Cei care uita trecutul sunt condamnati sa il repete

Dupa demonstratia de tupeu nesimtit exhibata de guvernatorul Romaniei duminica la amiaza , am inceput sa scriu cateva randuri despre contradictiile si impostura continute in discursul acestuia .

Pe masura ce scriam , am realizat doua lucruri : enumerarea minciunilor impostorului , chiar in varianta rezumata , devenea mult prea lunga si risca sa plictiseasca eventualii cititori si doi , ma repetam . In plus , gandind intens la provocarile si impertinenta nemernicului , imi faceam rau . Ura viscerala care ma intuneca ori de cate ori cantaresc faptele jigodiei (careia , daca mi-ar fi la indemana , i-as curma suferinta fara sa clipesc) ma trage in jos . Din aceste motive , am renuntat sa ma concentrez asupra nelegiuitului si , implicit , am renuntat la articol .

Pentru a ma delimita , totusi , de aberatiile nemernicului si inspirat de articolul “Pentru libertatea presei” , articol aparut in Cotidianul , reproduc ultimul articol scris de Eminescu in 28 iunie 1883 , in exact ziua in care a fost “pus in camasa de forta de catre “prietenii” lui” . Actualitatea articolului nu poate fi intamplatoare ; citindu-l , nu poti sa nu te gandesti ca istoria este ciclica si se repeta pana cand fie invatam ceea ce avem de invatat , fie pierim .

Ca un preambul la articol si la cele ce urmau sa vina , in 1882 Eminescu ii scria Veronicai Micle : “Timpul (ziarul “Timpul” , n.m.) acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.

Iata articolul :

“Victoria în alegeri, îngenunchierea naţiunii înaintea puterii uzurpatoare, deşteaptă şi apetituri tiranice, printre care pretenţiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat şi aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.

E logic într-adevăr ca, după un câştig să se urmărească un altul, şi în fine tot, spre deplina satisfacţiune a acaparatorului.

Regimul dobândise darea din mână şi chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai naţiunii; astfel dispune el la discreţiune de toată puterea în stat, făcând ori şi ce vrea fără a fi controlat şi nu se gândeşte decât la mijlocul de a se întări în această situaţie de desfătare şi răsfăţ.

Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, şi aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exerciţiul puterii discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.

Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreşit efectul unei hărăitoare din Braşov, care prin scârţâitul ei strident dă crispaţiuni nervoase. Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută.

Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, aşa şi contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.

Ei bine, care ar fi fost acelea ?

Dacă întru abaterea constiinţei alegătorilor, s-au dovedit cele mai eficace arme: corupţiunea, frauda, ameninţarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opoziţiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opoziţiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.

Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp şi pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înşişi urmăresc un folos direct, nepătrunşi fiind de datoria de cetăţean şi de sânţenia votului ce li s-a încredinţat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârşit în luptă şi îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiş.

Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra neregularităţilor de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, juraţii, şi l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente şi recompensând pe magistraţii care au avut lipsă de scrupul pentru justiţie şi s-au supus trebuinţei regimului; acum a mers cu iuţeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L'Independence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.

În cazul de faţă guvernul, care este evident că a voit să lovească în existenţa jurnalului L'Independence roumaine , s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, şi care priveşte petrecerea străinilor în ţară.

Dacă vom ţine socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispoziţiunea de expulsare luată în privinţa d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra Împăratului Alexandru II şi în spiritul de a combate şi a depărta de ţara noastră acele parazite care îşi caută existenţa din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi pe nihilişti mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L'Independence roumaine era aici un muncitor liniştit, stabilit de mai mult timp în ţară şi exercitând în asociaţia cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.

Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L'Independence roumaine a fost încurajat şi susţinut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în ţara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea şi mai bine cât de necuvincioasă este dispoziţiunea de expulsare de acum.

Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat şi încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echităţii care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.

Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în ţară, şi atunci înţelegem raţiunea unei dispoziţiuni de expulsare când şi-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i sa tolera să facă şi politică de opoziţiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obliga la toleranţa lui în urmă.

Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.

Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa.

Timpul, Buc. 8(1883), nr. 142, iunie 29, p. 1. (sursa : roncea.ro)

.

