vineri, 26 septembrie 2008

Despre Eminescu (un motiv pentru ...)

Am afirmat in repetate randuri ca , ori de cate ori incerc sa scriu despre Eminescu , constat ca nu pot .

M-am gandit si la motivele care ma impiedica sa o fac . Si sunt multe . Incepand cu faptul ca sunt coplesit de soarta tragica a acestui roman de mare caracter , poet si ganditor de geniu , a carui viata si opera ma face sa-l venerez , si incheind cu sentimentul acut ca nu sunt nici suficient de pregatit , nici suficient de demn pentru a-mi asuma o asemenea libertate .

Apoi , ce as mai putea spune eu peste ceea ce ne-a fost lasat de o pleiada de minti stralucite , care si-au facut un scop in viata din studierea fenomenului Eminescu ?

In plus , am in minte si-n suflet si cele cateva versuri care anticipeaza asemenea ipostaze :

“ … O , sarmane ! tii tu minte cate-n lume-ai auzit ,
Ce-ti trecu pe dinainte , cate singur ai vorbit ?
Prea putin . De ici , de colo de imagine-o fasie ,
Vre o umbra de gandire , ori un petec de hartie ;
Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost
O sa-si bata altii capul s-o patrunda cum a fost ?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui , peste un veac ,
Printre tomuri bracuite asezat si el , un brac ,
Aticismul limbii tale o sa-l puna pe cantari ,
Colbul ridicat din carte-ti l-o sufla din ochielari
Si te-o strange-n doua siruri , asezandu-te la coada ,
In vreo nota prizarita sub o pagina neroada … “

Dar zilele trecute , intr-o corespondenta oarecum privata purtata cu unul dintre membrii forumului Sighisoara Samizdat , am gasit o apreciere inexacta cu referire la un amanunt al biografiei poetului . Acest fapt , pus in continuarea starii de tot mai puternica confuzie in care ne adancim , agresati in permanenta de un materialism salbatic , tot mai lipsiti de o ierarhie a valorilor si a frumosului pe care sa ne sprijinim , ma determina sa cred ca trebuie sa scriu aceste randuri .

Intr-o lume in care arta a ajuns sa fie la cheremul unui bolnav ca Patapievici , in care culmea creatiei literare este productia unui obsedat ca Cartarescu (cacofonia este intentionata) , iar cartile de istorie au ajuns sa fie strivite de tot felul de nulitati gonflabile , gen andreeaesca , avem nevoie de un fir rosu care sa ne arate drumul . Dupa cum avem nevoie de certitudini care sa ne ajute sa depasim momentele de disperare induse de triumful uratului , a imposturii si a mizeriei care ne coplesesc .

Iar acest fir rosu care sa ne calauzeasca in intunericul care se lasa peste noi nu poate fi decat Eminescu . Dupa cum scria Paunescu , intr-un moment de geniala inspiratie ,

“Intr-o lume relativa ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea dorului de absolut.
Daca unu si cu unu nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul infinitului din noi.”

Acestea sunt motivele care m-au scos din rezerva asumata si ma determina sa scriu aceste randuri .

_______________________________________________________________


Acum despre amanuntul biografic in discutie , cred ca cea mai autorizata opinie este exprimata de George Calinescu , in “Viata lui Eminescu” (Ed. Pentru Literatura , 1966 , pag. 238 – 240) :

“Toata lumea stie ca Eminescu se indragostise mortal , la Bucuresti , de o doamna Cleopatra Poenaru , fiica a pictorului Lecca , cu vreo zece ani mai in varsta decat poetul (…) , femeie lipsita de gratiile fizice , dar inzestrata cu acelea ale spiritului (…) . Idolul locuia intr-o strada cu un nume vrednic de Luceafar , adica strada Cometei , in apropierea unor plopi ce se clatinau :

“Pe langa plopii fara sot
Adesea am trecut
Ma cunosteau vecinii toti –
Tu nu m-ai cunoscut .”

…. O alta legenda asaza plopii fara sot pe o ulicioara dosnica din Tatarasi , in fata unei case cu cerdac , si denunta ca adorata pe o obscura burgheza blonda (…) …

…. Cleopatra Poenaru a fost , intr-adevar , idolul de o clipa al lui Eminescu , caci printre hartiile poetului aflam niste randuri fugare in chip de scrisoare pentru o Cleopatra . …. “

Ca final , poate ca este necesara inca o precizare : consider ca cei cativa membri ai forumului Sighisoara Samizdat sunt egalii mei . Discutiile cu ei ma imbogatesc si ma sprijina . Inteleg sa le ofer ceva in schimb . Din aceasta perspectiva , asa si numai asa trebuie intelese toate randurile mele .

