luni, 28 aprilie 2008

Balciul desertaciunilor

Sunt recunascator destinului ca a hotarat sa ma nasc si sa traiesc in Sighisoara . Intreaga mea viata este legata de Cetate . Nu ma pot inchipui traind in alta parte . Adeseori imi amintesc de linistea si calmul in care mi-am trait copilaria ; si ceea ce imi amintesc eu nu seamana deloc cu imaginile apocaliptice zugravite de anticomunistii care fac spume la gura prin studiourile televiziunilor “libere”. Si cu atat mai putin cu ceea ce traiesc in ultimii ani .

Ceea ce imi amintesc sunt batranii lipsiti de griji stand pe bancile din Piata Cetatii , privind zbenguielile noastre . Si imi amintesc de multimea porumbeilor : daca aruncai o mana de farmituri , Piata Cetatii se acoperea , literalmente , cu un covor viu . Imi mai aduc aminte de prietenii mei sasi , impreuna cu care am crescut . Si imi aduc aminte de serile de vara si de linistea ireala care venea odata cu noaptea . Si de zilele de iarna , cand coboram cu sania de la liceu pana sub castanul care inca se incapataneaza sa mai infrunzeasca .

Spre sfarsitul anilor ’70 au inceput sa plece sasii . Odata cu ei , au inceput sa se rareasca si porumbeii . Locul lor a fost ocupat , pe nesimtite , de ciori . De stancute , ca sa fiu delicat .
Inceputul anilor ’90 a stat sub semnul unei frenezii bezmetice . O lume se naruia si speram , cu o naivitate prosteasca , ca o alta , mai buna , ii va lua locul . Optimismul meu nejustificat era intrigat de scepticismul si avertismentele bunicii mele , Dumnezeu sa o odihneasca . Unul dintre aceste avertismente imi revine , din ce in ce mai des , in minte : “cum dai tu totul pe o punga goala “ .
A urmat o perioada in care , fara sa stiu prea bine cum , am fost absorbit pe un drum care ducea spre nicaieri . Sansa a facut sa realizez , la timp , ca sunt pe cale sa ma irosesc . Si m-am trezit . Dar m-am trezit intr-o lume straina .

In timp ce eu rataceam catre nimic , Cetatea a fost transformata intr-un balci . Un balci al desertaciunilor . Vechii proprietari au instrainat casele , vanate de mercenarii banului . Mercenari care s-au bulucit atrasi de “potentialul turistic” al Cetatii ca hienele la mirosul sangelui : belitori de caini din vecinatatea orasului si zburatori veniti din Tarile de Jos pun umarul la prefacerea Cetatii , dupa chipul si asemanarea lor .
Aceasta specie infama nu vede in Cetate istoria care moare. Nu este legata afectiv cu nimic si de nimic . Nu vede nici macar turistul ; singurul lucru care conteaza este banul fosnitor . Pentru ban , ar darama Cetatea piatra cu piatra . Si ar reconstrui-o ca pe un aspirator de bani .
Restaurant in restaurant , pensiuni , hoteluri , hosteluri , pub-uri , discoteci , terase peste terase si masini . Masina in masina , masina peste masina . Asta este Cetatea in viziunea mercenarilor banului .

Am cunoscut o astfel de creatura . Venit la praduit de la capatul continentului , emanand falsitate prin toti porii , a pus ochii opaci , de peste mort , pe doua case . Imi amintesc , cu scarba , de grimasele pe care le facea , dojenindu-ne , din varful buzelor , ca nu ne ridicam la inaltimea patrimoniului pe care il detinem . Dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta , si-a dat arama pe fata : cu de la sine putere , a trantit in mijlocul Cetatii un ditamai blocul garnisit cu termopane . Si colac peste pupaza , mai are si nesimtirea sa ne imbrobodeasca cu tot felul de povestiri halucinante despre cum isi parcau sasii boii prin garaje .

Si ca totul sa poarte un lustru de “legalitate” , mercenarii banului sunt atent secondati si priveghiati de catre “edilii orasului” . Din motive de “interes public “ .
Tot “interes public” este si sfartecarea Cetatii , de la un cap la altul , de santurile unui santier care nu se mai sfarseste . In timp ce unii astupa , altii desfunda .Si de la capat .
Locul parcului de langa biserica romano-catolica a fost luat de un teren viran , rezervor de praf pe timp frumos , groapa mocirloasa pe timp ploios .
Zidurile Cetatii se naruie iar alesii se lamenteaza : nu avem bani . Asta intre doua “deplasari” peste hotare . Facute tot in “interes public” . 

Din primavara pana in toamna , peste viermuiala neodihnita a turistilor , care se bulucesc pe stradelele inguste ca oile in strunga , paseste cu semetie studiata o aratare impopotonata ca un clovn : tobosarul Cetatii . Gaselnita stupida a nu stiu cui , acest plavan , numai bun de pus in jug , duruie din toba si da pe goarna tot soiul de cimilituri , maimutarind toate limbile pamantului .
Si in timp ce pe langa si printre turistii cu aparente de zombie se opintesc jeepane nesimtite , ocupate de parveniti ai “tranzitiei” , care daca ar putea , ar urca la volan in Turnul cu Ceas , tejghetarii isi freaca labele , salivand la gandul banilor pe care ii vor indesa la tescherea .

Asta a ajuns Cetatea in anii din urma : un balci al desertaciunilor , la mana catorva lacomi .
Ce conteaza ca tot acest balci dement calca in copite aproape un mileniu de istorie . Locanta lor sa fie plina . Si dupa ei , potopul …

Un comentariu:

aleXandru gota spunea...

Cine tace, consimte... Despre noi romanii, numai ca suntem un popor tacut n-as putea spune. Numai ca, depinde ce vrobesti si mai ales, depinde ce taci... O alta particularitate este ca vorbim vrute si ne-vrute, dar tacem copios atunci cand chiar ar trebui sa spunem ceva. Eu le spun “tacaciosi”. Sigur, este dreptul tau sa schimbi prima litera a termenului....