Pagini

joi, 9 octombrie 2014

Pentru unii muma, pentru altii ciuma (III)



In cauza judecata cu atata celeritate si impartialitate de onorata judecatoare Pop Cornelia, o nota aparte o face consemnarea activitatii numitului Bogdan Todor, surprinzator s-o aflu, avocat. Din cate am vazut pana in momentul de fata, contributia acestuia la apararea paratului a fost, cel putin aparent, aproape nula, respectiv prezenta fizica in sala de judecata la ultimul termen al procesului si rostirea unui numar de 3 (trei) fraze, rezumate in preambulul Sentintei 1032/02.10.2014 astfel :

"Reprezentantul paratului sustine ca nu are cereri de formulat in cauza.", dupa care, ceva mai la vale, "Reprezentantul paratului solicita respingerea actiunii ca nefondata, sustinand ca in cauza nu sunt intrunite conditiile specifice antrenarii raspunderii civile delictuale, intrucat nu s-au proferat cuvinte defaimatoare care sa aduca atingere onoarei reclamantului si care sa incalce prevederile consitutionale cat si cele ale codului civil, ca atare actiunea nu a fost dovedita in sensul in care aceasta a fost formulata. Solicita obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata constand in onorariu (si ce onorariu! n.m.) de avocat." Punct.

Putine idei, dar dense. Ca fapt divers, as remarca ca le regasim preluate aproape literal in motivarea data de onorata instanta.

Ei bine, pentru aceasta laborioasa activitate, "av. Bogdan Todor" ar fi pretins si ar fi primit de la paratul Oprean Petre nici mai mult, nici mai putin decat 2.000 (doua mii lei) lei, adica aproape 500 (cinci sute) euro pentru mai putin de 100 de cuvinte rostite in doua reprize care puse cap la cap nu pot depasi trei minute! As face pariu ca nici maestrul Mateut nu taxeaza la nivelul asta... Onorata instanta a inghitit insa fara sa clipeasca galusca, ignorand cu serenitate atat gogonata, cat si prevederile art. 451 al.(2) din C.p.civila, fapt de natura sa-mi intareasca si mai abitir - nu ma feresc s-o afirm fara echivoc - suspiciunile ...           

In consecinta celor aratate mai sus, apar doua intrebari :

1. Este oare posibil ca onorariul declarat in fata onoratei instante de "av. Bogdan Todor" sa nu fie cel real, acesta urmarind, de fapt, intr-o deplina coniventa cu paratul, extorcarea unei sume substantiale de bani de la subsemnatul (asta apropo de "imbogatirea fara justa cauza" de care ma acuza, insinuat, onorata instanta in motivare) ?
2. Este oare posibil ca o eventuala asemenea tocmeala sa implice, din motive de necesitate obiectiva asupra carora nu insist deocamdata, si o a treia participatie (la urma urmelor , cateva mii de lei nu strica nimanui, nu-i asa) ?

Pentru a incerca sa dau un raspuns acestor dificile dar extrem de interesante intrebari, voi intreprinde, incepand cu saptamana viitoare, cateva abordari diferite.

P.S. As fi curios sa aflu cum a platit paratul Oprean onorariul maestrului Todor (la tarifu' asta, numitul Todor este obligatoriu maestru) : cu cardul, cu cec sau prin virament ? Daca cumva a platit cu numerar, l-o fi scos din banca sau l-a extras de sub saltea ?...    
.

7 comentarii:

  1. Ce faci daca pierzi si va trebui sa-i platesti banii?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca sa fiu la fel de concis , ăia vor fi cei mai scumpi bani pe care o sa-i vada vreodata .

    Pe viitor , semnati-va curiozitatile cu nume si prenume . Nu agreez anonimii .

    RăspundețiȘtergere
  3. V-am citit articolul dar n-am inteles ce vreti sa spuneti cititorului cu aceste randuri !? Toate bune si frumoase....dar care-i punctul...pina la urma ?
    Daca nu agreati publicatii anonime de ce ati creat pe site aceasta posibilitate ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Relativ la primele doua intrebari, daca n-ati inteles din prima lectura, nu mai insistati. E inutil.
    In ceea ce priveste a doua nedumerire, vina nu-mi apartine. Asa functioneaza acest domeniu.
    Eu prefer insa opiniile asumate din motive asupra carora nu mai insist acum. De aici aparentul paradox...

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Tibi
    Intrebarile benigne sunt una, referirile explicite la persoana sunt alta... Desi sunt de acord cu cele scrise de d-vs., nu le pot publica decat daca le semnati cu nume verificabil.
    Va pot raspunde, insa.
    Nu numai unul, ci ambii protagonisti au antecedente serioase care ii recomanda fara discutie pentru asemenea manopere. Daca circumscriu aceste antecedente in chestiunea data, orice dubiu dispare (cel putin in ceea ce ma priveste). Ramane de clarificat daca au mers la plezneala sau la sigur. Fara sa am deocamdata motive serioase, inclin pentru a doua varianta...
    Cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  6. Și totuși, chiar nu-ți trece prin cap nicio clipă că s-ar putea să greșești și că decizia dată să fie justă?

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu. Oprean a invocat mincinos doua fapte determinate, cu un scop precis, intr-un context care exclude orice posibile dubii. Prin urmare, nu se punea problema existentei sau inexistentei calomniei ("afirmatie mincinoasa și tendentioasa facuta cu scopul de a discredita onoarea sau reputatia cuiva"). Subiectivismul onoratei instante Pop Cornelia se putea manifesta nestingherit numai in legatura cu cuantumul daunelor pretinse de mine.

    RăspundețiȘtergere

Nu public injurii . Comentariile care contin acuzatii explicite sau care pot fi interpretate ca atac la persoana/calomnie vor fi publicate numai daca sunt semnate cu nume si prenume verificabile prin mail sau telefonic .