vineri, 3 septembrie 2010

Hotel Sighisoara - preambul



Azi am primit raspuns la intrebarile formulate in temeiul Legii 544/2001 si adresate Primariei Sighisoara in data de 18 august a.c. (vezi aici) . Am primit raspuns este un fel de a spune . Conform obiceiului , raspunsuri au primit (selectiv , partial si inexact) doar unele intrebari . Iata "raspunsul" :

Ca o nota aparte as remarca obraznicia nedisimulata continuta de “va rugam sa formulati coerent intrebarea vizavi  de raspunderea privind “lungirea lucrarilor” pentru a va putea formula un raspuns adecvat” , intrebarea incoerenta fiind “cine si cum raspunde (altfel decat gluma cu “raspunderea politica”) pentru lungirea amintitelor lucrari de o maniera incalificabila” . In mod normal , este dificil de inteles ce anume poate fi interpretat drept incoerent in intrebarea aratata . Daca cumva distinsa d-na Ratiu are in vedere partea cu “lungirea amintitelor lucrari de o maniera incalificabila” , i-as recomanda sa consulte DEX-ul , care defineste si astfel verbul a (o) lungi : a face să dureze sau a dura (mai) mult ; a (se) mari , a (se) prelungi (tranz. și refl.) . Sursa : DEX '98 .
Personal , as califica incoerenta reclamata de distinsa d-na drept manifestarea unor dificultati de intelegere avand cauze mai putin evidente , dar prezente .      
Inchei partea cu obraznicia manifesta si ma opresc la urmatorul raspuns in doi peri : “conform art. 12 lit d din Legea 544/2001, informatiile cu privire la datele personale se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor” . Raspunsul este vizavi de intrebarea “este d-na Ratiu Anca , sef birou relatii cu publicul , incadrata ca functionar public sau nu” . Dupa cum puteti observa , nu am solicitat sa aflu nici varsta , nici numarul de telefon al distinsei doamne . Intrebarea a fost formulata simplu si clar : este sau nu este  d-na Ratiu functionar public ? Cu accent pe public .
Inteleg motivele pentru care distinsa doamna evita sa raspunda cu este sau nu este , dar o pot asigura de inutilitatea eschivei : la o adica , organele de cercetare penala vor fi perfect capabile sa clarifice aspectul ...
Doua cuvinte despre singurul raspuns clar si la obiect , respectiv “data estimata a incheierii lucrarilor de pavaj (sic!) este luna octombrie 2010” : estimarea este a patra pe care o aud/citesc in ultimii doi ani (prima - sfarsitul lunii iulie 2009 , a doua - sfarsitul lunii octombrie 2009 , a treia - sfarsitul lunii mai a.c.) .   
In sfarsit , partea privitoare la parteneriatul public-privat . Imediat ce am primit raspunsul , respectiv azi la amiaza , am dat curs invitatiei si m-am prezentat la “camera 11” . Camera 11 era insa inchisa pe motiv lipsa titular (respectiv  lipsa distinsa d-na Ratiu) . Prin amabilitatea portarului , am fost indrumat catre o colega (subalterna) a distinsei doamne , colega care a deschis camera si mi-a prezentat spre consultare o copie a contractului solicitat si o situatie privind castigul realizat de Primarie ca urmare a  parteneriatului public - privat in discutie . Nici urma de acte aditionale .
Am solicitat sa platesc si sa iau copiile cu mine , dar am fost refuzat . La protestul meu absolut indreptatit , am fost invitat sa revin luni (dar nu de dimineata) , pentru a lamuri neintelegerea cu distinsa d-na Ratiu .
Inainte sa plec , am trecut totusi cu privirea peste documentele prezentate spre consultare . Cateva elemente interesante : imobilul Hotel Europa (proprietatea Consiliului Local) a fost evaluat , in 2002 , la cca. 140.000 dolari . In aceeasi perioada , case invecinate - dar de dimensiuni incomparabil mai modeste - se vindeau cu sume care plecau de la 150.000 euro . In baza acestei (sa-i zicem , deocamdata) evaluari s-a incheiat parteneriatul intre Consiliul Local Sighisoara (reprezentat de onor primar Danesan Dorin) , Akronea Com SRL Sighisoara (patron Lazar Ioan) si numitul Ratiu Sorin , fiecare partener avand dreptul la doua voturi . Sumele platite de parteneri catre Consiliul Local : derizorii si in scadere .   
Luni dimineata voi depune la registratura Primariei o reclamatie in temeiul art. 21 al.(2) din Legea 544/2001 . De indata ce voi avea numar de inregistrare , o voi publica . Asemenea , voi incerca sa ridic copiile dupa documentele mentionate anterior si voi reveni cu detalii .

