POPOR ROMÂN
Îţi scriu pentru că sper
ca măcar acum să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi
încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor
european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.
Nu o spun eu, o spune
istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu - dar ştiu că eşti unic în
Europa, această Europă care te loveşte,
te jigneşte şi te umileşte.
De ce o laşi să facă asta,
când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti
primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele
de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când
alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a
ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest
pământ.
Scrierea sumeriană a
apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc
adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat?
Ai fost singurul popor pe
care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit,
despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te
cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea
Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit
niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT
SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut
creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat
Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de
furia semilunii. Acum tu, popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca
un paria. Când îţi vei revendica drepturile? Din tine au apărut Eminescu,
Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru,
Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai
mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a
ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român, pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te
vadă cei ce îţi vor urma?
Astăzi, ca şi pe vremea
fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt
străini de interesele şi dorinţele tale; tot ce doresc este să stea cât mai
mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu
taci !
Astăzi, ca şi pe vremea
cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint, sare, mierea
acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a
umple vistieriile străinilor de neam. Tu
taci !
Astăzi, ca şi pe vremea
asupririi austro-ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei
puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu
taci !
Astăzi, ca şi în vremuri
de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă
inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt
viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta? Conducătorii
acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de
caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată
îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci !
Astăzi, ca şi pe vremea
bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam
şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni
şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci !
Astăzi, parlamentul şi
guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile
"nerentabile" la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă
osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru
aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci !
Astăzi, urmele
civilizaţiei străbunilor noştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie
niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le
sunt meritele:
1. Vechile situri
arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele,
Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul
impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care
îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci !
2. Elemente din tezaurul
ţării, sunt trimise "la
expoziţie" în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au
scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci !
3. Arhivele tării sunt
cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor
să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci !
Slujbaşii ţării,
căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de
tine si, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt
"judecaţi" de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică
"mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile
tale". Tu taci !
Oştirea ţării este
batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe
pământuri străine, iar Conducatorul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem
într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a
ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu
este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla
românului azi nu i se datorează lui. Tu
taci !
Dispar din instituţii ale
statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea
nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să
investigheze spun că nu e nimic deosebit. Tu
taci !
Şi se fură voturile, iar
comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu nu
dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta
răsturnată. Tu taci !
În divan, se fură la 2-3
mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după
bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci !
Sistemul educaţional se
reduce la bani: bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la
promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici
cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci !
Dacă te îmbolnăveşti, nu
ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie
să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori
neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi
ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci !
Un copil de 15 ani, român
sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari pentru că e român, chiar de
Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic.
Ceva mai târziu, hocheiştii
Naţionalei României (de naţionalitate
maghiară), la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul
României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn
care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac ! Tu taci !
Guvernanţii nu fac altceva
decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti
prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani.
Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de
unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci !
Duşmanii tăi, cei ce vor
să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei,
ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu
avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un
Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu
taci !
Parlamentarii îşi votează
legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe
care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se
unul pe altul. Tu taci !
Preşedintele ţării îşi
exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării la cererea unor
străini care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar
parlamentul, dar să te mai consulte pe tine... Tu taci !
Un român plecat de acasă,
descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la
alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că
nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul
naţiunii, trădând jurământul făcut la investire. Tu taci !
ASTA
SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ŞI TU TACI !
Dacă ar fi ca tot ceea ce
se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un
cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi
mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o
întâmplare neplăcută. Dar tu, popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi
de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul
acestui neam.
Cât
o să mai taci ?
Trezeşte-te,
popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o
trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe
drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii. (sursa : aici)
4 comentarii:
Rezonez total cu scrisoarea arhimandritului.Din pacate restul popimii(cea de nivel inalt vreau sa spun ) e preocupata cu cerutul de bani de la buget pentru constructia faraonica din Bucuresti(pai cu altfel daca e langa "piramida lu' carmaciu').
Indiferent de ceea ce cred sau nu cred eu , Biserica Ortodoxa face parte din noi ; dupa cum poporul roman nu inseamna numai generatiile actuale , nici Biserica nu inseamna numai popimea de azi , popime care nu e nici mai buna , nici mai rea decat suntem noi , românii laici .
Printre popi insa , s-au aflat si se mai afla oameni exceptionali , adevarati Parinti . Printre acestia , si Iustin Pârvu . La 94 de ani , dupa o viata in care nu s-a sucit dupa cum a batut vantu' , are caderea sa ne judece si sa ne certe ...
In rest , ma abtin (uneori cu greu) de la alte comentarii , ca sa nu dau apa la moara neprietenilor nostri .
Eu am facut intotdeauna o diferenta intre popi si credinta neamului si asta indiferent de ceea ce cred eu in momentul de fata. Pe vremea marilor domnitori care s-au luptat cu cotropitorii nu se invocau diverse texte ideologice sau patriotice. Se spunea:vin paganii!!Din acest punct de vedere voi fi tot timpul alaturi de credinta poporului roman.In rest, astept dovezi care sa-mi atenueze sentimentele neprietenoase fata de BOR.
Dupa cum afirmam , popii nu pot fi nici mai buni , nici mai rai decat mirenii din care provin . Prin urmare , nu astepta dovezi care nu au cum sa vina in viitorul previzibil ...
In alta ordine de idei , nu confunda popimea de azi cu Biserica , care este o institutie atemporala si face parte , vrem-nu vrem , din devenirea noastra ca popor .
Trimiteți un comentariu