Publicistica lui Eminescu

Motto :

“…Critica adusă evreilor înseamnă antisemitism .

   Critica adusă ţiganilor înseamnă rasism .

   Critica adusă revizionismului maghiar înseamnă nationalism .  

   Batjocorirea românilor înseamnă manifestarea dreptului la libera exprimare  . …” 

 

Intr-o lume in care linia care desparte adevarul de minciuna devine din ce in ce mai imprecisa , am nevoie de repere . De puncte de sprijin . Opera lui Eminescu este , pentru mine , un asemea sprijin . Cred ca este un moment potrivit sa reproduc parte din publicistica eminesciana , publicistica nu numai remarcabil de actuala , dar care clarifica chestiuni ramase oarecum nelamurite pentru multi dintre noi .

_______________________________________________________

In linii mari , chestiunile abordate in articolele publicate intre anii 1870 - 1889 ar putea fi grupate in teorii si opinii politice , teorii si opinii economice , problema culturala , invatamantul romanesc , teoria muncii , problema taraneasca , monarhia constitutionala , observatii si teorii istorice , religia , problema israelita , chestiunea Dunarii , observatii polemice , s.a.m.d. .  

Data fiind permanenta actualitate a operei publicistice eminesciene , voi deschide o pagina dedicata (vezi dreapta sus - Eminescu) . Din ratiuni care tin de oportunitate , fiecare articol publicat va fi precedat de un scurt rezumat .

Voi incepe , din varii motive , cu problema israelita , respectiv cu articolele “Chestiunea izraelita” (Timpul , 24 mai si 12 , 13 , 14 , 21 iunie 1879) si “Evreii si Conferinta” (Curierul de Iasi , 9 ianuarie 1877) . Cele doua articole clarifica aspecte esentiale in legatura cu evreii in general si cu istoria evreilor din Romania in particular .

Pentru cei interesati de fapte istorice si mai putin de lozincile si cliseele colportate de apologetii si propagandistii politically correctness-ului , lectura este nu numai utila , ci (indraznesc sa afirm) obligatorie .

Pentru cei care faptele (si adevarul) nu conteaza , lectura este  inutila . Apostatii , renegatii* si filosemitii (si cei din convingere irationala , si cei din interes meschin) sa se abtina : lectura le va cauza ...   

* am in vedere aici inclusiv pe acei renegati care au decazut pana la a deveni detractori ai propriului popor , respectiv pe acei nefericiti care nu reusesc sa se impace cu ideea ca apartenenta la un anume popor este un dat care nu poate fi schimbat si carora nu le trece prin minte ca poate nu este nici intamplator …  

Poetul (sic!) Komartin despre Eminescu

        Citesc , obligat de principii , tot felul de publicatii electronice . Multe ma dezgusta . Printre ele , si ziarul “Romania Libera” . Nu vreau sa-l calific acuma ; ma rezum numai la a observa cat de actuale sunt versurile  “Şi această ciumă-n lume şi aceste creature / Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri / Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, / Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!”

Gasesc , in numarul de azi , un interviu cu “poetul” Komartin . Subiectul interviului : Claudiu Komartin despre Eminescu (sic!)  . Nu voi analiza parerile numitului Komartin despre poetul nostru national ; ar fi timp irosit si pentru mine , si pentru d-vs. . In locul analizei  , voi reproduce cateva insiruiri de cuvinte creatia “poetului” : “Am iubit cu înfrigurare această lume / şi încă o iubesc, cu mari contradicţii şi răfuieli, / deşi detest puturoşenia valahă”.  Clar ?  

Cu toate ca sunt aproape sigur de inutilitatea demersului , i-am adresat cateva intrebari “poetului” . Nu cred ca vor fi publicate . Si de aceea , iata-le :  

Ce poezii scrieti d-vs. , d-le Komartin ? Si carei etnii ii apartineti ? Ca dupa nume nu pareti a fi roman ...

        Si ce anume nu stiti "daca mai e in trend" ? Si ce-i aia "trend" ? Si de ce credeti ca "intelectualii" care se tot opintesc "sa dea jos de pe soclu o statuie care nu mai putea sa faca absolut nimic ..." sunt "de buna factura" ?  Aveti habar despre ce vorbiti ? L-ati citit pe Eminescu ? Daca (cumva) da , l-ati inteles ? Il simtiti ? Ati citit "Criticilor mei" ? Ati citit cele "Doua note" ale lui Caragiale ? Nu cred …  Iata un fragment :

“Pe varful unui obelisc batran se abate cateodata si un vultur , dar mai ales se strang totdeauna roiuri de muscute si bazaie pe creasta monumentului infierbantata de arsita . Apele norilor , vanturile vremurilor spala si svanta piatra nobila de urmele acelor efemere , si ea ramane tot curata ca mai-inainte si pentru mai-nainte .”   

D-le Komartin , aveti idee cat de penibil sunteti ?

P.S. Un fapt remarcabil : majoritatea detractorilor lui Eminescu au sange strain . Incepand cu Macedonski (origini sarbo-bulgare) si incheind cu “cel mai mare geniu gonflat din mass media damboviteana” , H.R. Patapievici [fiu al cominternistului polon-ucrainean-evreu (?) Dionisie Patapievici*] ...

* “Dionis Patapievici (n. 1921) nu era cetăţean român. Pentru a obţine cetăţenia, invocă Legea nr.162 din 29 mai 1947, care declară cetăţeni români pe toţi cei care, ei sau părinţii lor, au locuit în 1920 pe teritorii supuse jurisdicţiei Statului român. Nu există dovada renunţării la cetăţenia sovietică.  ….Patapievici senior apare când Patapievici Dionisie sau Dionis, când Patapiewicz Denys, când Patapicovici. Naţionalitatea este incertă. Cea declarată era cea polonă, alţii spun că ucraineană” (v. Mihail Marin, Cazul Patapievici, în “Curentul”, august, 2008).

 

Despre actualitatea lui Eminescu – Problema evreiasca (II)

Dupa incheierea razboiului de independenta are loc Congresul de Pace de la Berlin , la care participarea Romaniei este refuzata , in pofida statutului acesteia de combatant . In cadrul acestui Congres , recunoasterea independentei Romaniei este conditionata de modificarea Constitutiei de asa natura incat sa permita “naturalizarea” si favorizarea evreilor . Acest amestec in politica interna a Romaniei este acceptat de Partidul Liberal . Intr-un studiu publicat in “Timpul” , anume “Cestiunea israelita” , Eminescu arata nu numai abuzul indreptat impotriva romanilor , dar si consecintele acestui abuz . Singurul rezultat al acestui demers este renuntarea la hotararea de a acorda cetatenie in massa emigrantilor evrei in favoarea “naturalizarii” individuale .

In acest context este de remarcat pozitia lui Kogalniceanu , a lui Hasdeu si chiar a regelui Carol I , care vin sa sustina si sa intareasca sustinerile lui Eminescu . Evident , nefiind atitudini “cuşer” , au fost prompt sanctionate ca derapaje antisemite .

Dar sa vedem ce spune Eminescu in “Cestiunea israelita” :

“Evreii, de la 1848 şi până astăzi, din 30.000 s-au înmulţit prin imigraţiune la 550.000... Noi, din parte-ne, ştim bine că Europa cunoaşte pe deplin chestiunea evreiască din România; o cunoaşte mai cu seamă Europa cea chemată a o cunoaşte, lumea diplomatică şi cea oficială, încât art.44 al Tratatului de la Berlin a fost înscris în instrumentul păcii cu deplină cunoştinţă de cauză, cu deplină cunoştinţă a greutăţilor şi relelor ce va produce... Oricum am întoarce chestiunea evreilor şi din orice latură am privi-o, caracterul ei adânc imoral nu i se poate lua... Niciodată pericolul unei dominaţiuni străine sub forma ei cea mai scârboasă n-a fost mai mare decât tocmai astăzi. Dacă toţi evreii - străini şi pământeni - vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani, Ţara Românească treizeci poate (exact peste treizeci de ani - în 1907 - va avea loc marea răscoală ţărănească împotriva exploatării evreieşti). Se va începe atunci acea luptă de exploatare fără milă - atât de favorizată de legislaţiunea liberală... Domnia fanarioţilor a fost o epocă de aur în comparaţie cu domnia de tină a evreilor şi să nu uite nimeni că evreii fiind clasă de mijloc şi legislaţiunea liberală fiind exclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stăpâni privilegiaţi şi românul slugă la jidan.”

