miercuri, 30 martie 2011

“Vom gandi si vom fi liberi”


In principiu , nu sunt de acord cu emigrarea . Din multe motive . Si tot din principiu , detest renegatii . Mai ales pe aceia care sunt si ipocriti pe deasupra . Care nu zic , da’ spun . Care nu scapa nici o ocazie sa vitupereze impotriva poporului din care se trag . Carora le pute tot ceea ce tine de Romania si de romani , uitand ca (poate nu intamplator) sunt si ei romani .

Cu toate astea , din cand in cand descopar romani stramutati care reusesc sa-si justifice , oarecum , exilul . Care exprima simtaminte si ganduri profunde . Chiar daca avem (unele) opinii diferite , asemenea romani imi inspira respect si empatie . Iata ce scrie Bradut Florescu , unul dintre acesti romani , sub titlul “Rostul” , pe acest blog :


“Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi (s.m.). Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene".

La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.”     


P.S. In antiteza , citesc zilele astea , pe un blog deschis intr-un alt colt de lume , un comentariu pre(ten)tios* . Din motive temeinice , n-o sa reproduc nici comentariul si n-o sa dau nici adresa blogului . Ofer in schimb link-ul spre sursa de inspiratie (necitata) a acestui comentariu : aici . Si ma opresc …  

* pretios in sensul de (…) exagerat, căutat, lipsit de simplitate și de naturalețe, afectat (DEX); 

4 comentarii:

Anonim spunea...

'României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.'

sunt de acord cu aceste cuvinte. cu mentzionarea ca pestele se cam impute de la cap. RO poate fi o tzara cu rost si poate fi o tzara. dar problema este ca nu este cine sa o organizeze sa functzioneze ca atare. oamenii plutesc parca in deriva...nu ca ar vrea ei sa faca asta dar nu simt nici macar un 'gram de stabilitate' in acest sistem (sistem care ar fi 'tzara' de fapt) de care sa 'se agatze' si sa spuna: uite eu peste 5 ani planuiesc sa am o casa, sa am realizat asta, asta si asta. oamenii din romania sunt castratzi de niste lucruri extrem de importante, cum ar fi sperantza ex.

s-a ajuns intr-un punct mort: macar dupa revolutzie s-a sperat. nu stiu ce se mai poate intampla sa se mai spere inca odata. ca fara acea sperantza, vibrare, dorintza sau cum sa o numesc, nu se poate construi nimic.

dar revin: nu vad niciun semn ca din partea celor care ne mulg de bani si sunt responsabili de 'managementul' destept al acestei 'tzari' ar fi macar o mica deschidere sa 'testeze' daca a mai ramas in ramasitze sperantza, 'vibrare' si vointza in acest popor. din contra: in ultimele 2 decenii (ca si inainte de fapt) un lucru pare sa fie facut extrem de consexvent din partea celor de sus: omorul sperantzei, vointzei, mandriei.

cancelariile in scoli sunt locuri foarte faine, din mai multe pcte de vedere. (nu el enumar) am observat ca exista mai multe tipuri de persoane intre profesori:

(i) cei care se plang. pentru tot. si intind cu mana (spre elev, parinte, inspectorat, stat, buget, directoare ce o fi pe planul de zi...ca pare sa se roteasca:D). se plang atat de mult incat nu au timp sa faca altceva. nici sa predea. plus se plang atat de mult incat isi auto 'insufla' scarba. ce se vede, si mai rau, se simte. inclusiv la catedra. as putea spune ca chiar le prieste sistemul asta de cacao. pentru ca asa, macar au un motiv sa isi explice nepasarea si incapacitatea de a preda. ca nu sunt bani. e simplu. anula sute de elevi sunt martorii scarbei si nepasarii acestor oameni doar in sighisoara...asta ca sa vezi...ce romanie se formeaza in scolile...romanesti!

(ii) profesori care pleaca din sistem, ca nu rezista. fara mare tamtam. poate pleaca si din tzara.

(iii) sunt oameni care lucreaza. in acest cuv. 'lucreaza' este mult de inclus, ideea este ca acestia sunt iubitzi atat de elevi cat si de profesori. categoria (iii) rareori poate cuprinde oameni din categoria (i) care s-au schimbat in 'bine'. dar poate cuprinde si oameni care simt o pasiune pentru predat si lucrat cu elevii.

nu stiu cum naiba sa se iasa din situatzia asta. o posibila cale este ca fiecare sa isi indeplineasca cat mai bine functzia pe care o are in acel grup din care face parte. ca e biolog, e preot, profesor ce o fi. si sa nu aiba (anumite tipuri de) asteptari ca nu are rost.

daca unii pleaca, altzii raman, unii se manifesta 'asha' sau 'asha', nu ii pot nici macar condamna - desi acu 4 ani am forst extrem de radical fatza de cei care au plecat.). poate este si din faptul ca traiesc intr-o varsta in care vad altfel lucrurile decat acum 5 ani si realizez ca orice si oricum ar fi - omul are o singura viatza. este dreptul lui pana la urma ce face cu ea, si unde...poate trec si de faza asta...cine stie...

scuze pt lungimea textului.

o zi faina,
tibi

Florin Staicu spunea...

Citatul asupra caruia te-ai oprit este o judecata de valoare sugestiva , dar perfect subiectiva . Spre exemplu , eu sunt de parere ca nimic nu este intamplator (lipsit de sens , fara rost) . Nici macar faptul ca noi , traitorii in Romania , am ratacit cu totul calea .

Mai cred ca (sub)sistemul de care vorbesti (Romania) se afla undeva intre o fereastra de decizie si punctul haosului ( conform teoriei haosului) . Exact ca sistemul (global) de care apartine , dealtfel (vezi Ervin Laslo - Punctul haosului) .

Si nu cred ca vinovati pentru ceea ce traim sunt numai altii . La urma urmei , fiecare din noi facem alegeri in permanenta . Si fiecare alegere aduce dupa sine consecinte .

Si mai cred ceva : vointa , daca o ai , este extrem de greu de infrant . La fel ca mandria .

In ceea ce priveste emigrarea , o vad cumva ca pe o tradare . Sau ca pe o abdicare . Detest tradatorii si nu ma dau in vant dupa lasi . De aceea am rezerve fata de actul emigrarii . Inteleg fara probleme ca sunt situatii in care emigrarea este (sau cel putin pare a fi) ultima solutie , dar in adancul sufletului nu pot decat sa o dezaprob . Evident , perceptia mea are o mare doza de subiectivism .
___________________________________

Lasand subiectivismul la o parte , as vrea sa-ti atrag atentia asupra unui aspect : invocarea cu titlu de axioma a sintagmei “omul are o singura viata , prin urmare este dreptul lui sa faca ce vrea cu ea” poate deveni usor justificare pentru absolut orice . Chiar daca “omul are o singura viata” (afirmatie pe care eu o consider , totusi , o ipoteza alternativa) , nu cred ca trebuie (chiar daca poate) sa faca chiar orice ii trece prin cap cu ea …

Anonim spunea...

Hola - in mare sunt de acord cu ce spui.

Nu sunt numai altzii de vina pentru viatza pe care si 'soarta' pe care o traim. Aici este foarte greu de separat de unde pana unde 'fac diferenta' deciziile individuale si de unde incepe sa afecteze contextul social in care traim. Eu vad treaba cumva similar tzesuturilor, in care caz contextul poate 'corecta', determina, 'motiva', 'tzine in frau' etc. Evident, aceasta comunitate de tzesuturi nu este a tot puternica. Zeci de factori pot sa scada eficientza lor. Plus, anumite celule 'se descurca' (se diferentziaza' si singure - sunt independente, stiu ce au de facut.

Daca tzesutul in sine este distrus (ma rog...distrugerea depaseste o anumita limita), fara asistentza externa - medicala - de regula se pierd si celulele 'ok'. Puterea celuleleor individuale de a corecta hibele sistemului larg din care fac parte este oarecum mult mai limitata.

Daca unele persoane ajung la un punct in care sa simta ca (contrar celulelor...) pot sa aleaga un alt context social...si pot sa faca asta intr-un cadru legal...o sa o faca.

Ce am scris referitor la 'omul are o singura viatza...' ar trebui interpretat undeva in contextul de mai sus. Daca am o singura viata, si vreau sa lucrez ca biolog molecular...si exista societatzi care au nevoie de ceea ce stiu...de ce sa nu merg acolo? Pana la urma nu e rau ca omul sa se simta util si apreciat in singura lui viatza pe care o are...daca nu chiar toata viatza dar macar asha cateva luni...Tot filozofia singurei vietzi se poate aplica in alte contexte ca alegerea perechii (ca se poate face si asta intr-un mod responsabil - nu asa cum multzi fac...), trairea unor experientze faine (social acceptabile) etc.

