sau cum sa drenezi banu’ public catre buzunare private ridicand si pretentia ca servesti interesu’ public
Ori de cate ori au ocazia , alesii nostri (si fauna de pradatori care se iteste pe dupa pulpanele lor) pretind ca turismul ne hraneste si ne plateste facturile . Si ca fara turism am cersi la capu’ podului . Si nu obosesc sa repete minciuna asta . O repeta atat de frecvent si cu atata convingere incat au ajuns sa creada in ea . Daca le demontezi pseudo argumentatia si-i intrebi pe ce anume isi sprijina , concret , sustinerile , pauza . Incep sa se uite la tine-n dunga si sa inghita aer . Si ti i-ai facut dusmani .
Un exemplu de panglicarie nesimtita este si festivalul asa zis medieval . Ce castiga comunitatea ? Nimic ! Casca gura la circul servit , inghite praf si contribuie , fiecare dupa puteri , la umplerea pungii celor cativa escroci* care ne-au confiscat orasul si-l birjaresc dupa cum le vine bine .
________________________________________________________
In data de 26 nov. 2009 are loc o sedinta a Consiliului Local . Pe Ordinea de zi , doua puncte (documentul aici) : p. 11) proiect de hotarare privind organizarea Festivalului Sighisoara Medievala (2010–2012 , n.m.) in parteneriat cu Asociatia Turistica Sighisoara (documentul aici) si p.17) informare cu privire la organizarea si desfasurarea Festivalului Sighisoara Medievala (2009 , n.m.) . Apropos de Asociatia Turistica Sighisoara (ATS) : in dosarul sedintei apare o “Lista cu societatile comerciale din Sighisoara care au datorii mai mari de 10.000 lei la 31.10.2009” . Pe aceasta lista , la pozitia 2 , apare si omniprezenta Asociatie Turistica Sighisoara , cu o datorie catre bugetul local de 24.977 lei (documentul aici) . Este cel putin bizara imprejurarea ca o entitate cu datorii catre buzunarul comunitatii este agreata , fara jena , in tot soiul de parteneriate care implica banu’ si patrimoniul public . Oare de ce ?
Ma fac ca nu vad faptul ca ordinea celor doua puncte este inversa fata de cea fireasca (oare de ce ?) si intru pe fondul proiectului “propus” la p. 17 . Documentatia incepe cu o “Expunere de motive” semnata de onor primarele Sighisoarei (documentul aici) , expunere din care aflam , printre altele , motivul pentru care “este absolut necesara continuarea evenimentului” : pur si simplu din cauza ca respectivul “eveniment” are “notorietate nationala si internationala fiind un mijloc excelent de popularizare a imaginii Sighisoarei” . Chiar asa ? “Absolut necesara” ? Din cauza de “notorietate” si de “popularizare” ? Si care-i castigul comunitatii ? Cu ce ma incalzeste pe mine , platitor de impozite si taxe , “notorietatea” ? Imi face viata mai frumoasa ? Mai linistita ? Mai senina ? Sau din contra ?
Tot din expunere aflu ca ATS-ul desfasoara “activitati complementare” celor “intreprinse de municipalitate” in directia promovarii “imaginii Sighisoarei ca centru turistic si cultural” . Turistic mai ca inteleg , dar de unde pana unde cultural ? Adica ce legatura are cultura cu tiganiile cultivate cu asiduitate in timpul “festivalului” ?
Mai aflu ca “parteneriatul si-a atins obiectivele” , si ca pana acum a fost cum a fost , dar de la anu’ festivalul va fi “o continuare in plan superior a editiilor anterioare” . Si , tinand cont si de faptul ca partenerii vin cu experienta si cu un “plan de finantare a editiilor urmatoare” (am vazut planu’ ! minunat) , primarele conchide : “consideram oportuna continuarea acestei colaborari” . O fi oportuna , nu zic ba , dar PENTRU CINE ? Pentru comunitate in nici un caz ...
Urmatorul document este un “Raport de specialitate” (vezi aici) , semnat Anca Ratiu , sef serviciu Relatii publice . Fara sa fiu malitios , observ ca numita a omis sa aminteasca si cealalta calitate pe care o are , respectiv aceea de nevasta membru ATS . Aceasta dubla calitate o aduce intr-o pozitie periculoasa*** . Dar sa revin la fond . Raportul asa zis “de specialitate” este , in opinia mea , o insiruire de fraze care nu spun nimic , cu exceptia unui amanunt esential : este necesara “incheierea unui parteneriat cu o durata de cel putin trei ani” . Nici un cuvintel despre bugetul de venituri si cheltuieli al "operatiunii" din perspectiva municipalitatii ! Nimic despre cine si cu ce s-a ales de pe urma deranjului ! Nimic in afara de vorbe goale !
Exact in aceeasi nota urmeaza o “Informare cu privire la organizarea si desfasurarea Festivalului Sighisoara Medievala 2009” (documentul aici) , informare semnata de aceeasi d-na Ratiu Anca . Putem retine fraza “... Asociatia Turistica Sighisoara , cu care municipalitatea are in comun preocuparea in directia (sic!) promovarii Sighisoarei ca centru turistic ...” . Si nu numai , as indrazni sa afirm .
* ESCRÓC, -OÁCĂ, escroci, -ce, s.m. și f. Persoană care înșală** pe alții și își însușește, prin mijloace frauduloase bunuri străine; pungaș, șarlatan. – Din fr. escroc. Sursa: DEX '98 |
Persoană care înșală pe alții profitând de naivitatea sau încrederea lor; șarlatan; potlogar; impostor; coțcar. [Sil. es-croc] /<fr. escroc . Sursa: NODEX |
** ÎNȘELÁ, înșél, A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi.
Sursa: DEX '98
***Cod Penal , art. 253/1 “Infractiunea de conflict de interese consta in fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de servicii sau foloase de orice natura. … Savarsirea infractiunii se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o functie publica pe durata maxima”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu