reach you.”

Referitoare la “Prin urmare , debutul evolutiei , asa cum o vede Dawkins , sta sub semnul improbabilitatii” (citez pe Florin Staicu). In urmatoarele voi incerca sa aduc argumente positive referitoare la acest aspect. Sa vedem insa..cum, si ce va iesi din asta!

Omul de stiinta (acest “specimen” in sensul modern al cuvantului exista “doar” de la Galilei incoace...), prima data emite o ipoteza, si dupa aceea foloseste o serie de observatii pentru a confirma sau infirma ipoteza. Omul de stiinta este perfect constient de limitele impuse de structura receptorilor si a creierului (cu care percepem si analizam lumea). De aceea, omul de stiinta mereu analizeaza (1) lumea dar si (2) capacitatea lui de a percepe lumea si limitele instrumentelor de care dispune in aceasta analiza. Lorenz descrie foarte frumos aceste aspecte, demonstrand ca astfel, cercetatorul ajunge la un anumit tip de REFLEXIE, dar aceasta reflexie nu este acela a filozofilor antici (poate discut altadata acest aspect).

Avem 2 cai aici, pentru a aborda “adevarul” omului de stiinta. Contradictorii, si din pacate majoritatea oamenilor tind sa-si bazeze argumentatiile pe cea falsa.

1. Lumea nu este altceva, decat totalitatea locrurilor demonstrabile stiintific (Descartes de exemplu a avut o influenta profunda asupra acestei abordari, inclusive simtite in ziua de azi).
2. Lumea este foarte complexa. Percepem lumea prin simturi. Numarul de receptori cu care percepem anumite informatii din lume (pe baza carora numim “lume” lumea) este finit, ca si numarul de conexiuni interneuronale din creier cu care analizam informatiile percepute de receptori. Cunoasterea lumii este mereu limitata de structura anatomica si capacitatile fiziologice a receptorilor si a sistemului nervos central, dar si de uneltele pe care le folosim pentru a cerceta lumea (de ex. microscopul etc.). Prin urmare, in permanenta trebuie cercetat atat lumea, cat si receptorii cu care analizam lumea si uneltele cu care facem cercetarile. Lumea va fi mereu mai complexa decat cel mai complex sistem nervos , sau cel ai complex aparat, prin urmare lumea nu se poate in deplin cunoaste niciodata. Mai mult, asa cum Lorenz a punctat foarte bine, structura creierului nostru nu permite nici macar intelegerea deplina a creierului uman! Deci daca ar aparea o fiinta ultra geniala, care sa inteleaga pe deplin lumea inconjuratoare, primul obstacol clar in fata cunoasterii la aceasta fiinta ar fi…o alta fiinta similara lui!

Poate am lungit-o mult, dar sper sa se simta nuanta dintre cele doua apropieri. Cele scrise in punctual 1 arata un cercetator arogant, egoist si cinic. Cercetatorul din punctual 2 este modest, si cunoaste foarte bine situatia lui in lume si limitele lui in dorinta de a cunoaste lumea. Cercetatorilor din toate timpurile, “li se da in cap” sa zic asa, ce am scris in primul punct. Dar de fapt, acest lucru nu este adevarat pentru ca cercetatorii adevarati abordeaza conform celor scrise la punctul 2.

Improbabilitatea este peste tot prezenta. Teoria evolutiei se poate linistit ataca, doar ca, actualmente, nu exista evidente clare ca teoria ar fi falsa. (amintesc ca problema nici pe departe nu este similara cu problema de genul “aaa, ok, pai tot asa, nimeni nu a demonstrate ca Dumnezeu nu exista…[nu mai termin idea binecunoascuta]) Referitoare la o problema complexa ca aceea a probabilitatii ca alte planete, sisteme solare sa aiba “viata”, sau probabilitatea ca viata sa apara pe pamant, in lumina celor scrise mai sus (si anume , ca suntem si vom fi mereu limitati in cunoastere): da, … nu avem evidente, estimarile pot fi eronate pana la un nivel necontrolat (adica nu putem controla marja de eroare). Acestea survin normal, din moment ce, omul abordeaza o problema la care el nu putea fi prezent. Deduce din ce cunoaste aztazi. Aceste, sa zicem asa limitari survenite din lipsa experientei, eventual instabilitatea teoriilor pe baza carora aceste estimari se bazeaza dar si structura anatomica-fiziologica a organismului uman (adica “analizatorul”) nu cred ca sunt destule pentru a nega in totalitate importanta stiintei in cunoastere. Multi oameni religiosi ataca oamenii de stiinta pentru ca presupun ca acestia pretend ca stiu adevarul absolut. In ochii cercetatorului, insusi Dumnezeu poate fi, si este (la Dawkins de exemplu) o ipoteza! (despre asta revin curand) Dar cred ca acest lucru nu este foarte grav.Un anumit grad de skepticism este necesar referitoare la orice rezultat stiintific. Daca cercetatorul nu ar fi sceptic, adica nu s-ar indoi mereu, nu ar mai fi…cercetator! Religia nu include scepticismul in “formula”.

Ceea ce este insa foarte important, si Florin Staicu a atins bine dupa parerea mea: sacrul si intamplarea nu prea coegzista. Eu vad in acesta o provocare pentru intelect: avem nevoie de o filozofie care sa incerce sa “unifice” ceea ce avem. Poate nici nu credem, cat de importanta este filosofia in structurarea societatii si in stabilirea directiei ei. Foarte probabil o astfel de filosofie o sa apara. Asa cum Florin Staicu a amintit aceasta va avea consecinte.

Tibor Hartel

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Un rau pornit din Eden , @ Cosmin si Tibi (II)

Tibi ,
Randurile postate de tine ne duc intr-un punct nodal , un punct in care alegerea nu mai poate fi evitata . Poate fi , cel mult , amanata . Inainte de a dezvolta aceasta idee , o sa fac insa cateva precizari .

Dupa cum am afirmat , sunt evolutionist . Dar , spre deosebire de Dawkins , sunt in acelasi timp si agnostic . Altfel spus , sunt un evolutionist rezervat . L-am caracterizat pe Dawkins ca fiind evolutionist prin vocatie . De fapt , convingerile lui par sa excluda orice indoiala . Acest fapt este , pentru mine , ingrijorator . Intotdeauna privesc cu oarecare retinere persoanele care par a nu avea indoieli . Capacitatea asta speciala , de a-ti reprima orice indoiala , este specifica acelor oameni dintre care se recruteaza , uneori , fanaticii .

Spui tu “ceea ce nu intzeleg la Dawkins, de ce nu poate accepta credintza ca o trasatura a omului” . Mie mi se pare ca gresesti . Dawkins are o mare capacitate de a crede . Cum altfel poate fi explicata sustinerea lui relativ la hazardul care ar fi cauzat aparitia vietii ? Si asta in pofida unor argumente , parte stiintifice , care contrazic aceasta posibilitate . O sa ma opresc doar asupra acelor argumente care tin de calculul probabilitatilor si de statistica . Foarte pe scurt , aparitia vietii pe Pamant din intamplare este absolut improbabila . De ce ? Fiindca ar trebui sa fie rezultatul unui sir cu totul improbabil de evenimente succesive , fiecare din aceste evenimente fiind , la randul lor , extrem de improbabile . O sa iau spre exemplu un singur asemenea eveniment , studiat de Sir Fred Hoyle , un savant britanic de valoare comparabila cu valoarea lui Dawkins , care afirma intr-un articol publicat in “Nature” (12 nov. 1981) :

“Chiar si cei mai putin familiarizati cu cubul lui Rubik vor fi de acord ca e imposibil ca un nevazator sa gaseasca o solutie valabila miscand la intamplare fetele cubului . Acum imaginati-va un numar de 10 la puterea 50 (1 urmat de 50 de zerouri) de nevazatori , fiecare avand un cub Rubik , si incercati sa evaluati sansele ca toti acestia sa gaseasca rezolvarea in mod simultan . Abia atunci veti intelege care sunt sansele ca prin combinatii aleatorii sa creati macar unul din seria de biopolimeri necesari vietii “ .

In completare , dr. Emile Borel (unul dintre fondatorii probabilitatii aplicate) , spunea :

“Putem afirma cu certitudine ca producerea unui anume fenomen , atunci cand sansele sunt estimate la mai putin de 1 : 10 la puterea 50 , este practic imposibila , indiferent de timpul alocat sau de numarul posibil de situatii favorabile aparitiei fenomenului respectiv .” (Emile Borel , “Probabilities and Life”)

Cu alte cuvinte , chiar daca acesta ar fi singurul eveniment , ca sa zic asa , improbabil in toata chestiunea , si tot ai avea nevoie de multa credinta ca sa poti face abstractie de el . Dar acest eveniment improbabil este unul dintr-o serie succesiva de evenimente improbabile .

Prin urmare , debutul evolutiei , asa cum o vede Dawkins , sta sub semnul improbabilitatii .

Mai spui ca “nu intzeleg, de ce Dawkins se razboieste cu cei care accepta sacrul.” Nu stiu daca afirmatia ta se sustine (din ceea ce am citit pana acum nu am remarcat o asemenea ipostaza) , dar in mod aproape cert intr-o lume in care viata este rezultatul intamplarii , sacrul nu are loc . Dupa cum sunt fara obiect nu numai religia institutionala (asta n-ar fi o tragedie) , dar si majoritatea sistemelor filozofice . Cu o exceptie notabila : sistemul filozofic conceput de Nietzsche , care este validat stiintific . Si nu cred ca ai vrea sa traiesti intr-o lume construita pe acest sistem filozofic . Iti recomand sa citesti “Metafizica lui Nietzsche” , o prelegere semnata de Heidegger , prelegere care ar fi trebuit sa fie sustinuta la Universitatea din Freiburg in iarna anilor 1941 – 1942 .

Asa am ajuns , din nou , in punctul de care scriam la inceput : ca sa putem merge mai departe , trebuie sa alegem . Daca alegem calea propusa de Dawkins , intram intr-o lume in care sacrul nu exista . Exista doar hazard , informatie si vectori ai informatiei . Daca o sa urmam cealalta cale , care duce catre o lume care poate suporta sacrul , va trebui sa acceptam ca teoria evolutionista este , pe alocuri , neconvingatoare . Ar mai fi o a treia posibilitate : sa ne oprim in acest punct pana cand vom putea hotara care cale o urmam …

P.S. Vreau , totusi , sa subliniez un aspect : indiferent de alegere , vor exista consecinte .

vineri, 14 noiembrie 2008

Un rau pornit din Eden , @ Cosmin si Tibi

Am ajuns sa citesc o prima carte scrisa de Dawkins , anume “Un rau pornit din Eden” . Recunosc ca m-a prins : nu am lasat-o din mana pana nu am terminat-o . Ca o prima remarca , am reusit sa inteleg ce anume a reusit sa va fascineze la acest biolog . In plus , am reusit sa inteleg unele trimiteri facute de voi pe parcursul schimburilor noastre de idei , trimiteri ramase , pana acum , oarecum neclare pentru mine .

De obicei evit sa formulez concluzii pe marginea unor asemenea texte dupa o singura lectura . Pe cale de exceptie , o sa incerc sa punctez cateva idei in legatura cu aceasta carte .

