Aflu cu stupoare ...

... ca primarele Danasan are de gand sa faca inca un cadou “comunitatii maghiare locale” , dupa placuta comemorativa de pe Primarie si dupa bustul “marelui poet” Petofi amplasat in Parcul Cetatii . Daca informatia se va dovedi exacta , va fi – cel putin pentru mine - proba irefutabila si definitiva a ticalosiei si nimicniciei acestui infractor condamnat la inchisoare cu suspendarea pedepsei pentru fapte de coruptie , ajuns primar printr-o perversa ironie a sortii .

Informatia a fost publicata de dl. Vasile Luca , corespondent al ziarului “Cuvantul Liber” , in contextul in care acesta descrie agresiunea caruia i-a cazut victima vinerea trecuta , in Piata Cetatii , agresiune avand legatura cu activitatea dumnealui de corespondent de presa . De remarcat faptul ca agresorul este sotul unei foste angajate a Primariei Sighisoara si ginere de politist .

Tinand cont de calitatea de ziarist a d-lui Luca si de circumstantele agresiunii , ma surprinde faptul ca agresorul nu a fost retinut de organe si prezentat Judecatoriei pentru arestare preventiva . Indulgenta Politiei Sighisoara sa aiba legatura cu calitatea lu’ tata-socru ? Data fiind gravitatea fara precedent a celor intamplate , voi urmari cu atentie cursul anchetei si masurile dispuse in cauza .   

Redau articolul d-lui Vasile Luca (sursa aici) :

“De ce dai cu ranga, "domnule" huligan?”

“Vineri fiind sfârşit de săptămână, pentru funcţionarii publici ziua de lucru este mai scurtă, m-am grăbit să ajung la Primăria Sighişoara, propunându-mi să am o discuţie pe unele teme de interes public cu Ioan Dorin Dăneşan - primarul municipiului, legat de nevoia înfiinţării unei reviste culturale, aducând atenţiei edilului sighişorean situaţia „Casei Maurer” care stă de mai mulţi ani, uitată într-o părăginire „poate voită”, vandalizată de hoţi, probabil anume să fie dată cu dedicaţie cuiva. Nu cu mult timp în urmă, în asentimentul mai multor localnici cu veleităţi spirituale în zona culturii, propunând executivului municipal varianta transformării casei în Centru Cultural, întrucât în zona culturii, o dată cu transformarea Sălii Sander în Centru Turistic, cât şi inactivitatea morbidă din zona Casei de Cultură, corelată cu ambiguităţile mai mult decât somn­ambulice din zona compartimentului „promovarea culturii” din primărie, te fac să crezi că ai de-a face cu oameni care n-au pus demult mâna pe-o carte. Stupoare, să aflăm din gura primarului, „Casa Maurer” mai nou este solicitată de comunitatea maghiară pentru înfiinţarea unei grădiniţe oferită taman copiilor etniei întotdeauna „cea vitregită şi nemulţumită” de parcă nu avem destule exemple concludente în care separatismul exacerbat al „autonomiştilor conlocuitori” îşi arată făţişdispreţul rânjit faţă de poporul român din care firesc ar trebui să facă şi ei parte, nu să-l denigreze, ajungându-se la nesăbuita concluzie, de ce nu, şi copiii de grădiniţă trebuie separaţi pe criterii etnice şi de limbă vorbită, de la folosirea wc-ului şi până la scrisul de pe crucea mormântului „măsii mamii fiecăruia”, promovându-se cu obstinaţie atâta ură şi dihonie de parcă noi românii ar trebui să răbdăm toanele mai mult decât ofensatoare la adresa statului dorit din ce în ce mai slăbit. Oare până când toate sclifoselile atâtor politruci, fie ei de orice culoare politică? Pe acelaşi trend descendent, la sugestia unor locuitori am adus atenţiei primarului situaţia imobilului cumpărat de la Consistoriul Evanghelic Sighişoara, compus dintr-o aripă a fostului Orfelinat de fete, pentru care s-a plătit de la bugetul local o groază de miliarde, urmând să fie transformat în azil de bătrâni. Tot acest demers dintr-o lentoare amnezică a rămas ca şi alte clădiri administrate de primărie, într-o totală părăginire şi nepăsare unde ploaia, vântul şi iernile au ajuns să distrugă acoperişul şi faţada clădirii. Cât şi hemoragia cu adevărat devenită fenomen infracţional în legătură cu materialele re­ciclabile furate pur şi simplu din groapa de gunoi al oraşului, cu staţie de sortare strategic pusă de formă la intrare spre groapă, doar că, o bună parte din gunoiul adus te miri de unde, este deşertat direct pe rampă, iar materialele reciclabile sortate de o duzină de ţigani urduroşi de mizerie, ajun­gând pe mâna unui samsar tuciuriu, de parcă ne-am adresa în pustie la adresa atâtor furtişaguri făţişe pe care nu vor să le vadă nimeni.

