duminică, 18 mai 2008

Despre vanatoare I


Nu sunt vanator , dupa cum nu ma numar nici printre cei care vad in vanatoare un atavism pernicios pentru echilibrul ecologic . Totusi , trebuie sa afirm ca fac o distinctie neta intre asa numita vanatoare sportiva si cinegetica .
Randurile de mai jos nu sunt nici pro , nici contra vanatorii ; sunt o incercare de a analiza evolutia braconajului , un fenomen conex vanatorii . Incercarea se limiteaza la analiza braconajului la nivelul zonei Sighisoara , pe o perioada de timp cuprinsa intre anii ’80 si anul in curs .
___________________________________________________________

Am afirmat ca braconajul este un fenomen conex vanatorii din urmatorul motiv : majoritatea actelor de braconaj au ca autori vanatori cu acte in regula . Afirmatia este echivalentul secretului lui Polichinelle in materie . Actele de braconaj savarsite de profani sunt mult mai putine numeric si nu au gravitatea si consecintele braconajului sistematic si oarecum calificat , specific vanatorilor – braconieri .
O a doua chestiune de la care plec este diferenta substantiala intre starea fondului cinegetic si a vanatorii anterioara anului 1989 si cea ulterioara acestui an , inclusiv in ceea ce priveste specificul si dinamica braconajului .

Din aceste motive , incercarea de analiza are doua parti distincte . Prima parte urmareste starea fondului cinegetic , vanatoarea si braconajul in perioada anterioara anului 1989 , iar a doua parte urmareste starea fondului cinegetic , vanatoarea si braconajul in perioada post”revolutie” .

Perioada anterioara anului 1989 : caracteristica acestei perioade este administrarea riguroasa a fondului cinegetic din Romania , si , implicit , din zona Sighisoara . Cu precizarea ca administrare riguroasa nu inseamna , neaparat si intotdeauna , administrare corecta .
Ca urmare a acestei administrari , au aparut un numar de consecinte importante si , in general , pozitive . Una dintre aceste consecinte a fost cresterea densitatii unor specii de vanat , pe unele fonduri , dincolo de optim , fapt care a determinat o largire a arealului specific . In principal asa se explica aparitia , in zona Sighisoara , a unor exemplare de urs carpatin , exemplare aflate sensibil in afara arealului lor natural . Una peste alta , perioada anterioara anului 1989 poate fi considerata o perioada fasta pentru majoritatea speciilor de animale salbatice .
In context , cateva cuvinte despre Ceausescu . Am citit si auzit multe despre “vanatorile lui Ceausescu” . Majoritatea celor care se aflau in treaba habar nu aveau despre ce vorbeau , sau daca aveau , nu erau preocupati de fapte . Cei interesati de subiect ar trebui sa citeasca “Vanatorile lui Ceausescu , asa cum au fost” , carte scrisa de Mitica Georgescu si aparuta la editura Corint in anul 2003 .
Vanatoarea , in aceasta perioada , se supunea unor reguli mai stricte decat in prezent . Vanatori - braconieri erau si atunci , dar marja lor de manevra era mult mai mica : daca sareau calu’ , o incurcau rapid . Este suficient sa rasfoiti colectia revistei Vanatorul si Pescarul Sportiv din acea perioada ca sa va edificati in legatura cu subiectul .

Perioada ulterioara anului 1989 : caracteristica acestei perioade este jaful ca’n codru . Profitand de haosul lasat in urma de “revolutie” , o parte a vechilor “vanatori” , la care s-au adaugat , rapid , un numar de noi “vanatori” , au inceput un jaf sistematic si de proportii pe fondurile de vanatoare . Am pus vanatori in ghilimele , fiindca indivizii in cauza nu au fost si nu vor fi niciodata vanatori . Ei au fost si vor ramane niste simpli macelari , animati de o lacomie si o lipsa de respect pentru viata care trece spre patologic .
Din nefericire , imediat dupa ‘89 , vanatoarea a inceput sa fie perceputa ca o preocupare specifica “elitelor” , un fel de blazon care confirma parvenirea . De aceea , nou venitii in tagma vanatorilor au fost (si sunt) , in general , parvenitii . Deci indivizi caracterizati , printre altele , de lacomie si de lipsa oricaror calitati morale .
In zona noastra , acestor parveniti – “vanatori” li s-au alaturat cativa localnici plecati din tara , vanatori sau aspiranti (*) in tara de adoptie , care , veniti in vizita , au constatat ca , pentru 100 de marci , pot face lucruri pe care in Germania nu ar fi indraznit nici macar sa le viseze .

Acestea au fost premisele macelului declansat in padurile limitrofe orasului in cursul anilor ’90 . Destul de repede , braconierii – macelari au constatat ca animalele salbatice pot asigura si un castig banesc bun . Asa a inceput transformarea mistretilor si a ciutelor in carne de mici . Fiindca o fazanita sau o capra poti s-o faci cadou soacrei , dar nu o poti vinde in macelarie . Dar o ciuta de 250 kg. , trecuta prin masina de macinat carne , o vinzi urgent si fara probleme . La jumatatea ultimului deceniu , in Sighisoara a aparut o mica industrie alimentara bazata pe carnea de vanat : existau carmangerii care preparau carnea de mici din vanat , dupa cum existau macelarii in care aceasta carne se vindea .
Se bracona la far sau ziua’n amiaza mare , iarna sau in miezul verii , din masini sau pe jos , pe marginea soselei europene sau pe drumuri forestiere . Tot ce misca in raza de actiune a “vanatorului” – braconier , inarmat de obicei cu infama “Geko” , era “palit” . De la uliul sorecar la cerb , nimic nu era iertat .

Se poate pune intrebarea cum de a fost posibil ca o activitate infractionala de o asa amploare sa scape neobservata . Raspunsul este simplu : nu a fost neobservata . Din contra , cei platiti sa impiedice aceste infractiuni cunosteau prea bine ceea ce se intampla . De cele mai multe ori chiar prea bine .
Daca se intampla sa pice cate un cap , acel fapt nu avea nicio legatura cu ideea de lege sau de dreptate . Din contra , legea era folosita ca pretext pentru reglarea unor conturi sau stabilirea unor ierarhii . Cei care invocau legea nu erau cu nimic mai buni decat cei in contra carora legea era invocata .

Dupa anul 2000 , activitatea infractionala a “vanatorilor” – braconieri s-a rafinat . Timpurile nu mai sunt chiar la fel de propice pentru jaful la lumina zilei . In schimb , se profileaza alte oportunitati . Cum ar fi asociatiile de vanatoare private . Adica posibilitatea de a dispune , cum si cand vrei de ceea ce , de acum , e al tau . Bun privat . Si mai presus de orice , acum o poti face “legal” . E drept ca mai sunt unele mici probleme , cum ar fi cele legate de dreptul altora la proprietate . Dar indivizii de tipul celor in cauza nu s-au impiedicat niciodata in asemenea amanunte .
Este interesant de urmarit cine , cum si unde infiinteaza asemenea asociatii . Ca de ce este o intrebare retorica .

Randurile de mai sus pot fi considerate o introducere la incercarea de a analiza evolutia braconajului in zona Sighisoara . Introducere pe care o inchei aici , nu inainte de a sublinia un aspect esential : numele acestor braconieri sunt , in general , bine cunoscute celor interesati . Activitatea lor , de asemenea …
_______________________________________________________

(*) in legatura cu aspirantii la calitatea de vanator (re)veniti din Germania ar fi de spus cateva lucruri interesante . Despre cum si de ce erau primiti in “asociatie” , despre cine si cum le elibera permisul de port arma , tinand cont de unele prevederi legale in vigoare la acea data . Si despre cine si de ce le facilita , ca sa zic asa , aceste demersuri .

marți, 6 mai 2008

Balciul desertaciunilor II


Unul din motivele care ma determina sa insist pe tema transformarii orasului intr-un balci cu program non stop este nesimtirea si agresivitatea “alesilor” , care , in pofida tuturor evidentelor , se incapataneaza sa ne povesteasca , ori de cate ori au ocazia , cat de mult s-au schimbat lucrurile in bine , cat de mult se vor schimba , in continuare , in si mai bine , si ce viitor luminos ne asteapta ca cetateni ai unui oras cu un “potential turistic” din ce in ce mai bine pus in valoare .

