marți, 24 noiembrie 2009

Minciuna ca doctrina economica

Primul act din mascarada “alegerii” s-a consumat . Raportat la acest act , singurul fapt cu adevarat notabil a fost participarea neasteptat de mare a “alegatorilor” . Consecinta acestei participari este validarea rezultatului referendumului , respectiv exprimarea optiunii de a desfiinta una din camerele Parlamentului si reducerea numarului de parlamentari la 300 . Fara a argumenta acum , apreciez aceste consecinte drept pozitive .

Nu asupra rezultatului “alegerii” imi propun sa ma opresc . In anticiparea fosgaielii si cardasiilor care vor urma , o sa incerc sa arat ce se ascunde in spatele sintagmei “dreapta romaneasca” , “dreapta votata zdrobitor de peste jumatate din cetatenii alegatori” , dupa cum observa , cu desavarsita perversitate , cel mai egal dintre romani .

In teorie , scopul politicilor de dreapta poate fi rezumat , la limita , in neimplicarea statului in economie . Evident , cu exceptia cazurilor in care (statul) preia , pe spezele cetatenilor , gaurile bancilor si costurile altor companii multinationale . Lozinca (adresata maselor) care incearca sa justifice si sa legitimeze acest tip de politici este “nu poti redistribui decat bogatia” . Altfel spus , nu poti aplica politici de stanga decat conducand … dupa principii de dreapta . Justificarea pare valida . Dar nu este . Dezvoltarea justificarii pare stupida . De fapt , nu numai pare . Este . Cu toate astea , lozinca este inghitita pe nemestecate . Sa vedem cum stau , de fapt , lucrurile :

Dupa cum aminteam , dogma (neo)liberala stabileste ca nu poti redistribui decat bogatia . Bogatie care rezulta exclusiv din activitati economice intreprinse respectand principiul cererii si ofertei reglementate de piata “libera” . Trei cuvinte , cinci minciuni .

Dincolo de povestile nemuritoare avand drept subiect miraculoasa piata “libera” (care se “autoregleaza”) , as incepe prin a observa ca in momentul de fata unicul criteriu dupa care se apreciaza oricare activitate economica , indiferent de natura ei , este profitul . Deci nu utilitatea , nu necesitatea , nu oportunitatea . Nu . Pur si simplu profitul . Daca intreprinderea se adreseaza unor nevoi inchipuite (sistematic si pervers induse) , nu conteaza . Daca intreprinderea abuzeaza de mediu , produce consecinte ireparabile si iroseste resurse finite si de neinlocuit , nu are nici o importanta . Important este un singur lucru : sa produca profit . Altfel spus , scopul activitatilor economice nu (mai) este omul (respectiv necesitatile reale si rationale ale acestuia) , ci banul .

A doua observatie : orice activitate economica necesita capital . Bani . In lumea reala , banii apartin celor bogati . In versiunea liberala , bogatii imprumuta capital celor intreprinzatori si inteligenti , care vor crea crestere economica si vor produce profit , respectiv bogatia care va fi redistribuita in folosul societatii . Aceasta afirmatie , cu valoare atribuita de argument irefutabil , sprijina pe trei ipoteze esentiale : capitalul celor bogati este investit in activitati productive , utile si care maresc avutia societatii , resursele naturale raman abundente in raport cu totalitatea necesitatilor si beneficiile rezultatelor utile sunt distribuite pe scara larga . Sunt aceste ipoteze valide ? Clar NU ! Banii sunt folositi de cei bogati pentru a finanta , in primul rand , “investitii” speculative si extractive , “investitii” care distrug viata . Resursele naturale devin din ce in ce mai precare in raport cu necesitatile , iar monopolizarea acestora de catre cei bogati priveaza majoritatea de mijloacele (de trai) elementare . Si nu in ultimul rand , beneficiile cresterii economice profita aproape exclusiv celor bogati , adica la mai putin de 1% din populatie .