15 comentarii:

Cosmin spunea...

Felicitari pentru articol, ma bucur tare mult ca avem ocazia sa dezbatem si astfel de subiecte, desi , am marturisit si alta data, nu am pregatirea tehnica (nu am cultura in domeniul respectiv) necesara discutarii unor astfel de subiecte. Pe Eminescu, eu pur si simplu ....il simt. Fara a avea o pregatire in plus fata de ceea ce mi-a oferit scoala, dintre toti poetii din care, in putinul timp liber, am citit cite ceva, pe Eminescu il simt cel mai aproape. Anumite poezii ale lui imi creaza o stare de melancolie, altele de durere profunda, altele de liniste, de armonie. Trebuie sa marturisesc ca, cel mai frecvent, am o senzatie de suferinta, de tristete, atunci cind citesc poeziile lui.
Ca si atunci cind am spus in public pentru prima data ca imi place Eminescu, si acum ma tem ca, dupa cele postate, anumite persoane ma vor considera sau un mare banal, sau un ciudat, dar asta este ceea ce simt eu referitor la Eminescu, ceea ce sunt in masura sa discut.
Indiferent pentru cine a scris Eminescu cele mai celebre poezii, remarcabil este (asa cum simt eu) modul profund de simtire si de exprimare a sentimentelor, a acestui om. Tot din punctul meu de vedere, consider ca a spune despre Eminescu ca este un mare poet , este o banalitate. Exista probabil multi mari poeti. Eminescu a fost un geniu, aceasta este exprimarea cea mai corecta (repet, din punctul meu de vedere).
Este un mare cistig pentru o persoana, sa-si faca timp, macar din cind in cind, sa citeasca cite ceva din Eminescu.

Hartel spunea...

Buna dimineata,
odaca cand si Cosmin va fi disponibil, si, evident, va fi si contextul favorabil, tare as dori sa fiu prezent la o discutie despre Eminescu. Foarte clar, acest poet reprezinta mult pentru Dvs.

De asemenea, as dori sa imi spuneti parerea Dvs despre Paunescu.

Va urez o zi frumoasa,
Tibi

Hartel spunea...

"De asemenea, as dori sa imi spuneti parerea Dvs despre Paunescu."

asta nu pe forum. In perspectiva, candva.

T

Florin Staicu spunea...

@ Cosmin

Cred ca mult mai importanta decat cunoasterea seaca este rezonanta la ceea ce cunosti din opera eminesciana . Si dorinta de a cunoaste si de a intelege . Iti doresc ca la un moment dat sa-ti gasesti timp pentru a-l descoperi , in intregul sau , pe Eminescu .

Cat despre ceea ce ar putea sa creada sau sa spuna unii si altii in legatura cu inclinatia ta spre Eminescu , nu-ti fa griji . Nu merita .

Ar trebui sa ne facem griji pentru anti-arta care prolifereaza si care este cultivata , din prostie si snobism , de cei care stramba din nas atunci cand vine vorba de Eminescu . Si ar trebui sa fim cuprinsi de frica cand vedem cu cata tenacitate contribuie la pervertirea sistermului de valori aceeasi asa zis elitisti . Care elitisti , in nemernicia lor , nu realizeaza ca prin ceea ce fac se neaga si se auto anuleaza .

Ar mai trebui sa refuzam sa acceptam drept arta mizeriile pe care indivizi de teapa unui Patapievici sau Cartarescu ni le vara pe gat , folosindu-se de neputinta unora si de stupiditatea celorlalti . Asa ca nu-ti fa griji pentru ceea ce este lipsit de importanta . Si , mai ales , nu cauta intelesuri acolo unde nu poti gasi decat desertaciune .

Florin Staicu spunea...

@ Tibi

Eminescu poate insemna mult pentru oricine iubeste adevarul si frumosul . Dincolo de faptul ca tot ceea ce a lasat are o valoare inestimabila pentru romani , opera lui are o dimensiune universala . As sublinia un singur aspect : Eminescu inseamna mai mult decat poetul Eminescu . As spune chiar ca nu-l putem intelege pe Eminescu decat daca ii citim si publicistica , si gandurile stranse in “Fragmentarium” , si proza , si povestile . Si ca sa intelegeti ce anume inseamna Eminescu pentru mine , o sa va spun ca Eminescu a fost Hristosul pe care romanii , in loc sa-L urmeze , L-au rastignit . Si continua s-o faca …

Potrivit , cred eu , pentru d-voastra , un bun inceput in intelegerea fenomenului ar fi trilogia “Romanul lui Eminescu” , scrisa de Liviu Rebreanu . Imi iau libertatea sa va arat randurile care incheie acest valoros roman . In context , un tanar si o fata , pe o banca intr-un parc , banca pe care se aseaza si Eminescu , un Eminescu bolnav , aflat la asfintit ; in timp ce tanarul ii sopteste fetei cateva versuri din “Luceafarul” , aceasta vede strainul care s-a asezat in capatul de dincolo al bancii .

“Omul cu straie intunecate , cu obrazul ghimpos , a inaltat fruntea . Indrepta urechea . Parca intelege ceva . Parca recunoaste ceva …
- Ce vrea cersetorul acesta ? a intrebat fata . Nu-mi place cum se uita … Hai sa plecam .
Nu . A plecat el . Calca in baltile de pe poteca . Iar in ochiurile de apa , la fiecare pas , ca in tot atatea oglinzi pleznite in tandari , se sfarama luceafarul , luceafarul .”


Cat despre Paunescu , nu am nici o retinere sa spun ca-l vad ca fiind cel mai mare poet roman in viata . Asemenea , nu o sa insist pe defectele omului : sunt altii care o fac cu aplicatie . As spune doar ca , in raport cu Eminescu , care a fost toata viata de o modestie supraomeneasca , Paunescu pacatuieste prin lipsa modestiei .
Nu am avut nici un fel de afinitati cu “cenaclul” Flacara ; lasand la o parte faptul ca sunt agorafob si ca detest orice tip de manifestare care implica turma , l-am suspectat , de pe atunci , de egolatrie .

Cu toate astea , omul este o forta a spiritului . Si-l apreciez si fiindca , spre deosebire de (prea) multi altii , nu s-a dezis de trecut . Acesta este , printre altele , un indiciu inconfundabil al omului de caracter . Deocamdata , atat despre Paunescu .

Florin Staicu spunea...

@ Tibi

O sa fac o precizare legata de termenul “agorafobie” : l-am folosit in intelesul lui extins , inseamnand “teama de multime” , respectiv teama de turma . Altfel spus , considerati-l drept antonimul gregaritatii .

Cosmin spunea...

@Florin
Este adevarat, sunt de acord ca, daca vreau sa-l inteleg pe deplin pe Eminescu trebuie sa citesc tot ceea ce a scris, sau macar cite ceva din toate aspectele (poezie, publicistica, proza, povestiri).
Din micul fragment scos din "Romanul lui Eminescu", eu simt acelasi lucru pe care il simt citind unele dintre poeziile lui: o durere deosebit de intensa.

“Omul cu straie intunecate , cu obrazul ghimpos , a inaltat fruntea . Indrepta urechea . Parca intelege ceva . Parca recunoaste ceva …
- Ce vrea cersetorul acesta ? a intrebat fata . Nu-mi place cum se uita … Hai sa plecam .
Nu . A plecat el . Calca in baltile de pe poteca . Iar in ochiurile de apa , la fiecare pas , ca in tot atatea oglinzi pleznite in tandari , se sfarama luceafarul , luceafarul .”

Nu stiu daca pe parcursul vietii Eminescu a suferit profund de mai multe ori din diferite motive si daca opera lui este marcata de suferinta traita, dar eu simt aceasta in tot ceea ce a scris. Nu am intilnit pina acum un poet la care sa se oglindeasca atita durere in ceea ce a scris. Desigur, sunt sigur ca nu am citit destul. Oricum, cineva (nu mai stiu cine) a spus ca "suferinta, este mama marilor adevaruri omenesti".

Florin Staicu spunea...

@ Cosmin

Sensibilitatea acuta , care intra in rezonanta nu numai cu frumusetea , dar si cu toata suferinta lumii este harul si blestemul poetilor . Eminescu a avut o sensibilitate atat de intensa incat a ars pe tot parcursul scurtei sale vieti .

Da , intreaga lui opera este izvorata din suferinta . Suferinta care , in cele din urma , l-a coplesit .
Un indiciu despre trairile lui ni-l da in poezia “Criticilor mei” :

“ …E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirând cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.

Dar când inima-ti framânta
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Sta pe toate sa le-asculte,

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
Nenduratii ochi de gheata?

Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap îti cade cerul:
Unde vei gasi cuvâtul
Ce exprima adevarul?...”

Spunea Caragiale , in 18 iunie 1889 : “Acest Eminescu a suferit multe , a suferit si de foame . Da , dar nu s-a incovoiat niciodata : era un om dintr-o bucata si nu dintr-una care se gaseste pe toate cararile . Generatii intregi or sa suie cu pompa dealul care duce la Serban-Voda , dupa ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme , si o bucata din care sa scoti un alt Eminescu nu se va mai gasi poate...”

Iar Simion Mehedinţi scria : " Cum a purtat Eminescu în sufletul său durerea românilor din toate timpurile şi din toate ţările româneşti n-a mai purtat-o nimeni . Numai urmînd învăţăturile lui , mai pot afla urmaşii calea mîntuirii din prăpastia în care am căzut . Cine va călca alături , va rătăci... Se nenoroceşte pe sine şi va nenoroci şi pe alţii , făcînd să crească ruina ţării , în loc de a o scădea ."

Cosmin spunea...

@Florin
Prin urmare, am intuit corect, nu este vorba neaparat de dramele pe parcursul vietii, ci de o hipersensibilitate care se oglindeste in tot ceea ce a scris.


"Sensibilitatea acuta , care intra in rezonanta nu numai cu frumusetea , dar si cu toata suferinta lumii este harul si blestemul poetilor ".

Este foarte adevarat. De fapt, si in alte domenii, geniile au anumite "trasaturi" exacerbate fata de medie, fata de normalitate (sensibilitate deosebita, putere de concentrare iesita din comun).
Cercetarile asupra creierului lui Albert Einstein arata ca acesta a fost usor autist. Se stie ca autistii au un slab contact cu lumea inconjuratoare, dar o capacitate de a se concentra asupra unui singur lucru, iesita din comun.
Oricum, in cazul lui Eminescu, sensibilitatea este acompaniata de o minte stralicita, altfel exprimarea sentimentelor ar fi fost imposibila, consider eu. Iar ca sa-ti placa Eminescu, trebuie sa ai admiratie fata de acest tip uman, sa-i semeni intr-o oarecare masura. De aceea, desi apreciat, multi aplauda opera lui.
Referitor la scriitori si in general la arta, consider ca exista oameni care citesc ceva anume si simt "mesajul", dar exista oameni care citesc pe cineva si fac mare tam tam, doar ca sa impresioneze lumea dimprejur, fara a pricepe de fapt mare lucru. Am asistat demult la o discutie cu o individa (daca bine imi amintesc eram 3 persoane), care cu o voce afectata si dindu-si capul pe spate ca o gisca atunci cind dadea afara fumul de tigara, zicea ceva de genul "eu il ador pe Cioran". Dupa intuitia mea,asa cum am vazut-o pe individa, habar nu avea ce citea din Cioran, m-as mira sa fi opriceput ceva (poate gresesc, poate chiar intelegea cite ceva). Imi pare rau ca atunci nu am intrebat-o ce parere are despre Eminescu. Cred ca ar fi zis ca sunt timpit de-a binelea :).
Referitor la Cioran, eu am citit extrem de putin si mi se pare foarte ciudat, este deosebit de filosofic, nu este stilul meu, clar. Imi place doar felul in care spune anumite lucruri, dar mesajul in sine nu il consider mare lucru.
As fi curios ce parere ai despre Cioran. Tocmai pentru ca iti place asa de mult Eminescu, iar Cioran mi se pare la polul opus, sunt curios cum simti si cum vezi treaba aceasta.

Florin Staicu spunea...

@ Cosmin

In legatura cu cititul : observatia este justa . Cu toate ca , indiferent de motivatie , important este sa citesti , esential ramane motivul pentru care o faci . Daca citesti pentru ca vrei si trebuie sa intelegi , parcursul vietii iti este hotarat . Cei care citesc ca sa-si umple timpul sau din dorinta de a avea o spoiala de cunostinte cu care sa impresioneze , cu alte cuvinte – ca sa folosesc o sintagma in voga – pentru imagine , tind sa devina ceva mai putin decat ignorantii obisnuiti : ignoranti cu pretentii . In aceasta categorie includ si o subcategorie aparte : idiotii titrati . Adica cei care vad (sau au vazut) “cartea” ca pe un mijloc de parvenire . Nu o sa intru in detalii fiindca mi-am propus sa tratez separat subiectul .

Despre Cioran . In legatura cu presupunerea ta , cum ca Cioran ar fi opusul lui Eminescu , parerea mea este ca putem spune si da , si nu .

De ce nu ? Fiindca ambii sunt pesimisti .

Dar , in timp ce Eminecu are capacitatea de a rezona la frumos , Cioran este un pesimist intunecat . Disperat as spune . Vrea sa gaseasca frumosul , dar nu poate . Tinde spre bine , dar nu-l poate gasi .

O alta deosebire fundamentala intre ei : in timp ce Eminescu nu si-a pierdut niciodata increderea in poporul roman , Cioran nu a crezut niciodata in acest popor . Daca Eminescu ne arata calea , Cioran a ratacit-o .

Remarcabil este si un alt aspect : atat Eminescu , cat si Cioran , apartin unor generatii care ne-au dat personalitati exceptionale . Fara a-i considera de aceeasi anvergura , ambii au fost diferiti de cei asemenea lor . Dar , in timp ce Eminescu este un Mantuitor , Cioran este un damnat .

Ca o remarca strict personala : ceea ce ma dezamageste la Cioran este felul in care a inteles sa se dezica de trecut . Si faptul ca nu s-a limitat s-o faca doar in nume propriu .

Un sfat : in timp ce Eminescu poate si trebuie sa fie citit cu mintea si sufletul deshise , Cioran trebuie citit , dar cu precautie .

In sfarsit , iata ce zice Cioran despre Eminescu :

“Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie . Ma intreb de ce nu este aceasta zi sarbatoarea nationala a romanilor si cred ca s-au mai intrebat si altii . Prin opera lui , prin viata lui de crucificat , prin stranietatea personalitatii sale , prin faptul ca ne face pe toti sa simtim durerea si misterul si sa ne intrebam cine suntem prin toate aceste lucruri , el ne-a oferit mantuire . Viata si opera lui ne ating nervii si organele de perceptie pe care noi , oricat ne-am stradui , fara el nu ne-am putea cunoaste in propria noastra evolutie . El singur a dus cuvantul in limba romana atat de sus , incat a reusit sa prinda in mod tulburator sensurile clipelor incandescente ale existentialului . La fiecare inceput de an , la 15 ianuarie , eu cred ca asist la cel mai mare sacrificiu al poporului pe care il iubesc si din care fac parte . Si asta pentru ca poetul a aprins un foc care l-a ars pe el si ne-a dat noua viata . Si pentru o ora , pentru o zi suntem cu totii constienti si de el , si de noi .”

Cosmin spunea...

In primul rind, iti multumesc pentru descrierea comparativa a celor doua mari personalitati, marturisesc sincer ca, un profesor (absolvent de Filologie), nu cred ca mi-ar fi explicat mai frumos si explicit asemanarile si deosebirile dintre cei doi.
In al 2 ilea rind, sunt uluit de ceea ce a spus Cioran despre Eminescu, nu ma asteptam, este deosebit de frumos, este oglinda unei admiratii profunde pentru cineva. Este de asemenea o dovada a complexitatii fiintei umane, desi cei doi se aseamana in profunzime, exista trasaturi probabil mai degraba psihice si de personalitate, care ii deosebesc.
In legatura cu pesimismul, si eu sunt un mare pesimist, pun in permanenta raul in fata si trebuie sa marturisesc ca este dureros. Uneori incerc sa ma consolez sustinund ca sunt de fapt ... realist. Poate ca este adevarat.

Hartel spunea...

@Florin Staicu
imi place citatul Cioran! Om interesant. Noapte buna!

Florin Staicu spunea...

@ Cosmin , @ Tibi

Va multumesc amandoura pentru aprecieri . Si va rog sa nu mi-o luati in nume de rau ca le pastrez ca pe o corespondenta privata intre noi .

Cosmin spunea...

Am lasat ieri un comentariu, mi-a aratat ca a fost inregistrat. S-a pirduc cumva? Daca trebuie il rescriu, desigur aproximativ.

Florin Staicu spunea...

@ Cosmin

Imi cer scuze pentru intarziere . Ma gandesc inca la cateva randuri despre pesimism .