Amintindu-i primarului Dăneşan de întinderea teritorială a municipiului, datorită slabei instrumentări neprofesionale ale unor procese foste pe rol, în care Municipiul Sighişoara a fost vitregit ca întindere cu peste 600 ha teren, întrebându-l pe principalul edil, dacă mai are vreo cale de atac în a îndrepta o asemenea samavolnicie. După ambiguităţile răspunsului primit, mi-am dat seama că şansele în legislativul actual cum au fost şi în cel precedent, sunt neavenite şi nule. Cât adevăr în acel percept, „omul sfinţeşte locul!” Despre aceste lucruri am vorbit vineri cu primarul în funcţie Dorin Dăneşan.

Tot vineri mi-am continuat periplul gazetăresc în cetate, luând un interviu organizatorilor cât şi artiştilor pictori participanţi la cea de a Treia ediţii a taberei Internaţionale de Arte Plastice pe tema Instantanee Medievale. În vremea amiezii, aflându-mă în Piaţa Cetăţii, dinspre strada Basti­onului, pe sens interzis, a apărut un autoturism oprindu-se în dreptul meu, conducătorul acestuia proliferând la adresa mea tot felul de înjurături, nedumerit întrebându-l cu ce i-am greşit, întrucât nu îl cunosc…? Spunându-mi că m-am legat de „familia” lui şi asta o să mă coste, folosind la adresa mea tot felul înjurături folosind un limbaj porcos jignindu-mă fără să-i fi făcut ceva. Din câte am aflat soţia acestuia, nu demult a fost angajată, în cadrul Serviciului Relaţii cu Publicul din cadrul primăriei, pe care nu am avut ocazia nici măcar să-i ştiu numele şi ce hram poartă în acel Serviciu călduţ, aflând doar atât, că e fata unui poliţist. Furiosul, s-a dat jos din maşină, s-a apropiat de mine scuipându-mă, gest care m-a făcut să mă apăr văzându-l pregătit să lovească. Acesta a deschis portiera maşinii şi în văzul turiştilor şi a multor oameni din Piaţa Cetăţii, într-un loc public, a scos un baston telescopic cu bilă de fier la vârf, începând să mă lovească ca un bezmetic, apărându-mă, spărgându-mi oche­larii, lovindu-mi şi deteriorându-mi aparatul de fotografiat. Una dintre ploile de lovituri mi-a spart capul umplându-mă de sânge, ceea ce nu l-a făcut să se oprească ci din contră, îndârjindu-se mai tare cu loviturile. Doar intervenţia celor din jur a putut să pună stavilă agresiunii, pornirilor bestial huliga­nice acelui descreierat, proliferând în continuare injurii şi ameninţări la adresa mea, că mă va omorî, smucindu-se din mâinile unor turişti îngroziţi ce i-au stat zid spumegatului furios. Cineva a sunat la numărul de urgenţă, sosind un echipaj al salvării care m-a preluat acordându-mi-se primele îngrijiri, Cei de la SMURD bandajându-mă, luându-mi tensiunea care era trecută bine de „200”. Înainte de a fi transportat, la salvare, a venit un turist, gest din păcate, care iese din tiparele cotidianului românesc, cel care mi-a dat numărul maşinii bătăuşului MS 52 TMM, spunându-mi dacă am nevoie de martori stă la dispoziţia organelor competente cu cele văzute, dându-şi numele fiind director general într-o ramură importantă a gazului metan, pentru care îi mulţumesc. Ajuns la spital, secţia chirurgie, me­dicul de gardă a oprit hemoragia de sânge suturându-mi rana cu câteva cusături. Ulterior am aflat că nemernicul este ginerele unui poliţai care la rându-i se ocupă de siguranţa obiectivelor turistice şi a camerelor de luat vederi din zona cetăţii. Lesne mi-am putut da seama cum un asemenea specimen având o aşa proptea poliţienească, avea voie să poarte o asemenea armă pe care numai la tâlhari o mai vezi, să urce cu maşina în cetate, şi să încalce regulile de circulaţie gonind cu maşina pe un drum cu sens interzis chiar dacă traficul auto în cetate este cu desăvârşire oprit. Ceea ce mă face să cred că legea interzicerilor este făcută doar pentru „fraieri” adică doar pentru cei care respectă legea, iar alţii precum astfel de specimene putând s-o încalce aşa cum de fapt s-a exprimat huliganul înainte să lo­vească „că aşa vrea muşchii mei”. Într-o astfel de stare, chiar dacă una dintre camerele de luat vederi postate pe clădirile aflate în apropiere de locul dezlănţuitului, dacă ar fi înregistrat ceva, cu siguranţă imaginile vor fi şterse pentru a nu deveni eventuale probe la procesul care i-l voi intenta animalului cu ranga. După spusele celor doi agenţi de poliţie ajunşi la spital, o astfel de unealtă a morţii face parte din panoplia interzisă prin lege a armelor albe aducătoare de moarte, având denumirea de „viperă” și doar prezenţa mea de spirit şi a celor din jur, a făcut posibil ca deznodământul să nu fie unul tragic.