De indata ce le spui ca , din perspectiva ta , lucrurile stau exact pe dos , ai si devenit rau intentionat , nemultumit , nerecunoscator , cusurgiu , nerealist , intr-un cuvant , un dusman al “comunitatii” .

Sa vedem cum stau lucrurile .

Este un fapt ca Cetatea se degradeaza de la un an la altul . Cine este de alta parere , nu are decat sa faca o plimbare de o ora prin gropile si hartoapele care desfigureaza strazile Cetatii . Si sa inghita praf sau sa inoate prin noroi , dupa cum e timpul . Asta in timp ce ocoleste zecile de masini , “parcate” una peste alta .



Parcurile si zonele verzi au fost efectiv rase , in locul lor cascandu-se terenuri virane , ocupate de mormane de pamant , pietris si tot felul de gunoaie .



“Lucrarile la infrasctructura” , incepute cu ani in urma , se prelungesc ad infinitum .
Arbori cu varste venerabile sunt culcati cu dusmanie la pamant si nu se planteaza nimic in loc .

Mercenari ai banului , bine infipti in realitate , demoleaza case in mijlocul Cetatii si “reconstruiesc” dupa planuri si documente cunoscute si recunoscute doar de ei , sfidand cetatenii si incalcand legi si cutume la lumina zilei .
Piata Cetatii a devenit o spelunca sordida , in care mese , banci , scaune , umbrelute , frigidere , tejghele si masini sunt inghesuite , de-amboulea , peste gropile si mizeria lasate in urma de “lucrarile la infrastructura” . Printre mesele la care “turisti” nauciti inghit mancaruri fade , bine condimentate cu praful ridicat de masinile care roiesc una-ntruna , se strecoara stoluri de tiganusi in cautare de musterii pentru nenumaratele locante .

Si peste toata babilonia asta , tuna duruitul de toba al “emblemei” Cetatii : tobosarul - clovn . Care tobosar , alaturi de reclamele stupide si kitchoase , gen “Dracula din carton” si “cap taiat pe ciocluta” , vine sa puna capac acestui balci dement .
Avem , in schimb , din ce in ce mai multe festivaluri . Si zile ale orasului . Din aprilie pana-n octombrie , saptamana si bairamul . Cu muzica si focuri de artificii . La focuri de artificii suntem de neegalat . Ma intreb cat costa si cine plateste asemenea nevinovate distractii .

Ce valoare are , spre exemplu , asa numitul “festival medieval” , vedem cu totii : o turma de “turisti” imbecilizati de subcultura , care umbla cu pancarte spanzurate de gat prin care te informeaza ca sunt dispusi sa incaseze un sut in fund pentru 1 RON . Si productii de “arta medievala” . Care productii au in comun , atat cu arta , cat si cu Evul Mediu , cam tot atat cat au de-a face politicienii cu “interesul public” . Si manele . Si mici . Si bere . Si mizerie . Cat cuprinde . La sfarsitul unui asemenea “festival” , priviti iarba de langa Turnul cu Ceas : e arsa .

Si tot acest munte de gunoaie , toata aceasta afacere pestilentiala , pentru ce ? Cui foloseste ?
Daca ar fi sa ma iau dupa “alesi” , asta este viata orasului : fara “turism” am sta la capu’ podului cu mana intinsa . Nu tu industrie , nu tu agricultura , nu tu servicii … Turismul de turma , asta si numai asta ne tine departe de mizerie .
Daca tin cont de fapte , pot afirma neted : ca cetatean al orasului , personal nu am nici un fel de castig , nici material si nici de alta natura , nici direct nici indirect , de pe urma mult trambitatului turism . Am in schimb o gramada de costuri si de neplaceri de suportat . Incepand cu mizeria , aglomeratia , zgomotul si poluarea generate de turismul de turma , si terminand cu banii comunitatii irositi in cele mai diverse moduri . Cum ar fi , de exemplu , focurile de artificii .
Povestile cu banii “atrasi la buget” ma ingretoseaza : presupunand ca exista , unde se regasesc acesti bani ? Cum imi fac mie , ca cetatean al orasului , viata mai frumoasa si mai usoara ?

Si totusi , cine sunt profitorii turismului de turma ? Sunt cateva zeci de tejghetari care castiga , cu adevarat , de pe urma acestei anomalii . Si inca cateva zeci , poate sute , de cointeresati care presteaza , intr-un fel sau altul , pentru acesti tejghetari . Deci cateva sute din treizeci si ceva de mii . Care treizeci si ceva de mii suporta marea majoritate a costurilor si toate neplacerile aferente profitului celor cateva zeci , poate sute , de interesati .

Asa arata cu adevarat situatia . Ce trebuie facut pentru a repune lucrurile in firesc ?
Refuzati sa va mai lasati mintiti si manipulati . Aveti incredere in ceea ce vedeti si in bunul simt si nu mai credeti minciunile sfruntate cu care o mana de uzurpatori si impostori va prostesc in fata .
.

luni, 28 aprilie 2008

Balciul desertaciunilor

Sunt recunascator destinului ca a hotarat sa ma nasc si sa traiesc in Sighisoara . Intreaga mea viata este legata de Cetate . Nu ma pot inchipui traind in alta parte . Adeseori imi amintesc de linistea si calmul in care mi-am trait copilaria ; si ceea ce imi amintesc eu nu seamana deloc cu imaginile apocaliptice zugravite de anticomunistii care fac spume la gura prin studiourile televiziunilor “libere”. Si cu atat mai putin cu ceea ce traiesc in ultimii ani .

Ceea ce imi amintesc sunt batranii lipsiti de griji stand pe bancile din Piata Cetatii , privind zbenguielile noastre . Si imi amintesc de multimea porumbeilor : daca aruncai o mana de farmituri , Piata Cetatii se acoperea , literalmente , cu un covor viu . Imi mai aduc aminte de prietenii mei sasi , impreuna cu care am crescut . Si imi aduc aminte de serile de vara si de linistea ireala care venea odata cu noaptea . Si de zilele de iarna , cand coboram cu sania de la liceu pana sub castanul care inca se incapataneaza sa mai infrunzeasca .

Spre sfarsitul anilor ’70 au inceput sa plece sasii . Odata cu ei , au inceput sa se rareasca si porumbeii . Locul lor a fost ocupat , pe nesimtite , de ciori . De stancute , ca sa fiu delicat .
Inceputul anilor ’90 a stat sub semnul unei frenezii bezmetice . O lume se naruia si speram , cu o naivitate prosteasca , ca o alta , mai buna , ii va lua locul . Optimismul meu nejustificat era intrigat de scepticismul si avertismentele bunicii mele , Dumnezeu sa o odihneasca . Unul dintre aceste avertismente imi revine , din ce in ce mai des , in minte : “cum dai tu totul pe o punga goala “ .
A urmat o perioada in care , fara sa stiu prea bine cum , am fost absorbit pe un drum care ducea spre nicaieri . Sansa a facut sa realizez , la timp , ca sunt pe cale sa ma irosesc . Si m-am trezit . Dar m-am trezit intr-o lume straina .

