vineri, 26 septembrie 2008

Despre Eminescu (un motiv pentru ...)

Am afirmat in repetate randuri ca , ori de cate ori incerc sa scriu despre Eminescu , constat ca nu pot .

M-am gandit si la motivele care ma impiedica sa o fac . Si sunt multe . Incepand cu faptul ca sunt coplesit de soarta tragica a acestui roman de mare caracter , poet si ganditor de geniu , a carui viata si opera ma face sa-l venerez , si incheind cu sentimentul acut ca nu sunt nici suficient de pregatit , nici suficient de demn pentru a-mi asuma o asemenea libertate .

Apoi , ce as mai putea spune eu peste ceea ce ne-a fost lasat de o pleiada de minti stralucite , care si-au facut un scop in viata din studierea fenomenului Eminescu ?

In plus , am in minte si-n suflet si cele cateva versuri care anticipeaza asemenea ipostaze :

“ … O , sarmane ! tii tu minte cate-n lume-ai auzit ,
Ce-ti trecu pe dinainte , cate singur ai vorbit ?
Prea putin . De ici , de colo de imagine-o fasie ,
Vre o umbra de gandire , ori un petec de hartie ;
Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost
O sa-si bata altii capul s-o patrunda cum a fost ?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui , peste un veac ,
Printre tomuri bracuite asezat si el , un brac ,
Aticismul limbii tale o sa-l puna pe cantari ,
Colbul ridicat din carte-ti l-o sufla din ochielari
Si te-o strange-n doua siruri , asezandu-te la coada ,
In vreo nota prizarita sub o pagina neroada … “

Dar zilele trecute , intr-o corespondenta oarecum privata purtata cu unul dintre membrii forumului Sighisoara Samizdat , am gasit o apreciere inexacta cu referire la un amanunt al biografiei poetului . Acest fapt , pus in continuarea starii de tot mai puternica confuzie in care ne adancim , agresati in permanenta de un materialism salbatic , tot mai lipsiti de o ierarhie a valorilor si a frumosului pe care sa ne sprijinim , ma determina sa cred ca trebuie sa scriu aceste randuri .

Intr-o lume in care arta a ajuns sa fie la cheremul unui bolnav ca Patapievici , in care culmea creatiei literare este productia unui obsedat ca Cartarescu (cacofonia este intentionata) , iar cartile de istorie au ajuns sa fie strivite de tot felul de nulitati gonflabile , gen andreeaesca , avem nevoie de un fir rosu care sa ne arate drumul . Dupa cum avem nevoie de certitudini care sa ne ajute sa depasim momentele de disperare induse de triumful uratului , a imposturii si a mizeriei care ne coplesesc .

Iar acest fir rosu care sa ne calauzeasca in intunericul care se lasa peste noi nu poate fi decat Eminescu . Dupa cum scria Paunescu , intr-un moment de geniala inspiratie ,

“Intr-o lume relativa ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea dorului de absolut.
Daca unu si cu unu nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul infinitului din noi.”

Acestea sunt motivele care m-au scos din rezerva asumata si ma determina sa scriu aceste randuri .

_______________________________________________________________


Acum despre amanuntul biografic in discutie , cred ca cea mai autorizata opinie este exprimata de George Calinescu , in “Viata lui Eminescu” (Ed. Pentru Literatura , 1966 , pag. 238 – 240) :

“Toata lumea stie ca Eminescu se indragostise mortal , la Bucuresti , de o doamna Cleopatra Poenaru , fiica a pictorului Lecca , cu vreo zece ani mai in varsta decat poetul (…) , femeie lipsita de gratiile fizice , dar inzestrata cu acelea ale spiritului (…) . Idolul locuia intr-o strada cu un nume vrednic de Luceafar , adica strada Cometei , in apropierea unor plopi ce se clatinau :

“Pe langa plopii fara sot
Adesea am trecut
Ma cunosteau vecinii toti –
Tu nu m-ai cunoscut .”

…. O alta legenda asaza plopii fara sot pe o ulicioara dosnica din Tatarasi , in fata unei case cu cerdac , si denunta ca adorata pe o obscura burgheza blonda (…) …

…. Cleopatra Poenaru a fost , intr-adevar , idolul de o clipa al lui Eminescu , caci printre hartiile poetului aflam niste randuri fugare in chip de scrisoare pentru o Cleopatra . …. “

Ca final , poate ca este necesara inca o precizare : consider ca cei cativa membri ai forumului Sighisoara Samizdat sunt egalii mei . Discutiile cu ei ma imbogatesc si ma sprijina . Inteleg sa le ofer ceva in schimb . Din aceasta perspectiva , asa si numai asa trebuie intelese toate randurile mele .

vineri, 12 septembrie 2008

Despre selectia naturala

Zilele astea , meditand la superficialitate si la cultul aparentelor , categorii care ma agreseaza si ma sufoca fara pauza , am ajuns intr-un punct interesant .

Ma gandeam cum este posibil ca Natura , in intelepciunea ei infinita , sa permita un asemenea esec al celei mai evoluate specii de vietuitoare . Gandind la felul in care opereaza selectia naturala , care , intr-un fel sau altul , bareaza directiile de evolutie ale indivizilor care pun in pericol specia de care apartin , si legand acest fapt de ipoteza care circula in mod curent , cum ca actualii favorizati de legile naturale sunt parvenitii si cei integrati in cultura neo liberala puternic materialista , am ajuns sa vad doua aspecte care contrazic aceasta ipoteza .

Primul aspect tine de dinamica sporului natural , care la categoria amintita tinde spre negativ . Mai precis , persoanele care sunt prea preocupate de aspectele materiale ale vietii , aici includ si conceptul de “cariera” , nu produc urmasi sau ajung sa aiba cel mult un descendent . In consecinta , se situeaza pe o directie evolutiva inchisa .

Al doilea aspect , care vine sa potenteze efectele primului , priveste progeniturile parvenitilor . Daca urmarim care sunt caracteristicile celor care mor in accidente , in special in accidente auto , o sa observam ca foarte multi sunt tineri care nu au urmasi , si care provin din familii formate in jurul unor parveniti .

Ar fi interesant de studiat o statistica , dar chiar si in lipsa acesteia inclin sa cred ca incidenta deceselor accidentale este semnificativ mai mare in grupul tinerelor odrasle “de bani gata” decat in oricare alt grup similar martor .

In loc de concluzie

Pe langa intelepciune , Natura are si o rabdare nesfarsita . Ceea ce pentru noi , in egolatria viscerala care ne intuneca ratiunea si ne usuca sufletul , este inceputul si sfarsitul , pentru Natura nu este decat o clipa . Efemera . Oare cate clipe Ii vor fi necesare pentru corectarea aberatiilor intrupate care indraznesc sa O sfideaze ?