Desigur sper ca plângerea pe care o voi face atât Poliţiei judeţene cât şi a celei municipale, posibil datorită unor intervenţii de conjunctură, cercetările ce se cer demarate, să nu fie obstrucţio­nate pe seama unor presiuni „familiale de tip italian” că tot sunt împământenite la noi, „asociaţiile familiale” de un anumit tip, iar vinovatul cu adevărat să-şi primească ceea ce merită după a lui faptă nesăbuită. Ne întrebăm, noi cei care ne asumăm sub semnătură privată ceea ce scriem, nu odată aducând în atenţia opiniei publice lucruri ce trebuiesc ştiute, atât din sfera împlinirilor, a bucuriei sufleteşti al atâtor oameni de bine ce lasă urme adânci ocrotind şi promovând virtuţile viguroase ce dăinuiesc peste timpuri, cât şi lucrurile mai puţin cunoscute care ţin de unele derapaje de la bunul simţ, de la morala societăţii, dând în vileag netrebnicia atâtor îmbogăţiţi peste noapte prin încălcare de lege, Noi cei care suntem expuşi atâtora agresiuni din partea hoardelor de ticăloşi, în faţa acestora armele noastre cele mai ofensive sunt pana scrisului şi a cuvântul dăltuit, într-o ţară în care prolife­rarea hoţiei este ridicată la rang de virtute, într-o ţară în care: răul, dezbinarea, înavuţirea cu orice preţ, vânzarea de neam şi de ţară, dihonia se extind ca o pecingine aducătoare de nesiguranţă şi de teroare, în faţa acestui tsunami cine ne apără văzând nu o dată cât rău şi câtă ură viscerală se revarsă din mintea tot mai întunecoasă al atâtor neoameni, dacă nu LEGEA?

Aşa că, domnule primar, dacă ai început să te înconjori de astfel de oameni în care nonvaloarea este luată drept etalon, şi pumnul în gură o nouă metodă de coerciţie instituţională impusă, te înşeli întrucât cele mai sus arătate, arată o faţă hidoasă a unor „unelte” pe care din păcate le pro­movezi, răsfrânte într-o imagine distorsionată şi palidă a activităţii din ultima vreme din primărie, hotărâţi să arătăm prin scrisu-ne, cu bune şi rele, spre cei care populează o astfel de instituţie pusă în „slujba cetăţeanului” tot mai uitat.” 

                                                                   Vasile Luca

.