In timp ce eu rataceam catre nimic , Cetatea a fost transformata intr-un balci . Un balci al desertaciunilor . Vechii proprietari au instrainat casele , vanate de mercenarii banului . Mercenari care s-au bulucit atrasi de “potentialul turistic” al Cetatii ca hienele la mirosul sangelui : belitori de caini din vecinatatea orasului si zburatori veniti din Tarile de Jos pun umarul la prefacerea Cetatii , dupa chipul si asemanarea lor .
Aceasta specie infama nu vede in Cetate istoria care moare. Nu este legata afectiv cu nimic si de nimic . Nu vede nici macar turistul ; singurul lucru care conteaza este banul fosnitor . Pentru ban , ar darama Cetatea piatra cu piatra . Si ar reconstrui-o ca pe un aspirator de bani .
Restaurant in restaurant , pensiuni , hoteluri , hosteluri , pub-uri , discoteci , terase peste terase si masini . Masina in masina , masina peste masina . Asta este Cetatea in viziunea mercenarilor banului .

Am cunoscut o astfel de creatura . Venit la praduit de la capatul continentului , emanand falsitate prin toti porii , a pus ochii opaci , de peste mort , pe doua case . Imi amintesc , cu scarba , de grimasele pe care le facea , dojenindu-ne , din varful buzelor , ca nu ne ridicam la inaltimea patrimoniului pe care il detinem . Dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta , si-a dat arama pe fata : cu de la sine putere , a trantit in mijlocul Cetatii un ditamai blocul garnisit cu termopane . Si colac peste pupaza , mai are si nesimtirea sa ne imbrobodeasca cu tot felul de povestiri halucinante despre cum isi parcau sasii boii prin garaje .

Si ca totul sa poarte un lustru de “legalitate” , mercenarii banului sunt atent secondati si priveghiati de catre “edilii orasului” . Din motive de “interes public “ .
Tot “interes public” este si sfartecarea Cetatii , de la un cap la altul , de santurile unui santier care nu se mai sfarseste . In timp ce unii astupa , altii desfunda .Si de la capat .
Locul parcului de langa biserica romano-catolica a fost luat de un teren viran , rezervor de praf pe timp frumos , groapa mocirloasa pe timp ploios .
Zidurile Cetatii se naruie iar alesii se lamenteaza : nu avem bani . Asta intre doua “deplasari” peste hotare . Facute tot in “interes public” . 

Din primavara pana in toamna , peste viermuiala neodihnita a turistilor , care se bulucesc pe stradelele inguste ca oile in strunga , paseste cu semetie studiata o aratare impopotonata ca un clovn : tobosarul Cetatii . Gaselnita stupida a nu stiu cui , acest plavan , numai bun de pus in jug , duruie din toba si da pe goarna tot soiul de cimilituri , maimutarind toate limbile pamantului .
Si in timp ce pe langa si printre turistii cu aparente de zombie se opintesc jeepane nesimtite , ocupate de parveniti ai “tranzitiei” , care daca ar putea , ar urca la volan in Turnul cu Ceas , tejghetarii isi freaca labele , salivand la gandul banilor pe care ii vor indesa la tescherea .

Asta a ajuns Cetatea in anii din urma : un balci al desertaciunilor , la mana catorva lacomi .
Ce conteaza ca tot acest balci dement calca in copite aproape un mileniu de istorie . Locanta lor sa fie plina . Si dupa ei , potopul …

duminică, 27 aprilie 2008

Despre politica si politicieni (I)


Despre politica si politicieni
Politica la nivel de comunitate locala

Politica pare a fi un rau inevitabil si , la actualul nivel de evolutie al omului , necesar . Un om ar trebui sa intre in politica in momentul in care ideile pe care le are relativ la felul cum trebuie administrata comunitatea din care face parte sunt suficient de clare si de puternice ca sa poata fi numite convingeri .

Ce se intampla insa in realitate ? In politica se inghesuie oameni care nu au , si nu pot avea , nici un fel de convingeri , dar au o idee foarte clara vis a vis de pozitia pe care vor sa parvina ; nu sunt pasionati de doctrine politice , dar sunt manati de o ambitie nefireasca de a detine bani si putere ; nu sunt capabili de idealism , dar au o versatilitate care le permite sa mimeze , la nevoie , orice , inclusiv idealismul .