  

3 comentarii:

Anca Ratiu spunea...

Domnule Staicu,
Va respect parerile si punctele de vedere exprimate în umele libertăţii la opinie.
Vă rog însă să aveţi decenţa de a prezenta şi răspunsurile pe care le-aţi primit ca şi precizarile privind ce informaţii fac obiectul Legii 544/2001. Asta pentru a arăta şi Dvs. respect pentru cei care, eventual, vă citesc.
În ceea ce priveşte trimiterile dese la DEX, aţi putea să le mai răriţi atâta timp cât aţi dovedit la modul cel mai direct că nici Dvs. ca orice muritor care poate să greşească "în mod fortuit" , că nu sunteţi perfect.
Iar în ceea ce priveşte partea cu "obrăznicia" vă recomand să vă abţineţi a face acuzaţii fără acoperire care, din păcate pentru Dvs, vă aduc în zona penibilului.

Florin Staicu spunea...

Stimata doamna Ratiu

Personal ma indoiesc ca respectati , cu adevarat , “pareri si puncte de vedere” care intra in conflict cu sustinerile (si interesele) d-vs. .

In alta ordine de idei , observ ca sunteti tentata , din nou , sa-mi dati dispozitii si sa-mi faceti programul . Va reamintesc , pentru ultima data , ca intre noi nu exista relatii de subordonare . Prin urmare , calific pretentiile d-vs. in legatura cu ce , cand si cum sa fac sau sa nu fac drept o (alta) dovada de obraznicie . Ca lucrurile sa fie neinterpretabile , arat ca faceti referire la doua adrese nepublicate inca , dintre care ultima am primit-o acum cateva ore .

Despre recomandarile d-vs. “vizavi” de “trimiterile dese la DEX” , reproduc mail-ul pe care vi l-am trimis in 9 septembrie 2010 , ora 17.58 , la adresele public@sighisoara.org.ro si primaria@sighisoara.org.ro :

In atentia d-nei Ratiu Anca Silvia

Buna ziua .

Dupa cum m-am angajat , va trimit numerele de inregistrare ale petitiei semnate de 85 locuitori ai Cetatii : 8.472 / 19 aprilie a.c. si 15 / CL / 19 aprilie a.c. . Asa veti putea constata ca , in pofida celor presupuse de d-vs. , nu sunt singurul nemultumit de aspectele discutate (respectiv accesul auto si parcarea in Cetate) .

In alta ordine de idei , va supun atentiei un alt sens (se pare , necunoscut d-vs.) al cuvantului “fortuit” : “Cazul fortuit exclude vinovatia persoanei (si caracterul penal al faptei) deoarece actiunea sau inactiunea care a produs rezultatul periculos a intrat in concurs cu o forta straina de cunostiinta si vointa persoanei , intereventia acestei forte imprevizibile (imprejurare , eveniment) dand nastere unui rezultat pe care faptuitorul nu l-a conceput si nu l-a urmarit” (Drept penal / Dictionar juridic) .

Contextul in care am folosit cuvantul a fost discutia despre presupusa vinovatie (vinovatie invocata de d-vs.) a celor care au vandut imobile in Cetate manati de “dorinta unor castiguri facile” (ca sa va citez) .

Va rog sa nu va simtiti obligata sa-mi raspundeti .

Toate cele bune ,
florin staicu
___________________________________

Inchei prin a va asigura ca , spre deosebire de multi altii , imi cunosc limitele . Stiu ca sunt departe de a fi perfect si stiu ca stiu prea putine . Fac eforturi permanente sa invat . Eventual chiar si de la d-vs. . Din acest ultim motiv , regret fiecare secunda pe care sunt nevoit sa o irosesc concentrandu-ma pe chestiuni care nu numai ca nu ma preocupa , dar le chiar detest . Includeti aici si prezentul dialog .

Florin Staicu spunea...

Am stat in doua daca sa fiu sau nu malitios . Nu ma pot abtine . Prin urmare , o constatare : pentru o participanta la olimpiada de limba romana (cum v-ati recomandat) o formulare de tipul “aţi dovedit la modul cel mai direct că nici Dvs. ca orice muritor care poate să greşească "în mod fortuit" , că nu sunteţi perfect” este oarecum alambicata .

Asta apropos de "zona penibilului" ...