A treia observatie : dreptul la proprietate , concept elastic in raport cu categoria proprietarului si a proprietatii , este folosit de catre cei bogati pentru a revendica si detine in folosinta exclusiva bunuri mobile si imobile mult peste orice nevoi naturale si rationale , limitand sau interzicand accesul majoritatii la resurse si mijloace indispensabile subzistentei . In numele eficientei economice – a se citi profitului – dreptul la proprietate este folosit pentru a reduce sau a elimina cat mai multe locuri de munca . Astfel , si acest drept fundamental este grav pervertit , devenind din mijloc , scop in sine . Dreptul la proprietate , ca oricare alt drept , trebuie sa sprijine pe moralitate . Lipsit de aceasta legitimitate , dreptul la proprietate devine un simplu instrument care permite celor putini sa interzica accesul celorlalti la resurse indispensabile unui trai la nivel minim si un pretext pentru a se sustrage responsabilitatii folosirii echitabile si a ocrotirii resurselor care formeaza mostenirea tuturor celor care vietuiesc .

A patra observatie : sub pretextul incurajarii celor intreprinzatori , a cresterii economice , respectiv a crearii bogatiei care va fi redistribuita , “dreapta” dicteaza legi care prezerva privilegiile celor bogati si care sunt indreptate exact impotriva intereselor categoriei pe care sustin ca vor sa o incurajeze . Exemplul clasic este legea cotei unice de impozitare , “lege” care nu produce alte consecinte decat imbogatirea rapida si cu asupra masura a celor – oricum – prea bogati , saracirea celor care se autosustin si pauperizarea celorlalti .
Acestea sunt cateva din minciunile prezentate de diversi interesati drept doctrina politico-economica , minciuni care fac din mine un adversar ireconciliabil al “dreptei” . Aceasta este “dreapta” de care vorbea presedintele nostru . Al tuturor …

P.S. Tejghetarilor si “operatorilor” care traiesc cu impresia ca “dreapta” le exprima si le apara interesele le sugerez sa faca un efort si sa incerce sa gandeasca cu capul propriu …

luni, 16 noiembrie 2009

Minciuna ca principiu politic

Motto : “George Washington nu putea să spună o minciună , Richard Nixon nu putea să spună adevărul , iar Ronald Reagan nu (mai) putea să facă deosebirea dintre ele”.

Una din minciunile cu pretentii de axioma pe care este cladit sistemul pretinde ca in politica este permis orice , inclusiv minciuna . Mai mult decat atat , minciuna trece drept un “instrument politic” nu numai permis , dar chiar necesar . Exista opinii care merg si mai departe : "… in anumite situatii guvernul nu numai că are dreptul , ci are obligatia de a minti în scop pozitiv" (Powell , 1984) . Ca sa-l parafrazez pe J. A. Barnes , chiar daca majoritatea oamenilor ar putea fi de acord cu “obligatia de a minti în scop pozitiv", nu s-ar prea putea realiza un consens si în privinta naturii "anumitor situatii".

Prin urmare , nu gresim concluzionand ca politician este sinonim cu mincinos . Si nu orice fel de mincinos . Nu un mincinos ocazional , de conjunctura , ci mitoman . O consecinta a acestei concluzii este ca un politician nu poate fi si nu trebuie crezut in nici o circumstanta . Cu alte cuvinte , un politician este prin definitie nedemn .

Ajunsi in acest punct , sa ne intrebam cati dintre noi am fi dispusi sa ne incredintam soarta in mainile unor mincinosi patologici dovediti si care isi si asuma , cinic si ostentativ , stigmatul ? Cati dintre noi si-ar incredinta casa si avutul unor hoti recidivisti ? Cati si-ar incredinta copiii unor iresponsabili ?

SI-ATUNCI ?

De ce ii votati ? Nu realizati ca-i incurajati ? Nu vedeti ca-i legitimati ? Nu va dati seama ca votand consimtiti sa va lasati mintiti , inselati si furati ? Chiar nu vedeti cat de tragica este farsa ?

Politicieni alesi ? Politicieni votati ? In nici un caz ! Politicieni scuipati in ochi , oriunde scot capu’ !

P.S. Ar fi de remarcat o asemanare frapanta intre popi si politicieni : in timp ce primii ne promit Paradisul in alta lume , ceilalti ni-l promit pe Pamant , dar intr-un alt timp . Amandoua categoriile pretind , la schimb , supunere . Si mijloace de trai pe masura importantei prestatiei . Aici si acum …