Povestea unui panou de pe Breite

Am primit patru fotografii de la Tibi Hartel , avand drept subiect povestea unuia dintre panourile de informare de pe Breite . Iata-le :

    Aprilie 2006 .  Panoul este in constructie (in spatele panoului , Cosmin)

          Aprilie 2006 . Panoul este inaugarat (plan indepartat , Tibi)

                              Martie 2007 . Panoul facut bucati 

                              Martie 2007 . Panoul ajuns deseu

Richard Dawkins, credinta si stiinta – variatiuni mici la o tema mare. Un fel de “replay” lui Florin Staicu (articol scris de Tibor Hartel)

Richard Dawkins, credinta si stiinta – variatiuni mici la o tema mare. Un fel de “replay” lui Florin Staicu

Am citit atent articolul semnat de Florin Staicu, si ma bucur ca am aceasta posibilitate de a (1) gandi (imi plac aceste provocari) si (2) de a schimba idei. Recunosc, orasul nostru are oferte foarte “slabe” pentru astfel de dezbateri.

Referitoare la credinta lui Dawkins. Intr-adevar, cartea Dawkins amintita de Florin Staicu in articolul precedent, nu abordeaza cu totul aceasta problema (desi undeva daca bine imi amintesc , Dawkins aminteste ca tindem sa explicam hazardul ca si rezultatul "actiunii" divinului, mai ales cand intamplarile se aseaza intr-un mod in care par a fi direct planificate sa ne ajute). Dawkins are multe eseuri, printre care unul intitulat "Is Science a Religion?" unde raspunde exact la afirmatiile de genul, "chiar si cercetatorul CREDE in ceea ce studiaza (etc., multe variatiuni, dar tema este asta).

Pana la urma, el demonstreaza ca, cu toate aparentele, credintza lui in ceea ce face, ca om de stiinta nu este similara cu credinta omului religios. Omul religios/credincios accepta ceva ca si "real" fara evidente masurabile. Acest lucru este comun in toate religiile existente. Ca sa citez pe Dawkins, din eseul sus amintit:

“One reason I receive the comment about science being a religion is because I believe in the fact of evolution. I even believe in it with passionate conviction. To some, this may superficially look like faith. But the evidence that makes me believe in evolution is not only overwhelmingly strong; it is freely available to anyone who takes the trouble to read up on it. Anyone can study the same evidence that I have and presumably come to the same conclusion. But if you have a belief that is based solely on faith, I can't examine your reasons. You can retreat behind the private wall of faith where I can't reach you.”

Referitoare la “Prin urmare , debutul evolutiei , asa cum o vede Dawkins , sta sub semnul improbabilitatii” (citez pe Florin Staicu). In urmatoarele voi incerca sa aduc argumente positive referitoare la acest aspect. Sa vedem insa..cum, si ce va iesi din asta!

Omul de stiinta (acest “specimen” in sensul modern al cuvantului exista “doar” de la Galilei incoace...), prima data emite o ipoteza, si dupa aceea foloseste o serie de observatii pentru a confirma sau infirma ipoteza. Omul de stiinta este perfect constient de limitele impuse de structura receptorilor si a creierului (cu care percepem si analizam lumea). De aceea, omul de stiinta mereu analizeaza (1) lumea dar si (2) capacitatea lui de a percepe lumea si limitele instrumentelor de care dispune in aceasta analiza. Lorenz descrie foarte frumos aceste aspecte, demonstrand ca astfel, cercetatorul ajunge la un anumit tip de REFLEXIE, dar aceasta reflexie nu este acela a filozofilor antici (poate discut altadata acest aspect).

Avem 2 cai aici, pentru a aborda “adevarul” omului de stiinta. Contradictorii, si din pacate majoritatea oamenilor tind sa-si bazeze argumentatiile pe cea falsa.

1. Lumea nu este altceva, decat totalitatea locrurilor demonstrabile stiintific (Descartes de exemplu a avut o influenta profunda asupra acestei abordari, inclusive simtite in ziua de azi).

