marți, 23 iunie 2015

La noi, dreptatea e strâmbă si adevărul umblă cu capul spart (II)



Primesc, zilele trecute, motivarea Hotararii prin care mi-a fost respins apelul impotriva Sentintei Civile nr. 3094/308/2013, sentinta pronuntata de onorata judecatoare Pop de la Judecatoria Sighisoara (vezi aici).
Punctual si foarte pe scurt, cateva consideratii cu privire la forma si la fondul motivarii respingerii apelului :

1. Presedinta Onoratei Instante de apel se numeste Szasz. Petitia care a determinat calomniile deduse judecatii avea ca subiect amplasarea bustului lui Eminescu langa bustul lui Petofi, in spiritul tolerantei si apetentei pentru multiculturalism care-i anima, de secole, pe maghiari.
2. Onorata judecatoare Szasz admite ca afirmatiile numitului Oprean cu privire la scuzele pe care familia mea i le-ar fi prezentat in numele meu s-ar putea sa nu fi fost adevarate, dar nu gaseste necesar sa clarifice aspectul, motivand ca nu orice minciuna este rostita "cu scopul de a discredita onoarea sau reputatia cuiva". In cazul particular, onorata judecatoare Szasz, in intelepciunea ei infinita, decide ca minciunile rostite cu nesimtire de numitul Oprean in plenul Consiliului Local nu au fost rostite cu scopul de a ma discredita si cu asta punct. Motivarea opiniei nu se impune intrucat stim cu totii ca magistratii sunt infailibili, inamovibili, intangibili si judecatile lor sunt, in marea lor majoritate, mult deasupra moralei si intelegerii vulgului.
3. In spiritul acestei infailibilitati, onorata judecatoare Szasz ignora ordinea fireasca a faptelor si relatia cauza-efect existenta intre acestea, concluzionand ca intre mine si Oprean ar exista o animozitate mai veche si ca aceasta presupusa animozitate ar explica si ar justifica calomniile numitului Oprean.
4. In ceea ce priveste realitatea onorariilor pretinse de numitul av.Todor Bogdan, onorata judecatoare Szasz decide, si dumneaei, ca pentru prezenta fizica in sala de judecata si ingaimarea catorva propozitii inepte, un onorariu de 2.000 de lei este perfect justificat (vezi aici).
Injumatatirea acestui onorariu pentru prestatia din apel, unde numitul av.Todor Bogdan, in afara de deplasarea pana la Tg. Mures, ridicatul in doua picioare si rostirea cuvantului "prezent" a facut si efortul de a rosti inca vreo alte 50 de cuvinte, i s-a parut la fel de fireasca.
...

Fata de asemenea porcarii si abuzuri comise fara frica de Dumnezeu, la lumina zilei, ce-ar mai fi de spus ?
... Ma incearca o scarba profunda. Si de licheaua de Oprean, caruia ii put simbolurile noastre nationale si le-ar vrea puse sub obroc, si de secaturile in roba care hotarasc dupa afinitati si dupa cum le dicteaza interesu'. De la unu ca Todor n-am asteptari, ca-i avocat si astia sunt canalii prin natura indeletnicirii...
In rest, ramane cum am stabilit: vrei dreptate, stai departe de institutiile statului.

      P.S. Cu toate ca nu dau doi bani pe institutiile statului (ale statutului, nu ale alora care le tin tragandu-si de la gura), urmeaza sa sesizez Inspectia Judiciara cu privire la scaparile celor doua Onorate Instante. De ce ? Pur si simplu fiindca pot. Si fiindca stiu ca vorba zboara, scrisul ramane. Si fiindca mai stiu ca n-aduce anu' ce poate aduce, uneori, ceasu'... 
.

vineri, 12 iunie 2015

La noi, dreptatea e strâmbă si adevărul umblă cu capul spart...




Primesc astazi, prin Posta, o Comunicare emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria Sighisoara, comunicare prin care sunt instiintat ca una din plangerile penale formulate impotriva fostului arhitect-sef al orasului a fost clasata.
In rezumat, plangerea privea doua fapte de abuz in serviciu, una in legatura cu o constructie neautorizata executata de numitul Burlacu Adrian pe o suprafata a domeniului public, a doua legata de bariera privata edificata fara autizatie de construire de incoruptibilul Sarbu Iulian pe calea de acces auto in Cetate (vezi aici si aici).  
Iata, pe scurt, continutul Comunicarii :
1. In ceea ce priveste japca executata fara retineri si in vazul lumii de numitul Burlacu, organul de cercetare constata ca "SC Com Adrandi SRL a efectuat o constructie zidarie din piatra in proximitatea acostamentului strazii Zaharia Boiu nr. 12-14 (...) fara a detine autorizatie de construire". De asemenea, in urma verificarilor efectuate, mai constata ca aceeasi SC Com Adrandi SRL "a pavat trotuarul si zona verde care delimita circulatia pietonala de cea auto fara a detine autorizatie de construire si fara a exista un contract de concesiune sau de inchiriere pentru terenul apartinand domeniului public".
In ceea ce priveste manoperele numitului Velicu Ioan, acesta a afirmat ca SC Com Adrandi SRL, ulterior edificarii constructiilor aratate anterior, ar fi depus la Registratura Primariei, sub numarul 10303/05.07.2004, o cerere pentru eliberarea unui certificat de urbanism plus Contractul de inchiriere nr. 88/2004, documente "neidentificate" in timpul cercetarilor in arhiva Primariei de organul de cercetare, adica documente INEXISTENTE, prin urmare invocate mincinos de numitul Velicu.  
Organul de cercetare a mai retinut faptul ca "organul de control din cadrul Primariei Sighisoara" nu a sanctionat "amenajarile neautorizate" deoarece "dreptul de a aplica amenzile prevazute de art. 26 din L. 50/91 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei."
Prin urmare, Burlacu a ramas si cu domeniul public luat cu japca, si cu "amenajarile neautorizate" intacte, iar plangerea impotriva lui Velicu a fost clasata pe motiv de "in temeiul art. 314 al.1 si art. 16 lit. f si a din Cod proc. pen." Scurt pe doi.  
2. In ceea ce priveste opera incoruptibilului Sarbu, organul de cercetare a retinut ca Primaria Sighisoara a comunicat ca "montarea barierei si a cabinei de control a fost o conditie necesara impusa de Caietul de sarcini (...)", si cum "Caietu' de sarcini" bate legea, autorizatia de construire era facultativa. In plus fata de asta, "aspectele sesizate au facut obiectul mai multor dosare solutionate de instantele de judecata", instante care, dupa cum se stie, sunt impartiale, infailibile si de necenzurat.
In fine, si pentru scaparea asta s-a dispus clasarea.
Ma intreb daca macar azi "bariera si cabina de control" au autorizatie de construire, desi ambele au devenit nefunctionale si perfect inutile.

CONCLUZIE : Vrei dreptate, ocoleste institutiile statului. Iti pierzi timpul degeaba si iti faci si dusmani. In plus fata de aia pe care ii ai deja.

Voi publica, probabil, si facsimilul Comunicarii. Asta dupa ce ma asigur ca nu incalc vreo lege, deoarece pe foile acesteia este inscrisa (absolut nejustificat, in opinia mea) mentiunea "Confidential. Date cu caracter personal prelucrate in conformitate cu prevederile Legii 677/2001".    

Mi-e tot mai sila... 
.