Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate (VI)

        6. Sfaramarea traditiei (I)

Mi se pare util sa incep reproducand sfarsitul capitolului :

“… Ura nu te face doar orb şi surd , ci te poate (s.m.) face şi incredibil de prost . E greu să-i convingem de propriul lor inte­res pe cei care ne urăsc . Va fi greu să le explicăm că tot ceea ce a luat naştere în decursul evoluţiei culturale e la fel de indispensabil şi demn de ve­neraţie ca şi rezultatul evoluţiei filogenetice , va fi greu să le explicăm că o cultură (s.m.) poate fi stinsă ca flacăra unei luminări” .

Se poate pune intrebarea de ce este atat de importanta o cultura anume cand noi nu numai ca avem acces simultan si instantaneu la orice cultura , dar traim intr-o societate globalizata , postmoderna , care relativizeaza* totul , inclusiv realitatea oricarei constructii sociale .  

Pentru a raspunde acestei intrebari , Lorenz pleaca de la constatarea catorva analogii si diferente remarcabile intre devenirea filogentetica a speciilor si dezvoltarea culturilor .

Prima diferenta esentiala intre cele doua procese este timpul necesar , “marimea raportului din­tre cele doua viteze atingand puteri de ordinul zecilor” . Cauzele acestei diferente sunt gandirea conceptuala si limbajul specifice exclusiv omului . Aceste doua caracteristici unice permit transmiterea cunostintelor dobandite individual , proces care sta la baza oricarei culturi (traditia cumulativa) . In sine , aceasta capacitate  echivaleaza cu transmiterea insusirilor dobandite (o a doua diferenta esentiala intre cele doua procese) .

In pofida acestor diferente esentiale , unicul criteriu de selectie care opereaza in cadrul ambelor procese este , in esenta , identic , respectiv “alegerea dupa o verificare temeinica” .

Este de retinut ca inclusiv inventiile si descoperirile datorate ratiunii capata caracter religios (de ritual) daca au fost transmise prin traditie un timp suficient de indelungat . Din acest motiv , este dificil de deosebit care din normele traditionale de comportare sociala caracteristice unei culturi au luat nastere dintr-o superstitie intamplatoare si care dintr-o necesitate rationala . Fortand concluzia , pare ca orice traditie transmisa peste intervale mari de timp capata fie caracter doctrinar , fie caracterul unei superstitii .

In pofida aparentelor , acest fapt nu este o eroare , ci o garantie ca ceea ce a fost o data verificat va fi pastrat . Extrapoland , acest mecanism indeplineste in evolutia culturii rolul genomului in cadrul transformarii speciei .       

        Concluzie preliminara : pastrarea si transmiterea datelor este mult mai importanta decat acumularea de date noi . Faptul ca nu avem instrumente stiintifice prin care sa discernem care din datele unei culturi sunt superstitii de care ne putem dispensa si care sunt bunuri indispensabile ar trebui sa ne faca extrem de precauti cu indepartarea arbitrara a elementelor unei culturi .

Corolar : convingerea irationala ca numai ceea ce poate fi inteles rational (la limita , dovedit stiintific) trebuie pastrat are consecinte nefaste . Impingand aceasta credinta catre consecintele ei ultime , vom ajunge la concluzia “că ştiinţa ar putea isca pur şi simplu din neant în mod raţional o întreagă cultură , cu tot ceea ce ţine de ea” , concluzie evident eronata .    

Prin urmare , subaprecierea (uneori refuzul arogant si agresiv - vezi manifestari de tip Lengyel) fondului nerational al unei culturi  conduce la distrugerea respectivei culturi .

* in context , a relativiza poate inseamna a anula .