2. Lumea este foarte complexa. Percepem lumea prin simturi. Numarul de receptori cu care percepem anumite informatii din lume (pe baza carora numim “lume” lumea) este finit, ca si numarul de conexiuni interneuronale din creier cu care analizam informatiile percepute de receptori. Cunoasterea lumii este mereu limitata de structura anatomica si capacitatile fiziologice a receptorilor si a sistemului nervos central, dar si de uneltele pe care le folosim pentru a cerceta lumea (de ex. microscopul etc.). Prin urmare, in permanenta trebuie cercetat atat lumea, cat si receptorii cu care analizam lumea si uneltele cu care facem cercetarile. Lumea va fi mereu mai complexa decat cel mai complex sistem nervos , sau cel ai complex aparat, prin urmare lumea nu se poate in deplin cunoaste niciodata. Mai mult, asa cum Lorenz a punctat foarte bine, structura creierului nostru nu permite nici macar intelegerea deplina a creierului uman! Deci daca ar aparea o fiinta ultra geniala, care sa inteleaga pe deplin lumea inconjuratoare, primul obstacol clar in fata cunoasterii la aceasta fiinta ar fi…o alta fiinta similara lui!

Poate am lungit-o mult, dar sper sa se simta nuanta dintre cele doua apropieri. Cele scrise in punctual 1 arata un cercetator arogant, egoist si cinic. Cercetatorul din punctual 2 este modest, si cunoaste foarte bine situatia lui in lume si limitele lui in dorinta de a cunoaste lumea. Cercetatorilor din toate timpurile, “li se da in cap” sa zic asa, ce am scris in primul punct. Dar de fapt, acest lucru nu este adevarat pentru ca cercetatorii adevarati abordeaza conform celor scrise la punctul 2.

Improbabilitatea este peste tot prezenta. Teoria evolutiei se poate linistit ataca, doar ca, actualmente, nu exista evidente clare ca teoria ar fi falsa. (amintesc ca problema nici pe departe nu este similara cu problema de genul “aaa, ok, pai tot asa, nimeni nu a demonstrate ca Dumnezeu nu exista…[nu mai termin idea binecunoascuta]) Referitoare la o problema complexa ca aceea a probabilitatii ca alte planete, sisteme solare sa aiba “viata”, sau probabilitatea ca viata sa apara pe pamant, in lumina celor scrise mai sus (si anume , ca suntem si vom fi mereu limitati in cunoastere): da, … nu avem evidente, estimarile pot fi eronate pana la un nivel necontrolat (adica nu putem controla marja de eroare). Acestea survin normal, din moment ce, omul abordeaza o problema la care el nu putea fi prezent. Deduce din ce cunoaste aztazi. Aceste, sa zicem asa limitari survenite din lipsa experientei, eventual instabilitatea teoriilor pe baza carora aceste estimari se bazeaza dar si structura anatomica-fiziologica a organismului uman (adica “analizatorul”) nu cred ca sunt destule pentru a nega in totalitate importanta stiintei in cunoastere. Multi oameni religiosi ataca oamenii de stiinta pentru ca presupun ca acestia pretend ca stiu adevarul absolut. In ochii cercetatorului, insusi Dumnezeu poate fi, si este (la Dawkins de exemplu) o ipoteza! (despre asta revin curand) Dar cred ca acest lucru nu este foarte grav.Un anumit grad de skepticism este necesar referitoare la orice rezultat stiintific. Daca cercetatorul nu ar fi sceptic, adica nu s-ar indoi mereu, nu ar mai fi…cercetator! Religia nu include scepticismul in “formula”.

Ceea ce este insa foarte important, si Florin Staicu a atins bine dupa parerea mea: sacrul si intamplarea nu prea coegzista. Eu vad in acesta o provocare pentru intelect: avem nevoie de o filozofie care sa incerce sa “unifice” ceea ce avem. Poate nici nu credem, cat de importanta este filosofia in structurarea societatii si in stabilirea directiei ei. Foarte probabil o astfel de filosofie o sa apara. Asa cum Florin Staicu a amintit aceasta va avea consecinte.

Tibor Hartel