Este un fapt comun ca “politicianul” roman sa schimbe , in cativa ani , doua , trei sau chiar mai multe partide . Si tot atatea doctrine politice . Asemenea trasee pot fi parcurse de oportunisti , niciodata de oameni integri . Indiferent de justificari . Pe de alta parte , consecventa “politica” nu presupune , de cele mai multe ori , integritate .

Acestea sunt principalele motive pentru care , in Romania , daca trecem dincolo de pozitia pe care si-o revendica fiecare partid , constatam ca nu avem nici partide de stanga , nici partide de dreapta . Toate se inghesuie spre un centru care permite tot felul de evolutii bizare si in contra naturii revendicate si clamate .

Aceleasi cauze explica si complicitatile transpartinice , atat la nivel de individ , cat si la nivel de organizatii .

Daca privim spre antipozi , constatam ca avem un PSD declarat de (centru) stanga , cu membri care traiesc la dreapta (fara centru) , si mai avem un PNL , care se revendica de (centru) dreapta , dar care practica , fortat de dorinta de a accede si de a ramane la putere , un melanj de politici si de dreapta , si de stanga .
……………………………………………………………………………………………….................

Circumscrisi in aceasta realitate , vajnicii “politicieni” locali fac si ei ce pot . Adica orice este necesar pentru a se eterniza in pozitia de a dispune de patrimoniul urbei . Aceasta realitate explica si colaborarea temeinica pe temele de interes comun intre “liderii” PSD-ului si cei ai PNL-ului local .

Care sunt aceste teme de interes comun ?

Daca analizam faptele , constatam doar doua : dispozitia asupra proprietatii publice si dispozitia asupra felului in care sunt cheltuiti banii care constituie bugetul local . Cu precizarea expresa ca discutam de posibilitatea de a dispune de averea comunitatii NU in interesul comunitatii , ci in interesul propriu al “politicianului” , si , prin forta imprejurarilor , in interesul grupului al carui exponent este acel “politician” .

Concret : daca un primar dispune trecerea unui parc din patrimoniul public in proprietate privata , invocand , evident , interesul public , ramane de vazut daca , si in ce masura , va fi servit acest interes . Cu certitudine insa va fi servit interesul privat al celui in a carui proprietate trece respectivul parc . Si care construieste acolo , sa zicem , un hotel .

Care ar trebui sa fie deosebirile impuse de apartenenta la o anume doctrina politica in administrarea unui oras (si nu numai) ?

Intr-un cadru general , esenta deosebirilor doctrinare sta in atitudinea fata de proprietate : stanga sustine proprietatea comuna – deci a comunitatii , dreapta tinde sa treaca proprietatea comuna in proprietate privata , iar centrul presupune pastrarea unui echilibru intre aceste forme de proprietate .

Concret : un primar de stanga va conserva proprietatea asupra patrimoniului comun , cum ar fi parcurile si locurile de joaca pentru copii , in timp ce un primar de dreapta va opta pentru trecerea acelor parcuri din proprietate publica in proprietate privata . Cu urmarea directa si imediata ca respectivele parcuri vor fi inlocuite cu hoteluri , de exemplu .

Precizez ca modul in care se face acest “transfer” impune discutii separate .

Ce concluzii suntem obligati sa tragem cand un primar declarat de stanga actioneaza ca un primar de dreapta ? Aici lucrurile sunt simple :
- fie primarul nu are habar despre ce presupune doctrina partidului care l-a cocotat in scaunul de primar , caz in care este prost facut gramada ;
- fie stie , dar ii este perpendicular , caz in care este mincinos , ipocrit si oportunist ;
- exista si posibilitatea sa stie , sa ii pese , dar sa fie fortat , intr-un fel sau altul , sa actioneze impotriva convingerii si vointei proprii . Caz in care da dovada de slabiciune si nu este potrivit pentru demnitatea de a conduce o comunitate .

