Sándor Petőfi

Prea multi romani nu cunosc absolut nimic despre Sandor Petofi , poetul national al maghiarilor . Din motive care vor deveni evidente pe masura ce parcurgeti acest text , iata cateva repere , cred eu , obligatoriu de cunoscut :

Nascut la 1 ianuarie 1823 , in Kiskőrös , din parintii Stefan Petrović , un macelar sârb , si Maria Hrúz , slovacă . Prin urmare , avem deja un prim fapt : Petofi nu a avut nici macar un singur strop de sange maghiar . Ca sa anticipez putin , probabil acesta a fost motivul pentru care “se simţea obligat să-şi afirme permanent şi ostentativ, maghiaritatea” (Johann Weidlein) , care maghiaritate , de cele mai multe ori , degenera intr-un sovinism agresiv de o mare exceptie . Dupa cum observa acelasi Johann Weidlein (istoric literar german) ,  „(…)  Printre apostolii urii, Petőfi, care este unul dintre cei mai periculoşi agitatori ai istoriei, merită cea mai mare atenţie, căci sămânţa răspândită de el într-un popor care se lasă uşor instigat a dat roade, ducând la lucruri rele şi, în cele din urmă, la fapte oribile.” („Das Bild Des Deutschen In Der Ungarischen Literatur” , Johann Weidlein)

A publicat prima poezie in 1842 , in ziarul Athenaeum , sub numele Petrovics Sándor (el se numea , de fapt , Alexander Petrović) . In noiembrie a aceluiasi an , publica prima poezie sub pseudonimul Sándor Petőfi .

In 1846 s-a casatorit cu Júlia Szendrey , pe care a cunoscut-o in Ardeal , la Carei .

A fost dat disparut in 30 iulie 1849 , cu ocazia luptelor desfasurate  langa Albesti intre armata imperiala rusa si armata revolutionara maghiara (armata condusa de generalul polonez Bem) . Ulterior , a fost impusa ideea ca ar fi murit ca un erou pe campul de lupta , desi nu exista absolut nici o dovada in acest sens . O presupunere de valoare egala este ca ar fi fost luat prizonier de rusi si ar fi murit la o data ulterioara undeva in Siberia .

Evident , o asemenea ipostaza este cu totul lipsita de eroism , respectiv cu totul nepotrivita pentru un simbol national . Prin urmare , istoriografii  maghiari au repudiat-o cu tenacitate si vehementa , desi este exact la fel de riguroasa ca  prima (ipostaza) …

…..

Ca sa n-o lungesc cu biografia , iata cateva citate reprezentative pentru poet :

„Magyar Nép” (Poporul maghiar) - iunie 1848

(…)„Căci doar maghiarul este stăpân în ţară,

Doar maghiarul are aici drepturi de stăpân,

Iar cei care vor să ni se urce în cap

Vor simţi pe capetele lor paşii noştri,

Înfingându-le pintenii în adâncul inimii…” (…)

„A nemzethez” (Către naţiune) - august 1848

(…) Acolo stau fraţii nesinceri, răufăcătorii…

De i-ar ajunge sentinţa la moarte!

 Chiar de-ar curge înmiit sângele,

Astfel ca pârâul însângerat din stradă

Să se reverse prin ferestre.

Căci ne scăpăm ușor de duşmani din afară

Dacă pe butucul călăului le stă capul” (…) 

„Élet vagy halál” (Pe viaţă şi pe moarte) - septembrie 1848

"De la Carpaţi, până la Dunărea de Jos,
Un strigăt de groază, o furtună sălbatecă!
Cu părul zbârlit şi fruntea plină de sânge,
Maghiarul stă singur în lupte şi nenorociri...
Croaţi, germani, sârbi şi români,
Ce vă repeziţi cu toţii la Ungaria?
Sabia care v-a cruţat de turci şi de tătari
Sclipeşte în mâna maghiarului...
Căci, nu sunteţi decât corbi, nişte corbi scârboşi,
Dar maghiarul încă nici vorbă să moară.
Doamne fereşte! Ba, chiar cu sângele vostru,
El va zugrăvi pe cer purpuriul zorilor...
N-o să mai fie duşmani, când ultimul strop
De sânge va curge din blestematele voastre inimi...
Ridică-te, deci, maghiare, împotriva acestei hoarde,
Căci doar binele şi sângele tău preţuiesc...
Cândva ne-am luptat cu leii,
Acum să ne devoreze lepădăturile de păduchi? (…)"

In ziua de anul nou (text)

"Patria ungară a supravieţuit şi acestui an. Pe cerul furtunos steaua lui s-a întunecat puţin, dar n-a apus. Mâna ne este rănită adânc, dar mai poate purta armele, iar acolo unde izbeşte, lasă urme însângerate. Lasă urme însângerate, hoardă de tâlhari, pe mutrele voastre, ca la judecata de apoi acestea să te învinovăţească: să te învinovăţească în faţa lui Dumnezeu. Ce bine ar fi dacă ele l-ar face pe Dumnezeu să-şi reverse groaznica mânie împotriva ta, care ne arăţi colţii tăi turbaţi. Dar ce ne pasă nouă de judecată? Chiar dacă va exista una, mai e mult până atunci. Iar lucrul cel mai important este că domnul e îndurător, poate că o să-i ierte. Să nu aşteptăm: noi înşine rostim verdictul în cazul acestor câini sângeroşi … pronunţăm o asemenea condamnare la moarte, încât lumea să înmărmurească. Vom presăra atâta timp asupra lor nenorocirile îngrozitoare şi aducătoare de moarte, până ce nu va mai rămâne decât unul singur de-al lor, care să povestească acasă tremurând: vai de cel care nu-l cinsteşte pe maghiar. Acum Dumnezeu nu ne ajunge, căci el nu este destul de aspru; către tine mă întorc în rugăciune, oh, iadule, în această dimineaţă de anul nou: răsădeşte în inimile noastre întreaga ta mânie, ca să nu cunoaştem ce înseamnă îndurarea până ce pe acest pământ mai mişcă vreunul dintre blestemaţii ăştia.”

……

Fie si numai pentru aceste cateva (inaltatoare) scrieri , Petőfi merita un loc aparte in constiinta si in inima fiecarui roman . Si , evident , cate o statuie cu un parc aferent dedicat (pentru reculegere) in fiecare asezare transilvana , inclusiv in Sighisoara …

…..

        Oarecum in aceeasi ordine de idei , rememorez in gand poeziile lui Eminescu si nu gasesc absolut nimic comparabil ; cu toate astea , 1.900 de cetateni romani de etnie maghiara considera ca in orasul in care locuiesc nu trebuie sa existe o strada Mihai Eminescu pe motiv ca poetul ar fi fost “hungarofob si xenofob” (vezi aici) …