Despre crestere (I)

Pare ca sta in firea omului sa ignore orice adevaruri , oricat de evidente , daca aceste adevaruri ii contrazic convingerile si (sau) obiceiurile . Chiar si acei dintre noi care au momente in care sunt capabili sa inteleaga si sa accepte anumite evidente sfarsesc prin a reveni la un anume tip de speranta irationala , rezumata in doua cuvinte : “poate totusi” …

Alaturi de capacitatea de a repeta , dezinvolt si ciclic , aceleasi categorii de greseli , (si) aceasta inclinatie vine sa ne garanteze esecul .

Un exemplu de asemenea ipostaza periculoasa este speranta (iluzia) ca actuala “criza” este conjuncturala , si , prin urmare , va trece . Asta in pofida evidentelor , care indica contrariul . Pentru argumentatie , cateva din sustinerile fizicianului si filosofului Fritjof Capra in “Momentul adevarului” , carte publicata in anul 1982 :    

“Una din caracteristicile importante ale economiilor zilelor noastre , atat capitaliste , cat si comuniste , este obsesia referitoare la crestere . Cresterea economica si tehnologica sunt considerate esentiale practic de catre toti economistii si politicienii , chiar daca ar trebui sa fie mai mult decat clar faptul ca expansiunea nelimitata intr-un mediu finit nu poate conduce decat la dezastru . (…) Credinta predominanta pentru guverne si companii a ramas inca aceea ca binele comun va fi maximizat numai daca toti indivizii , toate grupurile si toate institutiile isi maximizeaza propria bunastare materiala (…) . Intregul este identificat cu suma partilor sale si se ignora faptul ca intregul poate reprezenta mai mult sau mai putin decat suma partilor sale componente , functie de relatiile reciproce intre acestea . Consecintele acestei erori reductioniste devin actualmente dureros de vizibile , pe masura ce fortele economice se ciocnesc intr-o masura din ce in ce mai mare una cu alta , destrama cadrul social si ruineaza mediul natural .

Obsesia globala a cresterii a avut ca rezultat o remarcabila similitudine intre economiile capitaliste si cele comuniste . (…) Inclinatia universala pentru crestere si expansiune devine mai puternica decat oricare ideologie . (…)

Pana la un anumit punct , credinta comuna in crestere este justificata , deoarece cresterea este o conditie esentiala a vietii . (…) Totusi , ceea ce este teribil de eronat in privinta notiunilor de crestere economica si tehnologica este lipsa oricarei clarificari . Credinta uzuala este ca toate tipurile de crestere sunt bune , fara a se recunoaste ca , intr-un mediu finit , trebuie sa existe un echilibru dinamic intre crestere si descrestere . (…)

Cea mai mare parte a gandirii economice contemporane se bazeaza pe notiunea de crestere nediferentiata . Ideea ca cresterea poate fi obstructiva , nesanatoasa sau patologica nu este acceptata . Prin urmare , avem urgenta nevoie de diferentierea si clarificarea conceptului de crestere .    

In majoritatea societatilor industriale exista trei dimensiuni ale cresterii , aflate in stransa legatura una cu cealalta – economica , tehnologica si institutionala . Cresterea economica continua este acceptata ca dogma de catre toti economistii , desi s-a demonstrat de mult timp ca acest model este nerealist . (…) Nelson Rockefeller afirma in 1976 , la o intalnire a Clubului de la Roma ca “este necesara o crestere economica si mai mare daca se doreste ca milioanele de americani sa beneficieze de posibilitatea de a-si imbunatatii calitatea vietii” . Desigur , Rockefeller nu s-a referit la calitatea vietii , ci la asa numitul nivel de trai , care este in relatie directa cu consumul material . Producatorii cheltuie sume imense pentru a sustine modelul consumului concurential , deoarece numeroase bunuri consumate nu numai ca nu ne sunt necesare , ci sunt , adeseori , de-a dreptul daunatoare . Pretul pe care il platim pentru aceste deprinderi excesive este continua degradare a calitatii adevarate a vietii . Costurile acestui supraconsum risipitor au fost foarte bine documentate cu cateva decenii in urma si , de atunci , continua sa creasca .”