Este evident ca R. Dawkins este un evolutionist prin vocatie . In opinia lui ,

1. Trecerea de la neviu la viu este rezultatul exclusiv al hazardului .
2. Viata , in toate formele ei de manifestare , are drept unica justificare prezervarea si perpetuarea informatiilor continute in acizii nucleici .
3. Evolutia este lipsita de scop .
4. Prin urmare , omul este rezultatul evolutiei , respectiv hazardului , fiind un vehicol oarecare pentru informatia continuta in ADN–ul si ARN-ul lui . In consecinta , capacitatea omului de a rationa este rezultatul intamplarii si este cu totul lipsita de semnificatii metafizice , la modul absolut .
5. A te intreba si a-i intreba pe altii in legatura cu un eventual motiv si scop al vietii este pur si simplu o intrebare stupida si lipsita de obiect .
6. Pentru a argumenta aceste sustineri , Dawkins foloseste inclusiv sofisme . Cu alte cuvinte , pornind de la fapte reale , forteaza concluzii cel putin discutabile , ca sa nu spun false , pe care le pune de acord cu alte sustineri , in scopul de a da greutate acestora din urma . Acest aspect ridica , cel putin in ceea ce ma priveste , cateva semne de intrebare …
7. Rationamentele si sustinerile lui Dawkins vin sa ofere o validare stiintifica sistemului filozofic gandit de Nietzsche , cu toate consecintele care pot izvori de aici .
8. Pe ansamblu , cartea este interesanta , captivanta si contine si cateva teme asupra carora merita meditat .
9. Raman agnostic si un evolutionist rezervat .

luni, 10 noiembrie 2008

Despre actualitatea lui Eminescu – Problema evreiasca (II)

Dupa incheierea razboiului de independenta are loc Congresul de Pace de la Berlin , la care participarea Romaniei este refuzata , in pofida statutului acesteia de combatant . In cadrul acestui Congres , recunoasterea independentei Romaniei este conditionata de modificarea Constitutiei de asa natura incat sa permita “naturalizarea” si favorizarea evreilor . Acest amestec in politica interna a Romaniei este acceptat de Partidul Liberal . Intr-un studiu publicat in “Timpul” , anume “Cestiunea israelita” , Eminescu arata nu numai abuzul indreptat impotriva romanilor , dar si consecintele acestui abuz . Singurul rezultat al acestui demers este renuntarea la hotararea de a acorda cetatenie in massa emigrantilor evrei in favoarea “naturalizarii” individuale .

In acest context este de remarcat pozitia lui Kogalniceanu , a lui Hasdeu si chiar a regelui Carol I , care vin sa sustina si sa intareasca sustinerile lui Eminescu . Evident , nefiind atitudini “cuşer” , au fost prompt sanctionate ca derapaje antisemite .

Dar sa vedem ce spune Eminescu in “Cestiunea israelita” :

“Evreii, de la 1848 şi până astăzi, din 30.000 s-au înmulţit prin imigraţiune la 550.000... Noi, din parte-ne, ştim bine că Europa cunoaşte pe deplin chestiunea evreiască din România; o cunoaşte mai cu seamă Europa cea chemată a o cunoaşte, lumea diplomatică şi cea oficială, încât art.44 al Tratatului de la Berlin a fost înscris în instrumentul păcii cu deplină cunoştinţă de cauză, cu deplină cunoştinţă a greutăţilor şi relelor ce va produce... Oricum am întoarce chestiunea evreilor şi din orice latură am privi-o, caracterul ei adânc imoral nu i se poate lua... Niciodată pericolul unei dominaţiuni străine sub forma ei cea mai scârboasă n-a fost mai mare decât tocmai astăzi. Dacă toţi evreii - străini şi pământeni - vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani, Ţara Românească treizeci poate (exact peste treizeci de ani - în 1907 - va avea loc marea răscoală ţărănească împotriva exploatării evreieşti). Se va începe atunci acea luptă de exploatare fără milă - atât de favorizată de legislaţiunea liberală... Domnia fanarioţilor a fost o epocă de aur în comparaţie cu domnia de tină a evreilor şi să nu uite nimeni că evreii fiind clasă de mijloc şi legislaţiunea liberală fiind exclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpâni privilegiaţi şi românul slugă la jidan.”

“România nu e datoare nimic evreilor decât doar cu o bună recoltă de cânipă şi cu câţiva ţăruşi ciopliţi anume pentru membrii pământeni ai Alianţei Izraelite.”

“Evreii sunt un pericol imediat, pipăit şi văzut; ei formează acea nenumărată populaţie cu desăvârşire improductivă care trăieşte din precupeţirea muncii şi sănătăţii românului... Populaţia evreiască creşte înpătrit, a noastră dă îndărăt; cea dintâi de la începutul secolului şi pân-acum a devenit de cincizeci de ori mai mare atât prin naşteri cât şi prin imigraţiune; ei au început a se aşeza prin locuri unde n-a călcat de secole picior de evreu, prin Câmpulung şi Târgu-Jiu bunăoară, ei ameninţă a împânzi toată ţara şi a o preface într-o altă Galiţie, încât numărul lor înspăimântător vorbeşte de la sine şi naţia are oricând înaintea ochilor pericolul întreg. Noi nu suntem - izraeliţii o ştiu bine - inamicii cauzei izraelite, dar amici încât să renegăm sângele nostru şi să periclităm interesele poporului, care de sute de ani a apărat şi ţinut aceste ţări, aşa amici nu suntem... Cel mai practic mijloc pentru ca deputaţii din Ţara Românească să vadă cu ochii proprii pericolul ce ameninţă Moldova întâi, apoi ţara întreagă, ar fi ca un tren expres să plece cu toţi in corpore în Moldova, să vadă de aproape Botoşanii, Bacăul, Târgul Frumos, Iaşii şi să treacă apoi în câteva sate ca să vadă halul la care a ajuns populaţia rurală... Moldova are sute de mii de evrei, Ţara Românească numai zeci de mii; în Moldova nu e oraş în care evreii să nu formeze majoritatea sau cel puţin jumătatea populaţiei...".

Aceste randuri vin sa completeze ideile exprimate in paginile “Curierului de Iasi” , in studiul “Evreii şi Conferinţa” :

“O seminţie care câştigă toate drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască... Ce servicii a adus omenirii îndărătnicul şi egoistul neam evreiesc? Ocupându-se pretutindeni numai cu traficarea muncii străine, alegându-şi de patrie numai ţările acele unde prin deosebite împrejurări s-a încuibat corupţia, ei urmează în emigraţia lor pe pământ tocmai calea opusă omenirii întregi... Evreul trece din Germania în Polonia, din Polonia în Rusia, din Austria în România şi Turcia, fiind pretutindeni semnul sigur, simptomul unei boli sociale, a unei crize în viaţa poporului, care, ca la Polonia, se sfârşeşte câteodată cu moartea naţionalităţii...”
“Dar ce reprezintă Alianţa Izraelită cu filialele ei din America, Anglia, Austro-Ungaria, Franţa, Italia, România? Se pretinde că fiind evreii pretutindeni oprimaţi, această alianţă are de scop să-i scape de opresiune. Să vedem ce grozav de oprimaţi sunt la noi. Comerţ şi capital în mâinile lor, proprietatea funciară urbană în cea mai mare parte în mâinile lor, arenzile de moşii în Moldova idem, pe sub mână tot debitul tutunului şi al băuturilor spirtoase, negoţ de import şi export, cu un cuvânt toate arterele vieţii economice care se bazează pe speculă! În ce constă grozava opresiune de care se plâng? Şi, dacă se plâng, de ce nu aleg alte terenuri decât România, alte ţări unde sunt egali în toate cu cetăţenii statului? De ce nu Austria, Franţa, Germania ş.a. ?”