“România nu e datoare nimic evreilor decât doar cu o bună recoltă de cânipă şi cu câţiva ţăruşi ciopliţi anume pentru membrii pământeni ai Alianţei Izraelite.”

“Evreii sunt un pericol imediat, pipăit şi văzut; ei formează acea nenumărată populaţie cu desăvârşire improductivă care trăieşte din precupeţirea muncii şi sănătăţii românului... Populaţia evreiască creşte înpătrit, a noastră dă îndărăt; cea dintâi de la începutul secolului şi pân-acum a devenit de cincizeci de ori mai mare atât prin naşteri cât şi prin imigraţiune; ei au început a se aşeza prin locuri unde n-a călcat de secole picior de evreu, prin Câmpulung şi Târgu-Jiu bunăoară, ei ameninţă a împânzi toată ţara şi a o preface într-o altă Galiţie, încât numărul lor înspăimântător vorbeşte de la sine şi naţia are oricând înaintea ochilor pericolul întreg. Noi nu suntem - izraeliţii o ştiu bine - inamicii cauzei izraelite, dar amici încât să renegăm sângele nostru şi să periclităm interesele poporului, care de sute de ani a apărat şi ţinut aceste ţări, aşa amici nu suntem... Cel mai practic mijloc pentru ca deputaţii din Ţara Românească să vadă cu ochii proprii pericolul ce ameninţă Moldova întâi, apoi ţara întreagă, ar fi ca un tren expres să plece cu toţi in corpore în Moldova, să vadă de aproape Botoşanii, Bacăul, Târgul Frumos, Iaşii şi să treacă apoi în câteva sate ca să vadă halul la care a ajuns populaţia rurală... Moldova are sute de mii de evrei, Ţara Românească numai zeci de mii; în Moldova nu e oraş în care evreii să nu formeze majoritatea sau cel puţin jumătatea populaţiei...".

Aceste randuri vin sa completeze ideile exprimate in paginile “Curierului de Iasi” , in studiul “Evreii şi Conferinţa” :

“O seminţie care câştigă toate drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască... Ce servicii a adus omenirii îndărătnicul şi egoistul neam evreiesc? Ocupându-se pretutindeni numai cu traficarea muncii străine, alegându-şi de patrie numai ţările acele unde prin deosebite împrejurări s-a încuibat corupţia, ei urmează în emigraţia lor pe pământ tocmai calea opusă omenirii întregi... Evreul trece din Germania în Polonia, din Polonia în Rusia, din Austria în România şi Turcia, fiind pretutindeni semnul sigur, simptomul unei boli sociale, a unei crize în viaţa poporului, care, ca la Polonia, se sfârşeşte câteodată cu moartea naţionalităţii...”

“Dar ce reprezintă Alianţa Izraelită cu filialele ei din America, Anglia, Austro-Ungaria, Franţa, Italia, România? Se pretinde că fiind evreii pretutindeni oprimaţi, această alianţă are de scop să-i scape de opresiune. Să vedem ce grozav de oprimaţi sunt la noi. Comerţ şi capital în mâinile lor, proprietatea funciară urbană în cea mai mare parte în mâinile lor, arenzile de moşii în Moldova idem, pe sub mână tot debitul tutunului şi al băuturilor spirtoase, negoţ de import şi export, cu un cuvânt toate arterele vieţii economice care se bazează pe speculă! În ce constă grozava opresiune de care se plâng? Şi, dacă se plâng, de ce nu aleg alte terenuri decât România, alte ţări unde sunt egali în toate cu cetăţenii statului? De ce nu Austria, Franţa, Germania ş.a. ?”