Una peste alta , devine evident ca un primar care se pretinde de stanga si actioneaza ca si cum ar fi de dreapta NU are ce cauta in scaunul de primar .

Daca la asta se adauga si suspiciuni de incalcare a legilor , a cutumelor si a bunului simt , lucurile se complica .

Ca o urmare fireasca a acestor randuri , imi propun sa analizez , cu titlu de exemplu , (cel putin) un fapt concret , consumat in timpul mandatului primarului Stefanescu , membru (si atunci , ca si acum) PSD .

Va urma 


joi, 24 aprilie 2008

Schita de scrisoare catre Mihai Eminescu Trust


CATRE
          FUNDAŢIA MIHAI EMINESCU TRUST
In atentia d-nei Jessica Douglas-Home (Chairman)

Cu totul intamplator , am ajuns pe site-ul d-vs. Primul fapt care m-a impresionat – in mod neplacut – este acela ca folositi , oarecum abuziv , numele poetului nostru national pentru a va denumi organizatia . Care organizatie , din perspectiva mea , are o origine si niste scopuri destul de obscure .

Ar trebui sa stiti ca Eminescu nu a fost neaparat xenofob , dar nici nu a iubit in mod deosebit strainii . Si in special pe acei straini care se simteau datori , si atunci , ca si acum , sa vina – nechemati – ca sa ne “civilizeze” . Va sugerez sa-i cititi opera publicistica . Sau , daca efortul este prea mare , cititi macar Doina .

Un al doilea aspect deranjant este faptul ca in intreg site-ul exista o singura pagina scrisa in limba romana . Cu toate ca majoritatea romanilor o rup pe engleza , o constructie bilingva a site-ului ar fi fost o minima dovada de respect fata de poporul in mijlocul caruia va desfasurati activitatile . Chiar daca ar fi fost nesincera .

Al treilea aspect , de data asta jignitor de-a dreptul , transpare din randurile “istoricului” d-vs. : afirmati cum ca “ … Fundatia Mihai Eminescu le-a oferit dizidentilor români o legãturã cu lumea civilizatã" . Nici mai mult , nici mai putin . Adica “dizidentii” , ca si restul romanilor , traiau intr-o lume barbara , sau necivilizata , sau , cel mult , semicivilizata . Oricum nu civilizata . Alesii , sau “dizidentii”, cum ii numiti d-vs. , aveau parte de lumina civilizatiei prin intermedierea d-vs. Care intermediere era , bineinteles , dezinteresata . Chiar daca aceasta insulta grosolana ar fi si singura pe care ne-o aduceti , ar fi mai mult decat destul pentru ca Eminescu , al carui nume il folositi fara drept , sa se rasuceasca in mormant .

Si nu in ultimul rand , sunt revoltat – asta ca sa folosesc un eufemism – de faptul ca niste straini , pe care nu i-am chemat si pe care nu-i agreez , au ajuns sa-mi faca reguli de acces pe Breite . Breite care a fost locul meu de joaca , in copilarie . Breite care este parte din mine . Nu discut oportunitatea si valoarea acestor reguli , cu toate ca si aici ar fi cate ceva de spus .

As mai mentiona ca istoria , inclusiv istoria contemporana , ne arata , cu multa claritate , cum inteleg occidentalii in general si anglo-americanii in particular notiunea de a “civiliza” bastinasii . Si urmarile inevitabile si invariabile ale acestor “civilizari”.

Ma simt dator fata de mine sa va asigur ca m-as simti din cale afara de fericit daca veti decide sa renuntati sa uzurpati numele lui Eminescu . Si as fi si mai fericit daca veti hotari sa “civilizati” o alta parte a lumii . Va sugerez sa incercati chiar in Anglia . Sunt convins ca au ramas multe de facut .

Cu mari si justificate rezerve ,
Florin Staicu