duminică, 9 noiembrie 2008

Despre actualitatea lui Eminescu – Problema evreiasca (I)

Motivul pentru care am ales aceasta tema tine , in principal , de interesul manifestat de unul dintre interlocutorii mei pentru un subiect oarecum controversat : a fost sau nu Eminescu victima unei conspiratii ? Marturisesc ca nu am ajuns la o concluzie finala in legatura cu aceasta posibilitate , dar premisele acesteia au existat . Iata care sunt motivele care ma determina sa sustin aceasta afirmatie :

Eminescu a avut o prodigioasa activitate publicistica . Care activitate a interferat , inevitabil , cu politica si “politicienii” vremii . Este util de stiut ca Eminescu a semnat aproape 1.500 de articole , publicate in ziarele “Curierul de Iasi” si “Timpul” in intervalul 1876 – 1883 . Interesant de retinut este si amanuntul urmator : din totalul articolelor publicate , peste 90 au drept subiect asa numita “chestiune israelita” . Acest fapt este plin de semnificatii .

Pentru o buna intelegere a fenomenului , trebuie precizat contextul international . In aceasta ordine de idei , un eveniment important este Conferinta marilor puteri care a avut loc la Constantinopol , in perioada dec. 1876 – ian. 1878 . Scopul declarat al Conferintei era sanctionarea Imperiului Otoman pentru abuzurile comise in contra popoarelor aflate sub suzeranitatea sa . Pentru a dejuca acest plan , otomanii proclama , in dec. 1876 , in deschiderea Conferintei , Constitutia Imperiului Otoman . Care Constitutie stipula ca Romania este o “provicie privilegiata” a Portii . Nu intru in alte detalii legate de scopul , desfasurarea si consecintele acestei Conferinte . Este suficient de precizat ca a fost un moment cu implicatii profunde pentru romani . Si care s-a constituit ca un preambul al declararii independentei de stat la doar cateva luni distanta .

In legatura cu aceasta Conferinta , Eminescu publica in ianuarie 1877 , in paginile “Curierului de Iasi” un studiu in trei parti , avand ca titlu “Evreii si Conferinta” . Ce legatura aveau evreii cu Sublima Poarta si , mai ales , cu Romania ? Una din prevederile amintitei Constitutii stipula recunoasterea egalitatii pentru toate popoarele Imperiului . Profitand de aceasta prevedere , evreii din Romania , al caror numar era intr-o crestere exploziva din motive asupra carora voi insista mai incolo , au incercat sa forteze adoptarea unor legi care sa-i favorizeze . Asemenea , motivele pentru care spun “sa-i favorizeze” si nu sa le acorde drepturi le voi arata ulterior . Fapt este ca , pentru a forta impunerea acestor reglementari , “Alianta Israelita” a recurs la toata recuzita atat de specifica “poporului ales” : amenintari , santaj , campanii in presa EUROPEANA , campanii pe cat de violente pe atata de mincinoase , s.a.m.d.

Ce anume era (si este) “Alianta Israelita” ? O organizatie sionista transnationala , cu sediul in Paris (vezi , de exemplu , http://en.wikipedia.org/wiki/Alliance_Israelite_Universelle sau http://www.answers.com/topic/alliance-isra-lite-universelle) . Aceasta organizatie era corespondenta europeana a organizatiei sioniste B'nai B'rith , care isi avea (si isi are) sediul in New York . Doritorii pot consulta , de exemplu , http://en.wikipedia.org/wiki/B%27nai_B%27rith . Sau , de ce nu , www.bnaibrith.org .

Conform fondatorilor ei , Cremieux şi Montefiore (mandataţi ai B'nai B'rith) , “…Alianţa noastră nu este nici europeană, nici asiatică, nici africană, nici americană, nici australiană, ea este universală. Imprăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămâne membri ai poporului ales. Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri şi nu recunoaştem alta. Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări, întrucât interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie.” …