Anthony De Mello a scris odata ca viatza este ca o calatorie cu trenul. Pornesti si ajungi la statzia de la capat. Unii aleg sa traga perdeaua si sa admire lumea prin care trec, altzii aleg sa stea in intuneric si sa doarma. Si unii, si altzii, ajung la capat de drum, inevitabil...doar ca unii o sa simta ca calatoria a fost faina...(sau nu...dar au la baza macar o traire sa spuna ceva...) pe cand altzii habar nu au prin ce au trecut...

Cred ca este nevoie de o doza de mandrie si vointza. Insa nu trebuie sa uitam ca nu strica sa fim si umili cand trebuie (nu am zis sa ne umilim...). Primul ne face sa avem incredere in noi, sa fim constientzi ca stim si suntem 'faini'. Al doilea trebuie pentru a ne face sa fim in stare sa ii ascultam pe ceilaltzi si sa ne intregim daca trebuie ideile cu ideile altora.

Daca lipseste mandria, vointa si dispozitzia de a fi 'umil' (nu stiu cum sa exprim aceasta stare) este bai mare. Si daca doar unul lipseste (si celalaltul este excesiv prezent...). RO ca sistem social - asa cum vad - nu este in stare sa insufle o mandrie sanatoasa (=> care sa ne faca viabili in context global - care vrem nu vrem, ne afecteaza...din ce in ce mai mult) dar nici acel 'umil'. De aceea apare tribalitatea 'hardcore' atat la nivel individual cat si la nivel de grup care rupe tzara in bucatzi.

O duminica super! Ma duc sa vad ce fac broscoii in Serches...de 15 ani ii numar:))

Tibi

Florin Staicu spunea...

1. Iti dau doua exemple concrete de alegeri individuale aparent nesemnificative dar purtatoare de consecinte negative extrem de serioase :

a) ignorarea sau acceptarea neglijentei , incompetentei si abuzurilor “autoritatii” locale (si nu numai) . Motive invocate : ”si asa nu putem schimba nimic” , “nu e bine sa ne punem rau cu stapanirea” , “de ce neaparat eu” , s.a.m.d. .

b) in timpul liber alegem sa ne uitam la Acasa TV sau la PRO TV sau la Etno TV (adica la fotbal , telenovele sau manele) in loc sa citim o carte sau sa reflectam .

In primul caz , cata vina au “iubitorii” abuzivi si cata avem noi , cei care le permitem sa fie abuzivi ? Si cum interpretam gestul acelor care , in speranta unor avantaje reale sau iluzorii , aleg sa impinga fatarnicia pana la a-i lingusi fara jena (presupun ca banuiesti la cine si de ce ma refer) ?

In al doilea caz , cata vina au lacomii care ne spala creierele si cata avem noi , in calitate de extensii ale telecomenzii ?

Ca sa rezum folosind analogia introdusa de tine , intr-un tesut invadat de cancer este greu de delimitat partea sanatoasa de partea bolnava : granitele sunt difuze si predispun la confuzii . De aceea tratamentul este intotdeauna extrem de dur si nu garanteaza supravietuirea .

2. Am avut in vedere si sensul atribuit de tine sintagmei “omul are o singura viata (prin urmare este dreptul lui sa faca ce vrea cu ea)” . Din nefericire , acest pseudo argument este deosebit de versatil . De elastic . Recurgand la el , oricine poate justifica orice : si nesimtirea , si egoismul , si lipsa de responsabilitate , si lasitatea , si tradarea … In plus (dupa cum spuneam) am dubii vis a vis de validitatea sustinerii …

3. Ceea ce spune de Mello este sugestiv . Eu imi reprezint altfel ipostaza : in primul rand vad viata ca pe o situatie provizorie , si in al doilea rand ca pe un parcurs intre doua usi (sau invers) .

Fapt este ca nu prea stim nici ce se afla intre usi si cu atat mai putin ce se afla dincolo de acestea . Stim cand si cum am intrat pe prima usa . Nu stim cat de aproape suntem de a doua si nici cum vom iesi pe ea ...

4. De acord cu tine : trebuie sa incercam sa fim si smeriti (prefer acest termen) . Problema este ca nu prea putem . De aceea exersam ipocrizia . In rarele momente cand suntem sincer smeriti , gresim contextul …

Lasand tonul de gluma la o parte , constat ca in postarea anterioara am omis sa specific ca inteleg mandria strict ca pe o forma de respect fata de sine si , prin extensie , fata de ceilalti . In plus , nu-mi plac trufasii . Si nici infatuatii .
___________________________________

In alta ordine de idei , avem parte de o primavara superba …