Despre actualitatea lui Eminescu – Problema evreiasca (I)

Motivul pentru care am ales aceasta tema tine , in principal , de interesul manifestat de unul dintre interlocutorii mei pentru un subiect oarecum controversat : a fost sau nu Eminescu victima unei conspiratii ? Marturisesc ca nu am ajuns la o concluzie finala in legatura cu aceasta posibilitate , dar premisele acesteia au existat . Iata care sunt motivele care ma determina sa sustin aceasta afirmatie :

Eminescu a avut o prodigioasa activitate publicistica . Care activitate a interferat , inevitabil , cu politica si “politicienii” vremii . Este util de stiut ca Eminescu a semnat aproape 1.500 de articole , publicate in ziarele “Curierul de Iasi” si “Timpul” in intervalul 1876 – 1883 . Interesant de retinut este si amanuntul urmator : din totalul articolelor publicate , peste 90 au drept subiect asa numita “chestiune israelita” . Acest fapt este plin de semnificatii .

Pentru o buna intelegere a fenomenului , trebuie precizat contextul international . In aceasta ordine de idei , un eveniment important este Conferinta marilor puteri care a avut loc la Constantinopol , in perioada dec. 1876 – ian. 1878 . Scopul declarat al Conferintei era sanctionarea Imperiului Otoman pentru abuzurile comise in contra popoarelor aflate sub suzeranitatea sa . Pentru a dejuca acest plan , otomanii proclama , in dec. 1876 , in deschiderea Conferintei , Constitutia Imperiului Otoman . Care Constitutie stipula ca Romania este o “provicie privilegiata” a Portii . Nu intru in alte detalii legate de scopul , desfasurarea si consecintele acestei Conferinte . Este suficient de precizat ca a fost un moment cu implicatii profunde pentru romani . Si care s-a constituit ca un preambul al declararii independentei de stat la doar cateva luni distanta .

In legatura cu aceasta Conferinta , Eminescu publica in ianuarie 1877 , in paginile “Curierului de Iasi” un studiu in trei parti , avand ca titlu “Evreii si Conferinta” . Ce legatura aveau evreii cu Sublima Poarta si , mai ales , cu Romania ? Una din prevederile amintitei Constitutii stipula recunoasterea egalitatii pentru toate popoarele Imperiului . Profitand de aceasta prevedere , evreii din Romania , al caror numar era intr-o crestere exploziva din motive asupra carora voi insista mai incolo , au incercat sa forteze adoptarea unor legi care sa-i favorizeze . Asemenea , motivele pentru care spun “sa-i favorizeze” si nu sa le acorde drepturi le voi arata ulterior . Fapt este ca , pentru a forta impunerea acestor reglementari , “Alianta Israelita” a recurs la toata recuzita atat de specifica “poporului ales” : amenintari , santaj , campanii in presa EUROPEANA , campanii pe cat de violente pe atata de mincinoase , s.a.m.d.

Ce anume era (si este) “Alianta Israelita” ? O organizatie sionista transnationala , cu sediul in Paris (vezi , de exemplu , http://en.wikipedia.org/wiki/Alliance_Israelite_Universelle sau http://www.answers.com/topic/alliance-isra-lite-universelle) . Aceasta organizatie era corespondenta europeana a organizatiei sioniste B'nai B'rith , care isi avea (si isi are) sediul in New York . Doritorii pot consulta , de exemplu , http://en.wikipedia.org/wiki/B%27nai_B%27rith . Sau , de ce nu , www.bnaibrith.org .

Conform fondatorilor ei , Cremieux şi Montefiore (mandataţi ai B'nai B'rith) , “…Alianţa noastră nu este nici europeană, nici asiatică, nici africană, nici americană, nici australiană, ea este universală. Imprăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămâne membri ai poporului ales. Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri şi nu recunoaştem alta. Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări, întrucât interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie.” …

Despre Eminescu (un motiv pentru ...)

Am afirmat in repetate randuri ca , ori de cate ori incerc sa scriu despre Eminescu , constat ca nu pot .

M-am gandit si la motivele care ma impiedica sa o fac . Si sunt multe . Incepand cu faptul ca sunt coplesit de soarta tragica a acestui roman de mare caracter , poet si ganditor de geniu , a carui viata si opera ma face sa-l venerez , si incheind cu sentimentul acut ca nu sunt nici suficient de pregatit , nici suficient de demn pentru a-mi asuma o asemenea libertate .

Apoi , ce as mai putea spune eu peste ceea ce ne-a fost lasat de o pleiada de minti stralucite , care si-au facut un scop in viata din studierea fenomenului Eminescu ?

In plus , am in minte si-n suflet si cele cateva versuri care anticipeaza asemenea ipostaze :

“ … O , sarmane ! tii tu minte cate-n lume-ai auzit ,
Ce-ti trecu pe dinainte , cate singur ai vorbit ?
Prea putin . De ici , de colo de imagine-o fasie ,
Vre o umbra de gandire , ori un petec de hartie ;
Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost
O sa-si bata altii capul s-o patrunda cum a fost ?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui , peste un veac ,
Printre tomuri bracuite asezat si el , un brac ,
Aticismul limbii tale o sa-l puna pe cantari ,
Colbul ridicat din carte-ti l-o sufla din ochielari
Si te-o strange-n doua siruri , asezandu-te la coada ,
In vreo nota prizarita sub o pagina neroada … “

Dar zilele trecute , intr-o corespondenta oarecum privata purtata cu unul dintre membrii forumului Sighisoara Samizdat , am gasit o apreciere inexacta cu referire la un amanunt al biografiei poetului . Acest fapt , pus in continuarea starii de tot mai puternica confuzie in care ne adancim , agresati in permanenta de un materialism salbatic , tot mai lipsiti de o ierarhie a valorilor si a frumosului pe care sa ne sprijinim , ma determina sa cred ca trebuie sa scriu aceste randuri .

Intr-o lume in care arta a ajuns sa fie la cheremul unui bolnav ca Patapievici , in care culmea creatiei literare este productia unui obsedat ca Cartarescu (cacofonia este intentionata) , iar cartile de istorie au ajuns sa fie strivite de tot felul de nulitati gonflabile , gen andreeaesca , avem nevoie de un fir rosu care sa ne arate drumul . Dupa cum avem nevoie de certitudini care sa ne ajute sa depasim momentele de disperare induse de triumful uratului , a imposturii si a mizeriei care ne coplesesc .

Iar acest fir rosu care sa ne calauzeasca in intunericul care se lasa peste noi nu poate fi decat Eminescu . Dupa cum scria Paunescu , intr-un moment de geniala inspiratie ,

“Intr-o lume relativa ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea dorului de absolut.
Daca unu si cu unu nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul infinitului din noi.”

Acestea sunt motivele care m-au scos din rezerva asumata si ma determina sa scriu aceste randuri .

_______________________________________________________________

Acum despre amanuntul biografic in discutie , cred ca cea mai autorizata opinie este exprimata de George Calinescu , in “Viata lui Eminescu” (Ed. Pentru Literatura , 1966 , pag. 238 – 240) :

“Toata lumea stie ca Eminescu se indragostise mortal , la Bucuresti , de o doamna Cleopatra Poenaru , fiica a pictorului Lecca , cu vreo zece ani mai in varsta decat poetul (…) , femeie lipsita de gratiile fizice , dar inzestrata cu acelea ale spiritului (…) . Idolul locuia intr-o strada cu un nume vrednic de Luceafar , adica strada Cometei , in apropierea unor plopi ce se clatinau :

“Pe langa plopii fara sot
Adesea am trecut
Ma cunosteau vecinii toti –
Tu nu m-ai cunoscut .”

…. O alta legenda asaza plopii fara sot pe o ulicioara dosnica din Tatarasi , in fata unei case cu cerdac , si denunta ca adorata pe o obscura burgheza blonda (…) …

…. Cleopatra Poenaru a fost , intr-adevar , idolul de o clipa al lui Eminescu , caci printre hartiile poetului aflam niste randuri fugare in chip de scrisoare pentru o Cleopatra . …. “

Ca final , poate ca este necesara inca o precizare : consider ca cei cativa membri ai forumului Sighisoara Samizdat sunt egalii mei . Discutiile cu ei ma imbogatesc si ma sprijina . Inteleg sa le ofer ceva in schimb . Din aceasta perspectiva , asa si numai asa trebuie intelese toate randurile mele .