Inainte de a continua , cateva cuvinte despre rostul acestor citate* . In primul rand , nu strica sa ne reamintim (din cand in cand) ca , in circumstante si din perspective cu totul diferite , am fost constant preveniti in legatura cu dezastrul spre care ne indreptam . Apoi , cartile sunt scumpe si timpul curge repede ; in plus , nu toti avem dispozitia si obisnuinta de a citi . Chiar citind , putem scapa din vedere sau putem uita esenta . Si nu in ultimul rand , citatele trebuie intelese ca o maniera de a-mi exprima respectul si recunostinta fata de acei care m-au ajutat sa inteleg , in parte , lumea in care traiesc . Acestea fiind precizate , revin la afimatiile lui Capra in “Momentul adevarului” :
“Cea mai grava consecinta a cresterii economice continue este epuizarea resurselor naturale ale planetei . Rata acestei epuizari a fost matematic prezisa la inceputul anilor ‘50 de catre geologul M. King Hubbert , care a incercat sa prezinte respectiva (pe atunci) ipoteza presedintelui Kennedy si succesorilor acestuia , dar a fost considerat , in general , ca fiind maniac . Intre timp , ipoteza a fost confirmata la virgula , iar Hubbert a fost distins cu numeroase premii .
Estimarile facute de Hubbert arata ca graficele productiei / epuizarii pentru toate resursele naturale neregenerabile urmeaza curba lui Gauss , fiind identice cu graficele care redau inflorirea si decaderea civilizatiilor . La inceput , aceste curbe prezinta o crestere gradata , continuata de o crestere dramatica , o scurta stationare pe palierul maxim , un declin rapid si abrupt si , in final , disparitia . (…)
Urmand modelele curente de crestere sustinuta si nediferentiata , vom epuiza in curand toate rezervele naturale vitale pentru supravietuirea actualei civilizatii (posibil pentru supravietuirea speciei) . Pentru a incetini acest proces , este obligatoriu sa abandonam paradigma cresterii economice continue si sa limitam cresterea populatiei la nivel planetar . (…)
In cultura occidentala , cresterea economica este in relatie directa cu cresterea tehnologica . (…) Manifestarea finala a obsesiei legate de tehnologia de varf este fantezia indusa pe scara larga care sustine ca toate problemele noastre vor fi rezolvate prin crearea de colonii artificiale in spatiul extraterestru . Dincolo de incertitudini , eroarea fundamentala a acestei abordari consta in credinta naiva (foolishness) ca tehnologia spatiala va rezolva criza sociala si culturala care se manifesta pe planeta noastra . Cu alte cuvinte , este gresita relatia de determinare : nu tehnologia determina natura sistemului de valori si relatiile sociale , ci exact invers .
Tehnologia actuala este fragmentara , inclinata spre manipulare si control , adecvata managementului centralizat , si nu holistica , inclinata spre cooperare , cu caracter autoafirmativ si pretabila la aplicarea la nivel regional de catre si pentru comunitati de mici dimensiuni . Prin urmare , este profund antiecologica , antisociala , nesanatoasa si inumana . Pe scurt , impotriva Naturii .
* pentru a evita incalcarea dreptului de autor si din motive subiective , citatele sunt apoximative (fara a le fi denaturat , insa , sensul) .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu